Aurescu, de Ziua Independenţei Ucrainei: Suntem pregătiţi să oferim întregul nostru sprijin Ucrainei pentru a avansa pe propria cale europeană

Foto: INQUAM/George Călin

Ministrul afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, reafirmă, în mesajul transmis miercuri, de Ziua Independenţei Ucrainei, sprijinul pe care România este hotărâtă să îl acorde ţării vecine în parcursul acestei privind integrarea în Uniunea Europeană. „Ucraina trebuie să câştige acest război şi sunt convins că-l va câştiga”, transmite diplomatul, amintind că, în ultimele şase luni, România a sprijinita ţara vecină pe multiple planuri. Potrivit ministrului, peste 2 milioane de refugiaţi ucraineni au intrat în România şi peste 86.000 dintre ei au rămas, iar în ultimele luni peste 3.4 milioane de tone de cereale din Ucraina au fost expediate prin România către destinaţiile lor din întreaga lume, transmite News.ro.

„Subliniez din nou ceea ce România a spus răspicat încă din primele momente ale invaziei ruse: această agresiune nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei, care continuă de 6 luni, reprezintă o încălcare flagrantă a suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei, a dreptului internaţional, inclusiv a Cartei ONU şi a principiilor pe care se fundamentează ordinea internaţională bazată pe reguli, ceea ce arată faptul că Moscova nu a pornit un război doar împotriva Ucrainei, ci împotriva valorilor noastre democratice şi a parametrilor fundamentali ai arhitecturii euroatlantice actuale de securitate. (…) Suntem şi vom rămâne alături de poporul ucrainean! Asa cum am mai spus, Ucraina trebuie să câştige acest război şi sunt convins că-l va câştiga. Şi vreau să reasigur poporul ucrainean că Ucraina a câştigat deja prietenii strânse, reînnoite şi consolidate, aşa cum a dovedit reacţia solidară imediată a societăţii româneşti faţă de drama prin care statul vecin trece în ultimele şase luni”, este mesajul transmis de ministrul român al Afacerilor Externe miercuri, de Ziua Independenţei Ucrainei, când se împlinesc şase luni de la invazia Federaţiei Ruse în ţara vecină.
În mesajul făcut public, diplomatul român aminteşte demersurile făcute de România privind susţinerea Ucrainei în perioada dificilă pe care aceasta o traversează de jumătate de an.
„Ca stat membru al Uniunii Europene şi al NATO cu cea mai lungă graniţă cu Ucraina, România şi poporul român au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a ajuta Ucraina şi refugiaţii ucraineni care au fugit din faţa ororilor războiului. Sprijinul nostru pentru Ucraina a fost, este şi va fi multidimensional şi cuprinzător, România acţionând ferm şi imediat în plan politic, economic, financiar, umanitar, diplomatic, sectorial, inclusiv prin facilitarea exporturilor de cereale, dar şi prin intermediul dreptului internaţional, acţionând pentru susţinerea atribuirii responsabilităţii şi combaterea impunităţii acelor reprezentanţi ai puterii ocupante care au comis crime internaţionale în teritoriile vremelnic invadate”, mai transmite Aurescu.

Astfel, ministrul aminteşte că România a primit peste două milioane de refugiaţi ucraineni, dintre care peste 86.000 au rămas în ţara noastră, a facilitat peste 50 de transporturi umanitare către Ucraina din ţări din vestul Europei, susţine demersurile privind investigarea în justiţia internaţională a crimelor de război şi împotriva umanităţii comise de agresorul care a invadat Ucraina iar, în plan economic, porturile româneşti de pe Dunăre şi portul Constanţa de la Marea Neagră „au devenit verigi vitale” peste 3.4 milioane de tone de cereale din Ucraina fiind expediate prin România către destinaţiile lor din întreaga lume.
România reafirmă, prin mesajul transmis de ministrul de Externe, sprijinul său pentru integrarea europeană a Ucrainei.
„Aşteptăm ca Ucraina să facă parte din familia de state europene, cu care împărtăşeşte valorile şi principiile democratice şi cele ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. După cum bine cunoaştem din experienţa proprie a României, reformele vor rămâne esenţiale pentru a avansa procesul de integrare. Suntem, astfel, pregătiţi să împărtăşim toată experienţa noastră şi să oferim întregul nostru sprijin Ucrainei pentru a avansa pe propria cale europeană, în timp ce se pregăteşte să se alăture pe deplin comunităţii europene”, precizează Bogdan Aurescu în mesajul său de Ziua Independenţei Ucrainei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here