„Au incendiat biserica și i-au tăiat degetul unui taximetrist”. Cum a devenit viața rușilor un Iad, din cauza soldaților ruși care beau de sting, se bat și hărțuiesc

Sursa: The Insider

Localitatea Mulino din regiunea Nijni Novgorod este unul dintre principalele locuri de pregătire a soldaților ruși, pentru războiul din Ucraina – atât soldați contractuali, cât și mobilizați. Aici, printre altele, se află cel mai mare centru de instruire pentru artilerişti din Europa. Tot aici, din mii de mercenari, a fost creat Corpul 3 de armată, care în toamna anului 2022 a suferit pierderi uriașe lângă Harkov, iar în primăvara lui 2023 – lângă Bahmut. Dar mercenarii de la poligonul Mulino sunt cunoscuți de localnici nu pentru prestația lor pe câmpul de luptă, ci pentru felul în care terorizează satul: în aprilie, soldații au dat foc bisericii, iar în iunie i-au tăiat degetul unui șofer de taxi. Soldații care beau neîncetat și sunt gălăgioși au devenit un adevărat coșmar pentru localnici. Oamenii din Mulino îi cer guvernatorului regiunii Nijni Novgorod să introducă prohibiția la alcool și să nu lase militarii să iasă din unități, dar acest lucru, cel mai probabil, nu se va întâmpla, scrie The Insider.

„Degetul sau viața”

„I-am implorat pe acești soldați, spunându-le că am copii, familie. Nu avem nimic la noi, hai să mergem în sat, te voi despăgubi pentru tot”, spune șoferul de taxi, în vârstă de 50 de ani, Abbas Ali. „Și a apucat [un cuțit] și a spus: degetul sau viața? Spun degetul, desigur. Mi-a tăiat degetul mic, cu cuțitul, pe un butuc”.

Abbas Ali, un locuitor al localității Mulino, își amintește că o călătorie de noapte cu militari aproape că l-a costat viața. La mijlocul lunii iunie, a fost de acord să ducă niște tineri soldați din unitatea militară de la Mulino la o saună din Dzerjinsk. Comanda venise de la un prieten – o astfel de călătorie era considerată „grasă” căci într-o direcție costă, noaptea, cel puțin 1.500 de ruble. Așa că Abbas a fost imediat de acord.

Pe drum, militarii, care erau deja amețiți, i-au cerut șoferului să treacă pe la magazin și au mai cumpărat vodcă. Pe șoseaua federală M7, le-a ieșit un elan în drum – tânăr, dar suficient de mare pentru a sparge parbrizul. Potrivit șoferului, „măruntaiele animalului au murdărit uniforma militarului de pe scaunul din față”. Pasagerii erau furioși. Taximetristul a fost dus în pădure cu propria mașină, apoi târât afară din mașinăși i s-a spus că va fi ucis, dar în cele din urmă totul s-a încheiat cu un deget tăiat și bătăie. Abbas Ali s-a ales cu coaste rupte, comoție cerebrală, leziuni pulmonare și vânătăi multiple.

Sursa: The Insider

Toți cei patru torționari au fost reținuți aproape imediat. Doi au fost admiși ca martori. Alți doi au fost reținuți și a fost deschis un dosar penal pentru „tâlhărie”. Presa locală s-a ferit să menționeze faptul că torționarii taximetristului sunt militari și că cel puțin unul dintre ei, Denis Kojarin, în vârstă de 22 de ani, se întorsese din Ucraina.

Canalul ucrainean de Telegram, Radikalnia, a relatat că a spart pagina lui Kojarin de pe rețeaua de socializare Vkontakte și a publicat corespondența acestuia cu două fete. Acolo, militarul a povestit cum a tăiat capetele prizonierilor de război ucraineni. „Nu-i luăm prizonieri. Toți cei care au fost prinși au fost dezarmați. Și ucidem. Am un videoclip în care am fost filmat când i-am tăiat capul unui ucrainean”, se arată în corespondență.

Cunoștințele militarilor au confirmat pentru The Insider că acesta a luptat într-adevăr în Ucraina, dar au negat autenticitatea corespondenței. Victoria, cu care a corespondat militarul, a declarat că mesajele au fost falsificate de persoane necunoscute, iar „Denis este o persoană foarte bună și amabilă, ceea ce s-a întâmplat (cu el și cu șoferul de taxi) este o mare greșeală și un accident”.

Sursa: The Insider

„Greșeala” a fost discutată pe scară largă și continuă să fie discutată în toată regiunea Nijni Novgorod. Locuitorii din Mulino, Volodarsk și Dzerjinsk sunt revoltați că acest caz a fost deschis în baza un articolprea blând din codul penal. Ce fel de martori sunt cei doi? Toți patru sunt vinovați. Este deja un grup. Și tentativă de omor. În cele din urmă, au marcat și au dispărut, au lăsat omul să moară”, astfel de comentarii au inundat rețelele sociale de grupuri și chat-uri din regiune.

Îl întreb pe taximetristul care mă duce de la Nijni Novgorod la Mulino dacă nu se teme să ia comenzi de la armată, după asemenea evenimente.

„Cred că sunt mulți idioți peste tot. Îi poți întâlni nu numai în Mulino. În orice curte, în orice oraș, poate apărea un astfel de client. Încerc să nu mă devin negativ”, argumentează șoferul și îmi amintesc că, în Rusia, este interzisă criticarea „participanților la operațiunea specială”.

„Stai, se trage!”

Trecem pe lângă mai multe unități militare, un poligon de tragere, un poligon cu modele de echipamente militare. Localitatea Mulino este deschisă accesului, dar aproape toată pădurea și câmpurile din jur sunt închise publicului: acestea sunt obiective ale Ministerului Apărării. În Mulino, instrucția militară datează încă de pe vremea Rusiei țariste – acest teritoriu era foarte potrivit pentru antrenamentul în teren.

„Vedem constant tancuri în timpul exercițiilor. Aici este poligonul, și pe dreapta și pe partea din stânga. Este mai bine să nu intri în plantațiile forestiere de-a lungul drumului”, rânjește șoferul. Acum, aici se află cel mai mare teren de antrenament militar al Forțelor Terestre Ruse, Gorohovețki, iar în jurul lui există zeci de unități militare. Divizia 47 de tancuri, Brigada 288 de artilerie, două centre de instruire sunt desfășurate în Mulino – Centrul regional de instruire 681 pentru antrenamentul de luptă al forțelor de rachete și artilerie și Centrul de pregătire de luptă 333. Aici se află și batalionul 28 disciplinar separat, unde sunt ținuți militari condamnați în temeiul articolelor penale.

După ieșirea de pe autostrada federală M7, sunt semne cu: „Stai, se trage! Deplasarea și trecerea sunt interzise!”, mesajul fiind dublat în engleză. Drumul este străbătut în două locuri de o traversare de tancuri.

Sursa: The Insider

Accidente au loc constant pe drumul de la autostradă la Mulino. Drumul este sinuos, nu sunt camere de luat vederi și patrule rutiere, iar localnicii, atât civili, cât și militari, conform șoferului, conduc în mod regulat în stare de ebrietate. „Recent, o mașină care venea din sens opus a oprit pe banda mea”, spune șoferul de taxi. „Calc frână, fac semnal, dar nu reacționează. Eu duceam un militar. Ne-am oprit, am coborât, iar acolo șoferul, tot militar, se împleticea. Pasagerul îmi spune: „Păi, ce? Este Mulino!”

În localitate locuiesc 14.500 de oameni, majoritatea militari, familiile și rudele acestora. Mulino este format din două părți, pe care localnicii le numesc „orașe” – cea nouă, apărută în anii ’90, și cea veche, cu clădiri construite după anii ’50. Mergem acolo: locuitorii orașului vechi se plâng cel mai mult de comportamentul soldaților, cer ca seara să li se interzică părăsirea unităților și să se introducă prohibiția la alcool.

„Este foarte sălbatic pentru noi – au sosit niște nenorociți!”

„Acolo, wagneriții descoperă care dintre ei este mai tare!” – strigă, râzând, un bărbat în uniformă militară, privind ușile supermarketului. Într-o mână are o pungă de cumpărături, în cealaltă are un walkie-talkie funcțional, din care se aud periodic niște fraze neinteligibile și obscenități inteligibile. Fumătorii de la intrarea în magazin – și este vorba de vreo zece militari – îi răspund. „Wagneriți? Nu, nu ai înțeles ceva. Wagner nu se dau în spectacol”, răspunde unul dintre soldați cu neîncredere și prea serios. „Ei bine, da, da”, rânjește militarul cu walkie-talkie, trage din țigară și pleacă în direcția pieței.

Vineri seara este cea mai activă perioadă pentru vânzătorii din Piaterocika, din orașul vechi Mulino. Aici sunt mulțimi de militari: supermarketul nu este doar băcănie, ci îndeplinește și o funcție socială. Soldații vin aici să cumpere și să discute. Se pare că aici s-au adunat angajați din toate unitățile din jurul satului. Unele grupuri, de trei până la cinci persoane, merg pe Strada Nouă. Seara, pe promenadă ies și civilii, dar dau senzația că încearcă să nu zăbovească lângă magazin.

Un grup de wagneriți, despre care avorbise militarul cu walkie-talkie, părăsește magazinul. Unul are un tatuaj mare pe antebraț al unui Kolovrat cu opt raze, care este considerat versiunea „slavă” a svasticii, populară printre neo-păgâni, neo-naziștii ruși și extrema dreaptă. Același simbol se află pe emblema grupului de recunoaștere pentru sabotaj și asalt, Rusici, (condus de neo-nazistul și jupuitorul Milceakov, căruia îi place să fie fotografiat cu capete tăiate ale cățeilor și urechile tăiate ale soldaților ucraineni capturați). În apropiere, doi militari în uniformă stau pe blocuri de beton – se pare că deja le este greu să se ridice. În apropiere sunt două pungi cu mâncare și alcool, iar gunoiul împrăștiat este sub picioare.

Sursa: The Insider

Alena T., locuitoare din Mulino, a lucrat recent ca vânzătoare într-unul dintre birturile din Mulino, dar nu a fost niciodată obișnuită cu mulțimile de soldați beți. Soțul ei a insistat ca ea să renunțe. Este el însuși militar și lucrează într-unul din centrele de pregătire, antrenează soldați. Ca mulți locuitori, nu este entuziasmat de cei care sunt aduși la Mulino după începerea războiului din Ucraina. Eu și Alena stăm lângă o clădire cu panouri cu cinci etaje vizavi de Piaterocika. Ea spune că femeile și copiii evită să meargă singuri după lăsarea întunericului pentru că le este frică de soldații beți, în primul rând de voluntarii care merg la război în Ucraina, și mai ales de cei care s-au întors de acolo.

„Nu suntem obișnuiți aici cu o astfel de societate! Pentru noi este foarte sălbatic”, se plânge Elena. Potrivit acesteia, înainte de invazia rusă din Ucraina, militarii se comportau mai decent. „Tocmai au sosit niște nenorociți, nici nu știu unde locuiesc. Am călătorit prin regiuni, am multe rude în orașe și sate, dar nu am mai văzut așa ceva”.

Războiul din Ucraina și, desigur, rebeliunea luivPrigojin sunt principalele subiecte de conversație la Piaterocika. Într-una dintre mașini, șoferul ascultă cu voce tare discursul unui oficial care le mulțumește voluntarilor pentru ajutorul umanitar. În mulțime ies în evidență militarii, care urmăresc cu atenție situația din jur, în timp ce alții părăsesc magazinul cu cutii de bere și sticle de coniac. Alena presupune că aceștia sunt cei care au fost desemnați să păstreze ordinea în locurile în care se adună soldații beți. Astfel de patrule au apărut după primul val de nemulțumire din rândul localnicilor, în vara anului 2022, când primul lot de voluntari a fost trimis la Mulino.

În cartier cu Piaterocika se află Magnit, chiar acolo sunt magazinele de alcool, Bristol, Krasnoe și Beloe, precum și câteva magazine de băuturi alcoolice. Odată cu lăsarea întunericului, militarii pleacă spre piață sau spre pădure. Partea veche din Mulino în sine este o pădure mare de pini. Copacii sunt peste tot, chiar și în curțile caselor. Pe bănci și cioturi sunt sticle goale de vodcă.

Sursa: The Insider

„Se bat cu mulțimi, se întind peste tot”

După ce a plecat de la magazin, Alena a devenit cosmeticiană, locuiește în orașul nou – face parte din Mulino, au fost construite noi clădiri, „finlandeze”, cu cinci etaje. Zona a apărut după unificarea Germaniei, când Diviziile 34 de artilerie de gardă și 47 de tancuri de gardă au fost retrase din RDG pe terenul de antrenament Gorohoveț. Aici erau adăpostite familiile soldaților. Este interesant că acest cartier a fost construit de muncitori din Coreea de Nord – barăcile lor, conform locuitorilor, erau înconjurate de sârmă ghimpată, iar acum pe acel loc sunt garaje.

De la spațiul pe care Alena îl închiriază pentru serviciile sale, până la casa ei sunt mai puțin de 500 de metri, dar la începutul toamnei anului 2022 această distanță s-a transformat într-o cursă cu obstacole. Trebuia să treacă pe lângă mulțimi de soldați beți. În sine, prezența soldaților nu a surprins-o – ea locuiește în Mulino de câțiva ani, este obișnuită cu prezența oamenilor în uniformă. Dar voluntarii care au venit aici după declanșarea invaziei ruse din Ucraina au îngrozit-o.

„Era atât de înfricoșător. Îmi era pur și simplu frică să merg. Când eram singură seara, când deja se întuneca, și lucram până la șapte, opt, nouă… ei bine, în general, nu mi-a fost foarte bine. Se adunau aici în grup și mă gândeam: ei bine, cum să ies? Trebuie să treci”.

Militari ruși cumpărând alcool, într-un magazin din Mulino / Sursa: The Insider

Potrivit Alenei, au existat trei valuri de militari în Mulino, după declanbșarea războiului. Primii au fost voluntarii, care au apărut aici în vara lui 2022. Toți interlocutorii The Insider, din rândul localnicilor, i-au numit „maxim inadecvați”. Aceștia s-au plâns de beție, lupte și furt, precum și de hărțuire și abuz.

(…)

Autoritățile locale au răspuns la plângeri, guvernatorul regiunii Nijni Novgorod a emis în octombrie un decret de interzicere a vânzării de alcool în localitatea Mulino. Situația devenit mai calmă. Dar o lună mai târziu, vânzarea alcoolului a fost reluată.

Militari în Piaterocika, orașul vechi din Mulino / Sursa: The Insider

„Atunci am fost și eu indignată de prohibiție; mă gândeam: ei bine, dacă este ziua mea, cum să sărbătoresc cu prietenii fără alcool?”, își amintește Alena. „Și atunci, când s-a permis din nou vânzarea, mi-am dat seama că degeaba mă indignasem. Pentru că în timp ce era interzis, militarii nu erau deloc în magazine. Și acum este o mulțime uriașă și pur și simplu iau cutii cu această vodcă, coniac”.

În vara anului 2022, voluntarii s-au adunat la Mulino pentru a forma Corpul 3 de armată – a fost creat special pentru a participa la ostilitățile din Ucraina. La sfârșitul lunii august, au apărut fotografii cu transferul de echipamente militare pe calea ferată, de la Mulino în regiunea Rostov: erau trenuri cu tancuri T-80BV și T-90M, precum și cu complexul BUK. Voluntarii s-au antrenat, probabil, inclusiv pe teritoriul unui centru de instrucție de luptă la scară largă pentru Forțele Terestre, care a fost construit de Rheinmetall.

A doua „invazie” a armatei, neobișnuită pentru Mulino, a început după mobilizare, spune Alena: „Sunt foarte mulți oameni mobilizați, unii dintre ei au venit inadecvat. Se bat în mulțime, se întind peste tot. Literalmente! Mai ales acolo unde este stadionul, în pădure, în orașul vechi. Dimineața mergem uneori la serviciu sau cu treabă și sunt trupuri peste tot. Nu avem așa ceva în noul nostru oraș. Avem o așezare militară, aceasta este strict monitorizată aici. Este rar să se bea atât de tare. Și acum au sosit! Acum a devenit mai decent, cei mobilizați par să se poarte mai bine, dar totuși sunt mulți și beau”.

Sursa: The Insider

Cu toate acestea, pe rețelele de socializare raionale, locuitorii care discută despre comportamentul militarilor, îi consideră pe mobilizați mai disciplinați decât voluntarii.

Al treilea val a apărut în primăvara anului 2023. Atunci, la Mulino au fost aduși soldați contractuali, recrutați din toată Rusia, ca parte a unei campanii de propagandă. Din nou, au existat plângeri despre bețivii care „iau vodcă și coniac”. În mai 2023, unul dintre locuitori a apelat la șeful regiunii, Gleb Nikitin, pe rețeaua de socializare VKontakte, cu solicitarea de a interzice din nou vânzarea de alcool în Mulino: „Se apropie vacanțele de vară și ne este frică să lăsăm copiii să iasă singuri. În fața ochilor mei, de mai multe ori, bețivii au încercat să molesteze fie mame tinere, fie copii, a trebuit să-i avertizez că vor fi chemați oamenii legii ca să-i liniștească. Dar, în realitate, nu avem aproape nicio prezență a poliției sau a poliției militare. Camarazii voluntari și mobilizați să facă pe eroii în operațiunea militară specială, nu la noi în oaspeți”.

Militar rus, în Mulino / Sursa: The Insider

„Copiilor le este frică de ei încă din vara trecută și trec cu prudență”, spune Tatiana, o locuitoare. Apelurile, însă, nu au ajutat: autoritățile din regiunea Nijni Novgorod nu au restricționat revânzarea de alcool, iar armata continuă să golească raioanele cu alcool.

„Groapă pentru soldat”

Starea de urgență cu implicarea militarilor din Mulino are loc în mod regulat. În octombrie 2022, aici a murit un conscris în vârstă de 45 de ani. Nu au apucat să-l trimită în Ucraina, accidentul s-a produs în timpul exercițiilor la poligon. Documentele spun că acesta a murit din cauza fracturilor multiple, iar cauza este „compresiunea între obiecte”. După cum a spus fiul decedatului, militarii au neglijat măsurile de siguranță și au tractat tancul blocat în timp ce tatăl său stătea pe turela sa. Tancul a sărit pe o denivelare, cuiul turelei s-a rupt.

„Doi membri ai echipajului au sărit cu succes, unul a fost rănit, iar tatăl a murit pe loc. El, așa cum cred eu și mama mea, a intrat în spațiul dintre bot și armura tancului… Dar întregul adevăr este cunoscut doar de ofițeri.

Un alt militar, un soldat contractual din Celiabinsk, a murit la Mulino pe 23 februarie 2022, cu o zi înainte de începerea invaziei ruse a Ucrainei. Ministerul Apărării a declarat că Piotr Bocikarev, în vârstă de 21 de ani, a fost otrăvit cu alcool contrafăcut. Însă mama decedatului crede că fiul ei a fost otrăvit cu antigel, pentru că putea vorbi despre hărțuirea din armată.

Piotr Bocikarev, care a murit la Mulino / Sursa: The Insider

(…)

Înainte de a muri, fiul vorbise despre neregulile din unitatea militară, spune Olga, urma să renunțe. Dar nu a făcut-o. „Mulino este un mormânt pentru soldați”, îmi spune Olga.

Și canalele Z au scris despre neregulile din Mulino.

(…)

„Am venit la slujbă, iar militarii au ars biserica”

În Mulino, sunt pregătiți mobilizați, voluntari, soldați contractuali sunt pregătiți, iar conform unor rapoarte, au fost și mercenari de la Wagner – de exemplu, la Nijni Novgorod, studenții de la Universitatea Minin s-au plâns guvernatorului, în iunie, că wagneriții au fost plasați în aceeași pensiune cu ei.

În Mulino există și recruți – de regulă, aceștia sunt considerați cea mai puțin problematică categorie. Dar, conform locuitorilor, tocmai soldații în termen au incendiat în noaptea de 7 aprilie o mică biserică din sat – Biserica Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe. Doi militari au plecat fără permisie și au pătruns noaptea în clădirea bisericii – era, de fapt, o căsuță adaptată ca biserică. Nu este foarte clar cum s-a aprins altarul – probabil că soldaților, care erau deja beți, nu le-a ajuns alcoolul pentru a se încălzi. Unul dintre ei era atât de beat încât nu s-a trezit și a murit în flăcări.

Sursa: The Insider

„Am venit la slujba de Buna Vestire, dar nu era biserică. Drept urmare, seara s-a făcut o slujbă în stradă”, spune Svetlana, o locuitoare din Mulino.

După fiecare incident, sesizări de furt sau hărțuire, între locuitorii din Mulino izbucnește o dispută cu privire la vinovăția mlitarilor: recruți, soldați contractuali, voluntari. Toate situațiile de urgență cu participarea autorităților militare se ascund, limitându-se la o formulare uscată, fără detalii, în cel mai bun caz. Mulinienii află detaliile prin chat-uri sau unii de la alții.

„S-a dovedit că erau recruți, în data de 7 aprilie i-au tăiat capul unui localnic din Mulino, apoi au incendiat biserica”, povestește locuitoarea Margarita din sat. „Inițial, mulți au crezut că mercenarii făcuseră asta, dar apoi s-a clarificat situația”.

Sursa: The Insider

„Doar ce contează – mobilizați sau voluntari? Să trăiești în Mulino a devenit periculos! Pe de o parte, câinii atacă în plină zi, iar pe de altă parte, oamenii lipsiți de judecată atacă și nu se tem de nimic, probabil pentru că au văzut deja totul! Este timpul să existe patrule, totuși este un oraș militar!” – scrie utilizatorul Ruslan Fedotov, pe grupul local.

SINTEZĂ | Ultimele vești din Rusia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here