Asaltul asupra Capitoliului | O anchetă parlamentară îl plasează pe Trump „în centrul unei tentative de lovitură de stat”

Asaltul Capitoliului a fost „punctul culminant al unei lovituri de stat”: la un an şi jumătate de la acea zi care a marcat istoria, o comisie de anchetă parlamentară l-a plasat joi pe Donald Trump în centrul unui „complot” ce a vizat să-l menţină la putere, scrie AFP, citată de News.ro.

O mulţime dezlănţuită pe culoarele Congresului american, aleşi târându-se pe jos cu măşti de gaz… Manifestanţii au luat cu asalt sediul Parlamentului după „încurajări” ale fostului preşedinte, a declarat Bennie Thompson, şeful comisiei numită „6 ianuarie”, în deschiderea unei serii de audieri constituită să dovedească o campanie deliberată pentru răsturnarea rezultatului alegerilor prezidenţiale din 2020, câştigate de Joe Biden.

„6 ianuarie a fost punctul culminant al unei tentative de lovitură de stat”, a afirmat Bennie Thompson. „Donald Trump a fost în centrul acestui complot”.

După aproape un an, acest grup de aleşi – şapte democraţi şi doi republicani – a ascultat 1.000 de martori dintre care doi copii ai fostului preşedinte şi a studiat 140.000 de documente pentru a face lumină asupra faptelor şi gesturilor lui Donald Trump înainte, în timpul şi după acest eveniment care a zguduit democraţia americană.

„Preşedintele Trump a convocat mulţimea, a adunat mulţimea şi a aprins fitilul pentru acest atac”, a spus Liz Cheney, una dintre reprezentantele republicane care a acceptat să se alăture acestei Comisii.

Pentru a-şi susţine concluziile, comisia din „6 ianuarie” a publicat imagini inedite ale violenţei dintr-o zi rece de iarnă, când mii de susţinători ai lui Donald Trump s-au adunat la Washington pentru a denunţa rezultatul alegerilor din 2020, prin care fostul magnat imobiliar le-a pierdut.

Aceste videoclipuri arată mulţimi care atacă sediul Congresului, un protestatar care citeşte tweet-urile lui Donald Trump printr-un megafon.

Comisia parlamentară consideră activitatea sa esenţială pentru a garanta ca unul dintre cele mai întunecate episoade din istoria Americii să nu se repetă niciodată, în ciuda ameninţărilor foarte reale.

Ancheta parlamentară se confruntă, aşadar, cu o provocare descurajantă, aceea de a prezenta o naraţiune şi dovezi capabile să capteze atenţia publicului larg şi să-l convingă de importanţa dezvăluirilor sale.

Dar majoritatea republicanilor resping activitatea acesteia, liderul conservator al Camerei, Kevin McCarthy, denunţând comisia drept „cea mai politică şi mai puţin legitimă din istoria Statelor Unite”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here