Unul dintre lăcașurile de cult ale celebrului complex ortodox al Lavrei Peșterilor din Kiev este în flăcări în urma unui atac masiv asupra capitalei ucrainene luni, au anunțat autoritățile, în momentul în care mai multe orașe mari sunt vizate de armata rusă, precum Harkov unde cel puțin cinci salvatori au fost uciși, notează AFP, citată de Agerpres.ro.
Această ofensivă de mare amploare survine în momentul în care o cale către pace tocmai s-a deschis în Orientul Mijlociu, după anunțarea unui acord între Statele Unite și Iran pentru a pune capăt războiului lor. Cel dintre Rusia și Ucraina, în desfășurare din februarie 2022, nu slăbește, iar negocierile pentru a-i pune capăt bat pasul pe loc de luni de zile.
La Kiev, locuitorii alergau pe străzi pentru a se adăposti, în timp ce o lumină orbitoare lumina cerul înroșit de incendii, au constatat jurnaliști ai AFP.
Primarul orașului, Vitali Kliciko, a raportat un incendiu la nivelul acoperișului Catedralei Adormirea Maicii Domnului, una dintre bisericile din cadrul celebrului complex ortodox al Lavrei Peșterilor din Kiev, în urma unui atac rus. Șeful administrației militare locale, Timur Tkacenko, a condamnat o ‘lovitură directă’ împotriva sitului.
‘Cerem rugăciuni pentru a salva acest sanctuar de la distrugere’, s-a alarmat mitropolitul Epifanie al Kievului, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Ucraina, denunțând o ‘crimă împotriva umanității, a istoriei și a creștinătății’.
Kliciko a mai raportat 18 răniți, dintre care 11 spitalizați, și 140.000 de locuitori din cartierele de nord rămași fără energie electrică.
Marele oraș Harkov, în nord-est, a fost și el ținta unor atacuri cu rachete. ‘Cinci salvatori ai Serviciului de stat pentru situații de urgență au fost uciși în urma unor lovituri rusești repetate, în timp ce luptau cu incendiile. Cel puțin alți cinci sunt răniți’, a scris pe Telegram ministrul de interne, Ihor Klimenko.
Șeful administrației militare din regiunea Dnipropetrovsk (est), Oleksandr Ganja, a anunțat că și orașul Dnipro a fost vizat, înregistrându-se un rănit.
Duminică, președinții ucrainean, Volodimir Zelenski, și rus, Vladimir Putin, l-au sunat pe omologul lor american Donald Trump, în ziua în care acesta împlinea 80 de ani, în special pentru a discuta despre conflictul din Ucraina.
Zelenski a precizat pe platforma X că a ‘discutat despre măsurile care ar putea contribui la stabilirea păcii chiar acum’, iar consilierul său, Dmitro Litvin, a salutat în fața presei o ‘convorbire fructuoasă’ între cei doi lideri care a durat între 30 și 35 de minute.
Kremlinul, la rândul său, a explicat că discuția dintre Putin și Trump s-a concentrat ‘în principal’ pe negocierile de pace cu Iranul.
În ceea ce privește războiul din Ucraina, niciun armistițiu de durată nu a putut fi încheiat în mai bine de patru ani de lupte. Rusia își bombardează zilnic vecinul, în timp ce Kievul intensifică loviturile, în special împotriva infrastructurii energetice rusești.
Consilierul Kremlinului, Iuri Ușakov, a declarat presei că, totuși, s-a ‘convenit ca reprezentanții speciali ai președintelui american, Steve Witkoff și Jared Kushner, care sunt în prezent strâns implicați în dosarele iraniene, să revină în curând în Rusia’.
Volodimir Zelenski a întâlnit discutat pe 8 iunie cu Witkoff și Kushner, subliniind importanța de a ‘da un nou impuls diplomației’.
Ucraina va mări salariile militarilor și va recruta mai mulți străini












