Aurescu, la deschiderea Reuniunii Anuale a Diplomaţiei: Din 24 februarie, desfăşurăm ceea ce se poate numi o diplomaţie de război

Foto: INQUAM/George Călin

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat marţi, la deschiderea Reuniunii Anuale a Diplomaţiei, că din 24 februarie, desfăşurăm ceea ce se poate numi o diplomaţie de război, iar includerea României în Programul Visa Waiver rămâne, în continuare, un obiectiv prioritar de politică externă. Diplomaţia română va ieşi întărită din crizele pe care le traversăm. Vom continua, cu toată energia, să susţinem şi să promovăm interesele României şi ale cetăţenilor români, să realizăm obiectivele de politică externă şi să apărăm drepturile cetăţenilor noştri, oriunde s-ar afla, a mai spus ministrul, relatează News.ro.

”Bine aţi venit la ediţia din 2022 a Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române. Îmi face o deosebită onoare să mă adresez dumneavoastră, în acest an aniversar, în care marcăm 160 de ani de la înfiinţarea Ministerului modern al Afacerilor Externe al României – sau a Departamentului Trebilor Străine şi de Stat, cum se numea la acel moment; în acelaşi timp – 160 de ani de Diplomaţie Română modernă. Au fost, de fapt, 160 de ani de contribuţii tangibile, valoroase la dezvoltarea relaţiilor internaţionale ale României, la modernizarea şi progresul său, iar în ultimii peste 30 de ani – la progresul democratic, european şi euroatlantic al ţării noastre şi, mai ales, în serviciul intereselor cetăţenilor români, oriunde s-ar afla aceştia”, a spus ministrul în mesaj.

Bogdan Aurescu a arătat că ”istoria instituţiei aparţine tuturor acelora care au demonstrat şi demonstrează simţul datoriei, indiferent de provocările majore care apar, acelora care cinstesc valorile democratice fundamentale, creând securitate şi prosperitate pentru fiecare cetăţean român”.

”Aşa cum am mai spus-o, să-ţi faci datoria, acolo unde te afli reprezentând România, constituie cea mai înaltă virtute morală. Istoria instituţiei noastre aparţine României şi fiecărui cetăţean al său. Rolul diplomaţiei rămâne esenţial, deopotrivă în crize şi în perioade de linişte, iar prima noastră sarcină este să nu facem niciodată compromisuri când trebuie lucrat pentru obiectivele noastre fundamentale: asigurarea securităţii şi prosperităţii cetăţenilor noştri, pe baza fundamentelor politicii noastre externe – consolidarea profilului României în UE şi NATO, precum şi a Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii”, a arătat ministrul.
Potrivit lui Aurescu, ”anul 2022 este anul crizelor majore, în care tendinţele maligne din trecut – pe care diplomaţia română le-a semnalat prompt, din timp – s-au transformat în ameninţări cât se poate de reale la adresa securităţii noastre euroatlantice, în cel mai larg sens al său”.

”Este anul în care ţara noastră cunoaşte la graniţele sale războiul brutal, neprovocat şi ilegal al Rusiei contra Ucrainei, dar continuă să contribuie concret şi eficient la gestionarea multiplelor crize rezultate de aici. În acest context, scopul nostru zilnic e clar: să lucrăm cu toată forţa pentru a ne apăra propriul mod de viaţă democratic. Vreau să fiu foarte direct: atacul Rusiei împotriva Ucrainei este un atac frontal la adresa securităţii noastre euroatlantice, dar nu e doar atât. El este un atac contra prosperităţii noastre şi împotriva valorilor noastre democratice”, a afirmat ministrul de Externe.

”Spuneţi tuturor acelora care încă nu înţeleg asta şi care cred eronat că sancţiunile Uniunii Europene sunt cele care au dus la situaţia economică dificilă din prezent din Europa: susţinând puternic Ucraina în războiul declanşat ilegal şi ilegitim de către Rusia, de fapt, ne apărăm, pragmatic, propria securitate, prosperitate şi sistemul nostru de valori democratice. Susţinând puternic şi dedicat Republica Moldova, nu susţinem doar comunitatea de limbă, cultură şi istorie care ne uneşte şi aspiraţiile europene legitime ale cetăţenilor săi, ci ne protejăm şi securitatea naţională, în sens cuprinzător”, a arătat Bogdan Aurescu.

Potrivit acestuia, ”la nivel european şi euroatlantic, războiul din vecinătatea noastră a demonstrat că nu există răspuns mai potrivit la astfel de provocări decât solidaritatea şi unitatea cât mai puternice – în Uniunea Europeană, în NATO, în relaţia transatlantică, devenită mai  durabilă decât oricând – acestea au fost armele noastre secrete care au surprins Rusia şi acestea au fost de fapt efectele acţiunii profund nocive a Rusiei, exact contrare scopului urmărit de a ne diviza şi de a ne slăbi”.

”Trebuie, de aceea, să continuăm să fim uniţi şi puternici. În această etapă istorică, ce impune adaptarea continuă a modelelor de acţiune diplomatică, rămânem un stat puternic angajat în promovarea respectării dreptului internaţional, a ordinii internaţionale bazate pe reguli, a multilateralismului eficient şi a democraţiei liberale. În această notă, Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române oferă şi un prilej important de a analiza în profunzime substanţa acţiunii noastre diplomatice. Răspunsurile pe care trebuie să le formulăm astăzi sunt multiple şi nu pot fi abordate decât integrat, astfel încât să reflecte preocuparea noastră actuală pentru securitatea în sens larg, inclusiv energetică, alimentară ori a spaţiului cibernetic”, a menţionat ministrul.

Bogdan Aurescu a afirmat că, sub acest asediu al multiplelor crize, nu există, evident, soluţii perfecte, dar ”avem la îndemână lecţiile învăţate în ultimii ani şi misiunea fermă de a apăra, împreună cu toţi aliaţii şi partenerii noştri, comunitatea de valori şi securitate din care facem parte”.

”În acest scop, ne-am concentrat, cum spuneam, pe sprijinirea Ucrainei şi a altor state partenere profund afectate de război, mai ales Republica Moldova, pe formularea de răspunsuri concrete şi rapide la criza refugiaţilor şi la impactul economic şi social al războiului. Am continuat, totodată, să ne urmărim obiectivele în materie de combatere a provocărilor emergente, precum schimbările climatice şi adaptarea la noile tehnologii”, a precizat el.

Bogdan Aurescu a mai afirmat că ”agresiunea rusă în Ucraina a provocat şi continuă să provoace consecinţe umanitare dramatice pentru cetăţenii ucraineni, generând distrugeri irecuperabile şi valuri masive de refugiaţi”.

”Cetăţenii ucraineni au trecut în număr mare frontiera UE, în căutare de refugiu şi protecţie. Angajamentul nostru de solidaritate a fost unul fără echivoc, încă din primele ore de la declanşarea conflictului. Până la acest moment, am primit în România peste 2.2 milioane de refugiaţi ucraineni. România a sprijinit şi va continua să îi sprijine pe toţi cei care ajung pe teritoriul său, fie că sunt în tranzit sau solicită protecţie temporară sau azil. La nivel naţional, a fost adoptat un pachet cuprinzător de măsuri, alături de iniţiative cu impact sporit, cum a fost crearea Centrului logistic pentru asistenţă umanitară de la Suceava, în coordonare cu Comisia Europeană, în cadrul Mecanismului de protecţie civilă al UE, care a gestionat, până în prezent, 54 de convoaie umanitare, provenind din partea mai multor state”, a spus ministrul.

El a apreciat că ”Ministerul Afacerilor Externe s-a implicat direct în dialogul cu statele vecine pentru a facilita tranzitul cetăţenilor ucraineni dinspre România şi Republica Moldova spre celelalte state europene”.

”Ţin să punctez aici şi importanţa demersurilor coordonate la nivel european, în favoarea cetăţenilor ucraineni. Aceasta este una dintre perspectivele pe care le vom aborda ceva mai târziu astăzi, în cadrul unei discuţii cu Comisarul pentru parteneriate internaţionale, Jutta Urpilainen”, a spus el.

Bogdan Aurescu a afirmat că a marcat, la începutul anului 2022, 15 ani de la aderarea la Uniune, exprimând speranţa că Uniunea viitorului va fi una consolidată, unită în jurul valorilor comune stipulate în Tratatele Uniunii Europene, mai prosperă şi mai puternică la nivel regional şi global, în beneficiul direct al tuturor cetăţenilor europeni – inclusiv al celor români şi al României.

”Criza determinată de pandemie a fost o oportunitate importantă pentru ca Uniunea să demonstreze că este capabilă să vină rapid cu instrumente şi politici inovatoare – cum ar fi Planurile Naţionale de Redresare şi Rezilienţă. În noul context geopolitic, Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă a fost adaptat, astfel încât să ne reducem dependenţa de combustibilii fosili din Federaţia Rusă şi să accelerăm tranziţia verde. Invazia rusă în Ucraina a adus Uniunea Europeană în faţa recunoaşterii vulnerabilităţii pe care o reprezintă dependenţa energetică de această ţară, însă lecţia învăţată încă din timpul pandemiei, a importanţei reducerii dependenţelor de orice fel faţă de actorii care nu ne împărtăşesc valorile, rămâne cât se poate de actuală. Din această perspectivă, România susţine cu fermitate importanţa unui răspuns unitar, coordonat şi urgent la nivelul Uniunii Europene, în privinţa consolidării securităţii energetice, respectiv a reducerii dependenţei de Rusia, dar şi a impunerii măsurilor restrictive adecvate faţă de aceasta”, a spus ministrul de Externe.

”Reiterez ceea ce am mai spus: nu ştim acum cum va arăta exact viitorul relaţiei dintre Uniune şi Rusia, pentru că el depinde de realitatea în mişcare a războiului contra Ucrainei, dar un singur lucru este sigur: trebuie să eliminăm orice dependenţă faţă de Rusia. Astăzi, principiile esenţiale, susţinute activ şi de ţara noastră, pentru consolidarea rezilienţei interne şi externe a Uniunii, solidaritatea şi principiul de a nu lăsa pe nimeni în urmă sunt mai actuale ca niciodată. Ele trebuie să genereze o viziune coerentă, largă, pe termen lung, dincolo de răspunsul la crize. Trebuie să lucrăm şi în logica pregătirii permanente a răspunsurilor unitare, durabile şi solidare la provocările deceniilor viitoare. În acest sens, Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române din acest an îşi propune să aducă o contribuţie proprie, prin discuţia pe care o vom avea, în sistem videoconferinţă, cu Vicepreşedintele Comisiei Europene pentru relaţii interinstituţionale şi analiză prospectivă strategică, Maroš Šefčovič”, spune ministrul Aurescu.

Ministrul arată că ”ţara noastră îşi demonstrează permanent calitatea de stat membru responsabil al Uniunii Europene, angajat atât în avansarea obiectivelor pragmatice şi conceptuale ale blocului comunitar, cât şi în consolidarea securităţii acestuia”.

”În acest spirit, pe parcursul ultimului an, diplomaţia română a continuat să deruleze o acţiune dinamică pentru promovarea, în continuare, a obiectivului aderării ţării noastre la spaţiul Schengen. Eforturile fără precedent derulate de Guvernul României pentru gestionarea situaţiei la frontiera externă a Uniunii Europene, pe fondul conflictului din Ucraina, unanim recunoscute de liderii europeni, au demonstrat, încă o dată, că România este o componentă esenţială pentru consolidarea acestui spaţiu, în beneficiul întregii Uniuni. Am salutat susţinerea arătată recent de Germania, Franţa – la cel mai înalt nivel, de Finlanda, de alte state membre, rezultat al demersurilor politice şi diplomatice ale României din ultimul an”, a afirmat ministrul de Externe.

”Vom continua în ritm susţinut eforturile politico-diplomatice, aşa cum au arătat şi domnul Preşedinte în mesajul domniei sale, precum şi domnul Prim-ministru, în mesajul pe care tocmai l-aţi ascultat, pentru obţinerea unei decizii cât mai rapide de aderare, arătând că, în contextul noilor realităţi şi pe baza acţiunii constante a României de implementare a acquis-ului Schengen, extinderea, fără amânare, a spaţiului de liberă circulaţie cu România trebuie să devină, în cel mai scurt timp, realitate. Nu în ultimul rând, angajamentele noastre în plan european se sprijină, aşa cum a subliniat şi domnul Preşedinte Iohannis, pe obiectivele şi priorităţile cetăţenilor români, cetăţeni europeni, aşa cum au reieşit din dezbaterile sub egida Conferinţei privind viitorul Europei. Vom pune accent în continuare pe acţiunea europeană concretă, de consolidare a politicilor europene, pe măsura aşteptărilor cetăţenilor, în spiritul unităţii şi al coeziunii europene”, a precizat Aurescu.

”Din 24 februarie, desfăşurăm ceea ce se poate numi o „diplomaţie de război”. Dinamica în cadrul UE şi NATO a fost foarte ridicată, cu un calendar intens de întâlniri la nivel înalt, de pachete decizionale substanţiale. În tot acest timp, ne-am concentrat asupra unor procese în derulare, care s-au încheiat în 2022: adoptarea Busolei Strategice a UE, respectiv a noului Concept Strategic al NATO. Adoptarea Busolei Strategice a oferit un impuls cooperării între statele membre UE în domeniul securităţii şi apărării. Susţinem acest proces şi necesitatea ca el să se desfăşoare în deplină cooperare şi complementaritate cu partenerii noştri, în special cu NATO, al cărei rol pentru securitatea europeană rămâne fundamental”, a declarat Aurescu.

El a menţionat că, pe linia NATO, s-au înregistrat progrese cruciale: Summitul NATO de la Madrid, la care a România a fost reprezentată cu succes de domnul Preşedinte Iohannis, a reprezentat momentul de vârf în transformarea fundamentală a Alianţei de până acum.  Au fost luate decizii de importanţă istorică, care corespund în cel mai înalt grad obiectivelor şi intereselor României, iar asta se datorează demersurilor noastre susţinute: a fost adoptat noul Concept Strategic al NATO, care ancorează ferm Alianţa în contextul actual de securitate, în mod pragmatic, şi care asigură liniile majore de acţiune cel puţin pentru următorul deceniu. Pentru prima dată în istoria Alianţei, în urma eforturilor României în acest sens, Marea Neagră a fost inclusă ca zonă de importanţă strategică pentru securitatea euroatlantică. De asemenea, am obţinut consolidarea decisivă a posturii NATO de descurajare şi apărare pe termen lung pe Flancul Estic, în special în sudul său, unde se află şi ţara noastră. Graţie demersurilor noastre, la cel mai înalt nivel, prezenţa aliată în România a crescut la dimensiuni fără precedent, cu sprijinul partenerilor noştri europeni şi euroatlantici.

”În condiţiile conflictului din Ucraina, regiunea Mării Negre va rămâne una de interes central. Vom continua, ca şi până acum, să asigurăm un profil activ şi angajat al ţării noastre în NATO. În acest sens, la sfârşitul lunii noiembrie, voi găzdui, la Bucureşti, reuniunea miniştrilor de externe din statele membre NATO. Va fi evenimentul aliat de cea mai mare anvergură la nivel ministerial din acest an, primul la acest nivel găzduit de România şi primul eveniment major NATO organizat de ţara noastră după Summitul de la Bucureşti din 2008. Va fi un moment-cheie pentru implementarea deciziilor de la Summitul NATO de la Madrid şi, prin urmare, aşa cum a spus şi domnul Preşedinte Iohannis în mesajul său, este necesar să pregătim foarte bine acest moment”, a spus el.

Ministrul arată că marcăm în acest an şi 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic cu SUA, unul dintre pilonii esenţiali ai politicii noastre externe, fundamental pentru succesul parcursului democratic şi euroatlantic al României.

”În decurs de un sfert de secol, acest Parteneriat a continuat să se aprofundeze, fiind extins periodic cu noi domenii de cooperare strategică, ce au dat inclusiv măsura progresului ţării noastre în acest Parteneriat. În contextul crizei de securitate actuale, pot să spun cu toată certitudinea că România poate conta pe sprijinul SUA şi pe garanţiile de securitate colectivă consfinţite prin Articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord. Evidenţiez, în acest sens, creşterea consistentă a prezenţei militare americane în România după 24 februarie, inclusiv anunţul în acelaşi sens al Preşedintelui Biden, la Summitul de la Madrid. Coordonarea cu SUA pentru contracararea impactului agresiunii ruse în Ucraina şi pentru definirea răspunsului comunităţii euroatlantice a fost strânsă şi constantă. De la începutului războiului, dar şi înaintea lui, am avut numeroase contacte cu oficiali americani, inclusiv consultări telefonice cu secretarul de stat Blinken, consilierul pentru securitate naţională Sullivan, în care am discutat şi evaluat situaţia de securitate regională, am prezentat ameninţările de securitate rezultate din aceasta şi am insistat asupra necesităţii unei prezenţa crescute a Statelor Unite în regiunea Mării Negre”, a spus ministrul.

Potrivit lui Aurescu, ”securitatea regiunii Mării Negre este un subiect constant în discuţiile cu omologii americani”.

”Am exprimat disponibilitatea şi interesul României de a contribui activ la elaborarea şi implementarea noii Strategii a SUA pentru Marea Neagră, ofertă care a fost acceptată cu deschidere de Administraţia americană, ca reconfirmare a rolului crucial pe care cooperarea româno-americană îl joacă în planul securităţii la Marea Neagră şi al statutului ţării noastre de partener angajat al Statelor Unite în regiune şi în Europa.  Eforturile noastre susţinute de a creşte atenţia în Statele Unite asupra regiunii Mării Negre s-au concretizat şi la nivelul Congresului Statelor Unite. Prestigioasa Comisie Helsinki a Congresului a organizat, la începutul lunii iulie, la Constanţa, o masă rotundă pe tema securităţii la Marea Neagră, pe care am co-prezidat-o împreună cu senatorul Roger Wicker. A fost o premieră pentru România şi este primul dialog multilateral în această formulă, între aliaţi regionali şi parteneri, pe tema securităţii în regiunea Mării Negre. Cooperarea bilaterală în domeniul nuclear-civil cunoaşte o intensificare puternică. Implementarea proiectelor în curs de la Cernavodă, alături de cooperarea în domeniul reactoarelor modulare mici, are perspectiva de a deveni al doilea pilon, ca importanţă, al Parteneriatului, alături de cooperarea politico-militară. În relaţia cu Statele Unite, partenerul nostru strategic, am stabilit, în cadrul Dialogului Strategic din noiembrie 2021, să continuăm coordonarea aprofundată privind politicile şi iniţiativele care promovează rezilienţa strategică la nivel transatlantic şi vom continua în acest sens”, a spus el.

Potrivit ministrul de Externe, ”includerea României în Programul Visa Waiver al SUA rămâne, în continuare, un obiectiv prioritar de politică externă, subsumat Parteneriatului Strategic”.

”După cum bine ştiţi, România mai are de îndeplinit criteriul ratei de refuz a solicitărilor de viză. Am discutat în mod aprofundat acest subiect cu secretarul de stat Blinken şi secretarul securităţii interne Mayorkas, în timpul vizitei pe care am efectuat-o la Washington în toamna anului trecut, şi am convenit cu aceştia continuarea cooperării strânse atât la nivel politic, cât şi la nivel de lucru, în vederea îndeplinirii acestui obiectiv comun. Pe parcursul anului trecut şi al anului în curs, au avut loc consultări frecvente între România şi SUA pe această temă”, a spus el.

Ministrul a precizat că, în ceea ce priveşte relaţia cu Canada, a doua componentă cheie a legăturilor noastre transatlantice în continuă creştere, doresc să remarc intensificarea contactelor la nivel diplomatic în ultima perioadă, inclusiv prin vizita pe care a efectuat-o la Bucureşti, la invitaţia mea, în luna martie, omologul meu, doamna Mélanie Joly, şi prin seria de convorbiri telefonice şi întrevederi cu dumneaei în cadru multilateral. Aceste contacte au deschis calea unor evoluţii importante în relaţia bilaterală, care se vor concretiza în perioada următoare, prin semnarea Declaraţiei bilaterale de Parteneriat Consolidat cu Canada, respectiv preluarea de către Canada a Preşedinţiei Comunităţii Democraţiilor, la finalizarea mandatului nostru deja de trei ani, în această lună.

”România a acţionat de o manieră angajată, pragmatică pentru consolidarea relaţiei transatlantice, pe toate componentele ei: în cadrul NATO, al parteneriatului UE – Statele Unite şi UE – Canada, precum şi în cadrul relaţiilor bilaterale cu partenerii noştri transatlantici. În contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, aşa cum spunea şi domnul Preşedinte Iohannis în mesajul său, unitatea transatlantică a fost impecabilă, demonstrând că, pentru menţinerea securităţii şi prosperităţii euroatlantice şi globale, cooperarea dintre Europa şi America de Nord rămâne crucială”, a afirmat el.

Bogdan Aurescu a mai spus că întreaga comunitate internaţională s-a aplecat, în ultimele luni, asupra evoluţiilor din regiunea noastră.

”Rolul nostru este, în acest context, să continuăm să practicăm o diplomaţie pro-activă şi energică în sprijinul obiectivelor şi valorilor noastre, dar şi al iniţiativelor europene şi euroatlantice relevante. Vecinătatea Estică este, fără dubiu, prioritară pentru acţiunea noastră de politică externă, inclusiv având în vedere ameninţările imediate la adresa securităţii noastre, iar unul din obiectivele României trebuie să fie menţinerea unei politici şi a unei amprente europene puternice în Vecinătatea Estică, adaptată noilor realităţi din regiune”, a spus Bogdan Aurescu.

Potrivit ministurlui, sprijinul pe care îl oferim partenerilor estici, prin consolidarea relaţiilor bilaterale, dar şi prin intermediul viziunii comune consolidate la nivelul UE, la care contribuim activ, şi-a dovedit deja importanţa, inclusiv prin valoarea strategică a efortului nostru de anul trecut, când am reuşit plasarea şi menţinerea pe agenda europeană şi euroatlantică a ameninţărilor legate de conflictele prelungite în regiunea noastră.

”Acum şi pe viitor, trebuie să ne continuăm abordarea orientată spre rezultate, inclusiv prin susţinerea unor formate de cooperare şi iniţiative cheie, cum este Parteneriatul Estic. Am luat iniţiativa ca România, alături de alte state membre like-minded, să contribuie la elaborarea unui concept pentru revitalizarea şi recalibrarea acestei platforme, care va rămâne esenţială pentru procesul de integrare europeană a statelor din Vecinătatea Estică, mai ales pentru Ucraina, Republica Moldova şi Georgia, dar şi pentru relaţia cu Azerbaidjan, Armenia şi societatea civilă belarusă. Uniunea a luat, la Consiliul European din luna iunie, decizii istorice de acordare a statutului de candidat pentru Ucraina şi Republica Moldova, alături de recunoaşterea perspectivei europene pentru Georgia. Este un rezultat pentru care am lucrat intens, ca obiectiv al nostru, asumat, considerând pe bună dreptate că alegerile strategice ale celor trei state merită un răspuns european pe măsură”, a arătat Aurescu.

El a precizat că în Balcanii de Vest,  a susţinut în continuare, activ şi vocal, inclusiv prin demersuri diplomatice dedicate, avansul politicii de extindere şi acordarea unei perspective europene partenerilor care îndeplinesc criteriile agreate, în funcţie de meritele proprii, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul eforturilor care au permis demararea efectivă a negocierilor de aderare pentru Albania şi Republica Macedonia de Nord.

”Această viziune are la bază convingerea noastră că politica de extindere are valoare strategică, demonstrându-şi valoarea transformativă şi impactul uriaş, atât asupra statelor interesate, cât şi asupra Uniunii în ansamblu. O repet: pentru a fi cu adevărat un actor global, trebuie ca Uniunea să-şi consolideze capacitatea de a proiecta valori, securitate şi prosperitate în afara graniţelor sale, în primul rând în Vecinătatea sa. Susţinerea eforturilor de integrare europeană a Republicii Moldova şi a programului de reforme al actualei guvernări de la Chişinău rămâne o prioritate de maximă însemnătate pentru noi. Am promovat puternic la nivel european acordarea de sprijin Republicii Moldova, pe toate palierele relevante, inclusiv în materie de întărire a capacităţii sale de a gestiona fluxurile de refugiaţi, pe fondul crizei din Ucraina, cât şi în vederea creşterii rezilienţei sistemului energetic. Vom continua această abordare, pe baza consolidării relaţiei bilaterale speciale dintre Bucureşti şi Chişinău. Şedinţa comună a celor două Guverne, care a avut loc la Chişinău, în luna februarie, a generat rezultate consistente, prin semnarea a 13 documente bilaterale de cooperare cu relevanţă strategică, inclusiv a Acordului privind asistenţa nerambursabilă de 100 milioane de euro, a Acordului privind reducerea tarifelor de furnizare a serviciilor de roaming sau a Acordurilor în domeniul infrastructurii de transport”, a afirmat Aurescu.

Potrivit ministrului de Externe, platforma de sprijin pentru Republica Moldova este o iniţiativă foarte importantă, pe care am lansat-o alături de omologii mei din Germania şi Franţa, la Berlin, pe 5 aprilie, ca motor de coagulare a eforturilor noastre de a întări rezilienţa Republicii Moldova.

”România a urmărit, în contextul internaţional generat de Federaţia Rusă, corelarea politicii externe în materie de obiective şi priorităţi cu politica de securitate şi apărare, ca element esenţial. În plus, eforturile diplomatice au fost axate pe promovarea şi respectarea strictă a dreptului internaţional şi a ordinii internaţionale bazate pe reguli. De aceea ne-am implicat prompt, activ şi vizibil în procesele la nivel multilateral de răspuns şi reacţie la încălcarea flagrantă de către Rusia a ordinii internaţionale bazate pe reguli”, a spus el.

Aurescu a atătat că autorităţile române au aprobat, la 18 mai 2022, la cel mai înalt nivel, ca România să formuleze o cerere de intervenţie în procedurile iniţiate de Ucraina împotriva Federaţiei Ruse la Curtea Internaţională de Justiţie, în februarie, având ca obiect un diferend referitor la interpretarea, aplicarea şi îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în Convenţia ONU privind prevenirea şi reprimarea crimei de genocid din 1948. Ministerul Afacerilor Externe a finalizat procesul de pregătire a intervenţiei, acesta urmând să fie depusă la Curtea de la Haga în perioada imediat următoare.

De asemenea, România s-a alăturat, în martie, demersului comun al unor state părţi la Statutul de la Roma de sesizare a Procurorului Curţii Penale Internaţionale cu privire la anchetarea infracţiunilor de genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii comise pe teritoriul Ucrainei, inclusiv în contextul războiului de agresiune declanşat de Rusia împotriva Ucrainei.

De asemenea, Guvernul României a aprobat, în aprilie, la propunerea MAE, plata unei contribuţii financiare voluntare a României, de 100.000 de euro, la Fondul Fiduciar al Curţii Penale Internaţionale pentru sprijinirea activităţii Biroului Procurorului pentru anul 2022, în contextul investigaţiilor din Ucraina pentru comiterea crimelor internaţionale grave menţionate, a mai spus el.

”În aceeaşi măsură, sprijinul acordat Ucrainei pentru facilitarea exporturilor sale de cereale a fost şi rămâne, pentru noi, o prioritate de prim rang. Sunt necesare, în continuare, eforturi comune pentru asigurarea securităţii transportului prin Marea Neagră, dar şi pentru stoparea efectelor blocadei asupra porturilor ucrainene. România joacă un rol deosebit de important în acest context, recunoscut ca atare de partenerii noştri. Am contribuit deja consistent la facilitarea exportului de cereale ucrainene, cu aproape patru milioane de tone exportate până în momentul de faţă prin ţara noastră. Folosesc acest prilej pentru a sublinia demersurile actuale ale României privind gestionarea riscurilor asociate securităţii alimentare la nivel global: am participat la numeroase formate şi reuniuni, am avut intervenţii pe această temă în cadrul ONU, inclusiv în Consiliul de Securitate, în luna mai, la invitaţia secretarului de stat Blinken, în cadrul UE, OCDE şi am promovat, în dialogul cu partenerii externi, poziţia strategică a României şi a Portului Constanţa, precum şi a porturilor de pe Dunăre. Vă adresez rugămintea de a susţine în continuare profilarea ţării noastre ca partener de încredere în gestionarea acestui subiect extrem de sensibil”, a spus Aurescu.

El a precizat că în vremuri atât de complexe, eforturile noastre în plan extern trebuie să continue să se sprijine pe relaţii şi parteneriate bilaterale trainice, cu state alături de care suntem mai puternici, astfel încât să ne putem atinge obiectivele şi să protejăm principiile şi valorile democratice în faţa provocărilor actuale.

”A fost un efort politico-diplomatic foarte susţinut, de la începutul anului având convorbiri telefonice, întrevederi, consultări politice în format fizic cu peste 60 de omologi din state UE şi din afara UE şi alţi oficiali străini, în contextul vizitelor acestora la Bucureşti, al vizitelor mele în străinătate sau în cadrul unor reuniuni multilaterale. La acestea se adaugă efortul făcut de conducerea Ministerului, de secretarii de stat şi de ceilalţi colegi. Când ne referim la Europa, dialogul bilateral solid cu Republica Franceză, construit pe legături istorice şi o prietenie durabilă, ocupă un loc special. Parteneriatul nostru strategic a fost consolidat suplimentar pe componenta de apărare, pe fondul conflictului din Ucraina, prin decizia de detaşare de trupe pe teritoriul României şi asumarea rolului de naţiune-cadru a Grupului de Luptă al NATO în România, ca urmare a demersurilor directe ale Preşedintelui României. Astfel, Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a efectuat în iunie o foarte importantă vizită în România pentru consultări cu Preşedintele Klaus Iohannis. De asemenea, în iunie, am avut o întrevedere cu noul ministru de externe al Franţei, Catherine Colonna, în marja participării mele la Consiliul Ministerial OCDE de la Paris. Amintesc totodată consultările politice de la Bucureşti, din februarie, cu ministrul de externe francez de la acel moment, Jean-Yves Le Drian, cât şi participarea acestuia, ca invitat special, la consultările miniştrilor afacerilor externe ai statelor din Formatul Bucureşti 9. Ca semn de solidaritate cu Ucraina, l-am invitat atunci, în premieră, pe omologul meu din Ucraina la reuniunea miniştrilor de externe B9”, a afirmat el.

Aurescu a menţionat că România acordă în continuare o prioritate specială aprofundării dialogului şi cooperării cu Germania, având în vedere caracterul privilegiat, cu valenţe strategice, al relaţiei noastre bilaterale. Aniversarea, anul acesta, a 30 de ani de la semnarea Tratatului dintre România şi Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa reprezintă un moment de referinţă în dialogul nostru politic bilateral şi în generarea de noi perspective ale relaţiei bilaterale. Am apreciat foarte buna colaborare cu partea germană în organizarea primelor două ediţii ale conferinţei ministeriale a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova, care au avut loc în aprilie la Berlin, respectiv în iulie la Bucureşti, context în care am avut şi o rundă consistentă de consultări politice cu omologul german, Annalena Baerbock.

”Relaţiile româno-polone se află la un nivel excelent, fiind fundamentate, în prezent, pe Parteneriatul Strategic instituit în octombrie 2009 şi reînnoit în martie 2015, la nivel de şef de stat. Planul de acţiuni 2022-2026, pe care l-am semnat cu ocazia celei de-a treia şedinţe comune de guvern, care a avut loc în martie 2022, la Varşovia, oferă baza de care avem nevoie în consolidarea interacţiunilor noastre, în realizarea interesele convergente şi a obiectivele comune ale celor două ţări, în special în ceea ce priveşte securitatea, prosperitatea şi progresul statelor noastre. În context, salut prezenţa mâine, la Bucureşti, inclusiv printr-o intervenţie în cadrul Reuniunii noastre, a ministrului afacerilor externe al Poloniei, domnul Zbigniew Rau. Tot din zona Europei Centrale, ni se va alătura la această ediţie a Reuniunii Anuale, în sistem video-conferinţă, ministrul de externe ceh Jan Lipavský, într-un dialog care, sunt convins, va reconfirma viziunile noastre comune, aşa cum am constatat în cadrul vizitei pe care am făcut-o Praga, la 18 august, inclusiv în contextul în care această ţară deţine în prezent Preşedinţia rotativă a Consiliului UE. Relaţia României cu statele baltice este mai bună ca oricând, evoluând spre un veritabil parteneriat, mai ales în contextul securitar actual. Relaţiile dintre România şi Regatul Unit au continuat să se dezvolte sub egida Parteneriatului Strategic bilateral, cu rezultate notabile, în special pe dimensiunile de politică externă, apărare şi securitate. În prezent, lucrăm la finalizarea formei actualizate a Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic, cu scopul aprofundării caracterului său strategic, astfel încât să corespundă obiectivelor şi aspiraţiilor comune ale celor două ţări, printr-o mai bună structurare a cooperării şi prin stabilirea unui mecanism regulat de coordonare politică”, a spus el.

În ceea ce priveşte relaţia cu Italia, vizita ministrului Luigi Di Maio la Bucureşti, în martie, a oferit oportunitatea unui dialog consistent şi pragmatic, axat pe situaţia de securitate din regiunea noastră, dar şi pe consolidarea Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări. De altfel, ne aflăm într-o fază avansată de negociere a noii versiuni a Declaraţiei Comune a miniştrilor afacerilor externe privind Parteneriatul Strategic Consolidat România – Italia, proces care are drept scop actualizarea şi adaptarea documentului la realităţile actualului context global, inclusiv pe dimensiunea de securitate, a completat Aurescu.

În ceea ce priveşte Regatul Spaniei, avem un dialog excelent, bazat pe legături puternice în plan politic, economic, cultural şi uman, sens în care operaţionalizarea Parteneriatului Strategic şi organizarea primei şedinţe comune de guvern, în această toamnă, reprezintă priorităţi pe agenda bilaterală, a arătat el.

”Încă din prima zi a izbucnirii conflictului din Ucraina, Portugalia a luat măsuri de sprijin pentru a întări Flancul Estic, sens în care prezenţa şi contribuţia constantă a armatei portugheze în România reprezintă un exemplu concret de solidaritate aliată. Salut prezenţa mâine, la Bucureşti, inclusiv printr-o intervenţie în cadrul reuniunii noastre, a ministrului afacerilor externe portughez João Cravinho. Constituirea pe teritoriul României a Grupului de Luptă NATO, sub conducere franceză şi cu contribuţii din partea Belgiei şi Olandei, reprezintă o nouă dovadă, foarte grăitoare, a solidarităţii aliate şi a înţelegerii comune a ameninţării reprezentate de Federaţia Rusă la adresa securităţii pe Flancul Estic. Colaborarea strânsă pe care deja o avem cu Grecia a fost impulsionată pe parcursul acestui an de vizitele Prim-ministrului elen Mitsotakis  la Bucureşti, în luna martie, respectiv a Prim-ministrului român Nicolae Ciucă la Atena, în luna iulie. O expresie concretă a voinţei noastre comune de a imprima un ritm superior colaborării bilaterale a fost şi semnarea, de către cei doi prim-miniştri, la Bucureşti, în februarie, a Declaraţiei comune pentru consolidarea cooperării politice, economice şi sectoriale dintre cele două ţări”, a spus ministrul.

”Şi pe parcursul acestui an, am avut un dialog consistent şi cooperare solidă cu Turcia, într-o gamă largă de domenii de interes bilateral, dar şi regional, relaţiile româno-turce fiind încadrate de Parteneriatul Strategic încheiat în 2011. Există perspective foarte bune pentru aprofundarea interacţiunii politice şi întărirea acestei colaborări pe mai multe paliere, inclusiv cel al securităţii energetice. Am avut rezultate consistente şi în cadrul reuniunii ministeriale în format trilateral România-Polonia-Turcia, la care am participat în luna mai, la Istanbul. Vizitele şefului statului ungar la Bucureşti – pe 10 iunie 2022, în marja reuniunii formatului B9, precum şi cea de mâine, 7 septembrie –, alături de cea a ministrului de externe al Ungariei, din 12 iulie, sunt parte a dinamicii în creştere a relaţiei cu Ungaria, cu care ne dorim să întărim cooperarea, cu atât mai mult în actualul context regional, în care interesele noastre capătă noi dimensiuni. Dorim să construim relaţia bilaterală  pe o logică de respect reciproc şi în spiritul unui parteneriat strategic autentic, ţinând cont de interesul României pentru dezvoltarea unei cooperări pragmatice, conform principiilor Tratatului de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate din 1996 şi ale Declaraţiei privind Cooperarea şi Parteneriatul Strategic româno-ungar pentru Europa secolului XXI, de la a cărei semnare vom marca, în curând, 20 de ani”, a mai arătat ministrul.

În relaţia cu Bulgaria, dialogul politico-diplomatic a fost intensificat, la toate nivelurile, inclusiv printr-o cooperare strânsă în cadrul NATO, al UE şi în plan regional. Am continuat demersurile pentru pregătirea celei de-a VI-a reuniuni a Consiliului de Cooperare la Nivel Înalt între cele două guverne. Depunem eforturi, care trebuie continuate, pentru dezvoltarea conectivităţii, atât în domeniul energetic, cât şi în cel al transporturilor, a completat Aurescu.

”În relaţia cu Serbia, prin demersurile susţinute şi consecvente ale diplomaţiei române, am reuşit transferul proprietăţii complexului „Luceafărul” din Vârşeţ către statul român. Am formalizat această evoluţie notabilă, de care vor beneficia, în primul rând, etnicii români din statul vecin, prin semnarea unui acord cu omologul meu sârb, cu prilejul vizitei oficiale a acestuia la Bucureşti, la invitaţia mea, în luna iunie. Aşa cum am discutat cu omologul meu, există foarte multe oportunităţi în plan bilateral, pe care dorim să le fructificăm pe deplin. Pacea şi redresarea economică globale după experienţa pandemiei sunt acum ameninţate de efectele războiului ilegal şi neprovocat al Rusiei asupra Ucrainei. Fundamentele ordinii globale bazate pe reguli sunt, în mod artificial, contestate şi este nevoie de reacţia puternică şi coordonată a tuturor actorilor internaţionali, nu doar a comunităţii euroatlantice. De aceea, partenerii din afara acestui spaţiu de securitate şi valori devin şi mai importanţi pentru apărarea pe termen lung a multilateralismului şi reafirmarea principiilor ordinii globale. Avem nevoie să strângem legăturile cu aceştia, în mod pragmatic”, a spus Bogdan Aurescu.

Ministrul a arătat că, în zona Orientului Mijlociu extins, profilul României a fost reconfirmat printr-o acţiune diplomatică neobosită, dar şi prin momentele de vârf ale vizitelor la Bucureşti ale ministrului israelian al afacerilor externe, Yair Lapid, actualul Prim-ministru interimar, în timpul cărora au fost examinate modalităţile de aprofundare a relaţiei bilaterale cu caracter strategic şi s-a convenit organizarea, în acest an, a unei noi sesiuni a Grupului de lucru în domeniul economic, aflat sub coordonarea celor două ministere de externe, în pregătirea viitoarei şedinţe comune de Guvern.

”De asemenea, doresc să amintesc vizita premierului României în Emiratele Arabe Unite şi organizarea celei de-a doua sesiuni a Comisiei de Cooperare între Guvernul României şi Guvernul Emiratelor Arabe Unite, pe care am co-prezidat-o, dar şi vizita de stat a Preşedintelui palestinian, Mahmoud Abbas, la Bucureşti, care a avut consultări substanţiale cu domnul Preşedinte Klaus Iohannis. Totodată, amintesc şi vizita substanţială, la Bucureşti, a omologului meu din Regatul Haşemit al Iordaniei, Ayman Safadi, precum şi vizita Secretarului General al Ligii Statelor Arabe, Ahmed Aboul Gheit, dar şi discuţiile foarte bune cu omologul din Arabia Saudită în marja reuniunii ministeriale a Coaliţiei anti-ISIS/Daesh din Maroc. Sunt doar câteva repere pe o agendă de contacte foarte consistentă în ultimul an cu statele din această regiune. Trebuie să urmărim pe mai departe avansarea efortului nostru pentru pace în Orientul Mijlociu, cât şi a proiectelor bilaterale pe multiple planuri, cu precădere economic. De un interes aparte, în noul context geopolitic global, este colaborarea cu statele din Golf, convergent cu noua abordare strategică a UE în regiune. De altfel, România a contribuit la această abordare europeană.

O altă zonă în care interesele României parcurg o regândire importantă, de natură strategică, este cea a Indo-Pacificului. Acesta este un important spaţiu de manifestare a tendinţelor care modelează raporturile strategice globale şi implicit viitorul nostru comun – securitatea economică, diversificarea lanţurilor de aprovizionare, comerţul liber, combaterea schimbărilor climatice, libertatea de navigaţie şi apărarea dreptului internaţional. Acestea sunt teme prioritare atât pentru Asia, cât şi pentru România. Am sporit atenţia noastră pe acest spaţiu, o implicare sporită în Indo-Pacific înseamnă, în acelaşi timp, şi identificarea de noi oportunităţi strategice şi economice bilaterale, ca obiectiv major al prezenţei noastre diplomatice extinse în zonă. Am întărit relaţiile noastre atât cu India, cât şi cu Pakistan, prin contacte cu omologii din ambele ţări în contextul unor evenimente multilaterale, dar şi printr-o vizită a omologului meu pakistanez de la acel moment la Bucureşti, în ianuarie. Avem în pregătire avansată un Parteneriat Strategic cu Japonia – şi amintesc aici discuţia de substanţă cu omologul japonez din februarie, de la Munchen, de asemenea am dinamizat contactele cu Coreea de Sud. Noua abordare necesită şi valorificarea oportunităţilor sectoriale definite de Strategia UE pentru cooperare în regiunea indo-pacifică şi prin relaţiile strânse Uniunea Europeană şi ASEAN, a afirmat el.

”Vizăm în continuare o relaţie echilibrată cu China, care să reflecte şi să respecte pe deplin parteneriatele noastre strategice şi valorile fundamentale care definesc în prezent România, între care respectarea dreptului internaţional şi a principiilor fundamentale înscrise în Carta ONU. În privinţa relaţiilor noastre cu continentul latino-american, am demarat reluarea contactelor directe la nivel în primul semestru al anului, ca stimul al reapropierii noastre concrete, cu obiective importante pentru anul viitor”, a mai spus ministruil.

Bogdan Aurescu a transmis un mesaj către diplomaţi: ”Vă încurajez, stimate colege şi stimaţi colegi, să rămânem angajaţi şi pro-activi pe toate spaţiile geografice, aşa cum arăta şi domnul Preşedinte Iohannis în mesajul său, conştienţi că profilul ţării noastre în viitor se sprijină pe progresele deja înregistrate, dar mai ales şi pe dialog aplicat şi deschis”.

”În acest spirit al deschiderii ambiţioase către lume, mă voi referi şi la drumul nostru către calitatea de membru deplin al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, în contextul în care anul acesta am atins, graţie eforturilor dumneavoastră, un obiectiv extrem de important: deschiderea negocierilor de aderare în luna ianuarie, urmată de adoptarea Foii de Parcurs pentru Aderarea României la OCDE, la reuniunea de la Paris a Consiliului Ministerial al Organizaţiei, din iunie, la care am avut onoarea de a reprezenta România. Adoptarea Foii de Parcurs este o etapă cheie în procesul de aderare, fiind un succes politico-diplomatic şi un rezultat al eforturilor consecvente ale diplomaţiei române şi ale întregului spectru instituţional din ultimele decenii, intensificate în ultimul an. Acest document, elaborat de Secretariatul OCDE pe parcursul ultimelor luni, va ghida drumul României spre a deveni parte a clubului economiilor consolidate, cu deschidere sporită. Totodată, decizia pozitivă din iunie a permis organizarea misiunii OCDE de lansare a discuţiilor privind aderarea României la Organizaţie, la finalul lunii iunie. Rolul nostru pe mai departe este unul foarte important în coagularea eforturilor de aderare la nivel guvernamental, motiv pentru care am dedicat la această ediţie a RADR o sesiune specială, în cadrul căreia Secretarul General al OCDE, Mathias Cormann, va adresa un mesaj”, a precizat el.

”În perioada următoare ne propunem ca România să menţină tendinţa ascendentă privind volumul alocat asistenţei oficiale pentru dezvoltare. OCDE a confirmat faptul că, în 2021, volumul total al asistenţei oficiale pentru dezvoltare acordate de România a crescut la 327 milioane dolari, faţă de 305 milioane dolari în 2020, fiind cea mai mare valoare înregistrată până în prezent. Din cele 40 de state implicate în procesul de raportare către OCDE, România s-a alăturat celor 30 de state cu niveluri ale asistenţei oficiale pentru dezvoltare în creştere faţă de anul 2020, a spus Aurescu.

El a arătat că, rotodată, în domeniul diplomaţiei culturale, educaţionale şi ştiinţifice, MAE a continuat să extindă şi să dezvolte acordarea de burse pentru studenţii străini din afara UE, de natură a reconfirma angajamentul nostru constant pentru o educaţie în spiritul înţelegerii interculturale, a cunoaşterii şi respectării drepturilor fundamentale ale omului.

”În plan consular, am pornit în 2020 un proces ambiţios de reformă, care constituie o prioritate a mandatului meu, pentru facilitarea accesului cetăţenilor români la servicii consulare moderne, de înaltă calitate, precum şi menţinerea unor standarde ridicate în activitatea de lucru cu publicul, inclusiv a unei conduite ireproşabile în toate situaţiile, în conformitate cu aşteptările legitime ale cetăţenilor noştri. Ne axăm pe mai multe paliere prioritare, printre care extinderea şi modernizarea reţelei consulare, optimizarea organizării consulatelor itinerante/mobile, perfecţionarea programelor de pregătire a personalului consular. Am făcut de asemenea paşi relevanţi pentru creşterea calităţii serviciilor consulare, prin digitalizarea şi debirocratizarea acestora, dar vom continua în ritm susţinut în această direcţie. Conform Planului şi calendarului aprobat de Guvernul României în 2020 au fost realizate demersurile oficiale pentru înfiinţarea oficiilor consulare de carieră în capitalele Londra, Chişinău, Madrid, Roma, Paris, la Salzburg, Belfast, Nantes, Valencia şi la Ismail; recent, au fost înfiinţate efectiv consulatele generale ale României la Chişinău, Madrid şi Roma, precedate, în 2021, de consulatul României la Melbourne. Am reuşit deja să organizăm 90 de consulate itinerante sau mobile din cele 161 prevăzute până la finalul anului, fiind deja prestate peste 22 de mii de servicii consulare. Aceste măsuri au fost completate cu demersuri de îmbunătăţire a comunicării cu cetăţenii români, prin finalizarea modernizării şi eficientizării Centrului de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate”, a anunţat Aurescu.

El a menţionat că, pe fondul deteriorării grave a situaţiei de securitate din Ucraina şi din regiunea Mării Negre, concomitent cu dialogul politic, a gestionat şi demersuri complexe de natură consulară, prin asistenţă şi sprijin acordat cetăţenilor români aflaţi în Ucraina, precum şi etnicilor români, cetăţeni ucraineni.

”Trebuie menţionat şi sprijinul acordat misiunilor diplomatice străine acreditate în Ucraina, fiind gestionate solicitări de sprijin din partea a circa 100 de state şi 10 organizaţii internaţionale, pentru un număr de aproape 30 mii de cetăţeni. Majoritatea solicitărilor de sprijin au vizat evacuarea personalului diplomatic al acestora şi a cetăţenilor aflaţi pe teritoriul Ucrainei.  Efortul susţinut pe linie consulară, impus de situaţia fără precedent la graniţele României, este integrat cu demersurile noastre politico-diplomatice. Utilizez acest prilej pentru a sublinia profesionalismul şi dedicarea colegilor noştri care au contribuit, în aceste ultime luni, la gestionarea acestei provocări majore. Ca de fiecare dată, accentuez importanţa pe care MAE trebuie să o acorde relaţiei cu cetăţenii români din străinătate. Oferirea de servicii consulare eficiente pentru cetăţenii români este un obiectiv major al instituţiei noastre, şi în acest context, doresc să vă reamintesc importanţa şi atenţia deosebită pe care domniile voastre, în calitate de şefi de misiuni, trebuie să o acordaţi modului corect şi profesionist de relaţionare promptă şi cu respectul cuvenit cu reprezentanţii comunităţilor româneşti din străinătate”, a spus ministrul de Externe.

El le-a cerut diplomaţilor să acorde prioritate susţinerii identităţii naţionale a reprezentanţilor comunităţilor româneşti istorice din vecinătate şi protejării drepturilor lor, la standarde europene. Vom continua această discuţie şi voi detalia o serie de aspecte în ultima zi a Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, într-o sesiune dedicată special afacerilor consulare.

”Toate obiectivele şi planurile noastre nu ar putea fi transpuse în realitate fără o echipă performantă, puternică şi consolidată. Doresc, din această perspectivă, să spun câteva cuvinte şi despre componenta de resurse umane a Ministerului Afacerilor Externe, punctând cele mai importante linii de acţiune: lansarea, începând cu 2021, a unei serii de concursuri de admitere în MAE pentru posturi diplomatice şi consulare, precum şi pentru funcţii de execuţie specifice ministerului, derularea cu regularitate a proceselor de selecţie în vederea trimiterii în misiune permanentă, implementarea primului ciclu complet de proceduri revizuite în acest an, inclusiv procedura de reîncadrare în Centrala MAE după revenirea de la post, precum şi metodologia revizuită de promovare în grad diplomatic şi consular, dar şi ajustarea schemei de personal din Centrala MAE şi Serviciul Exterior. Recrutarea de personal care să răspundă necesităţilor MAE de expertiză şi profesionalism are în vedere structurarea instituţiei cu resursele necesare pentru o acţiune diplomatică energică şi coerentă. Din această perspectivă, doresc să le urez bun venit noilor noştri colegi care au parcurs deja etapele de selecţie din ultimele luni. Aş vrea să mai amintesc şi faptul că, odată cu lansarea seriei de concursuri de admitere în MAE, instituţia noastră a introdus în premieră posibilitatea înscrierii şi derulării unor probe de concurs prin intermediul unei platforme digitale.”, a spus Aurescu.

”Diplomaţia română va ieşi întărită din crizele pe care le traversăm. Vom continua, cu toată energia, să susţinem şi să promovăm interesele României şi ale cetăţenilor români, să realizăm obiectivele de politică externă şi să apărăm drepturile cetăţenilor noştri, oriunde s-ar afla. La baza acţiunii noastre vor continua să stea valorile democratice, necesitatea asigurării stabilităţii şi securităţii în regiune şi la nivel global, respectarea strictă a dreptului internaţional şi a ordinii internaţionale bazate pe reguli, şi multilateralismul eficient. La 160 de ani de activitate, istoria Ministerului Afacerilor Externe continuă să fie scrisă, zi de zi, de oamenii care servesc interesele României ca ţară democratică, liberă, stat membru responsabil al Uniunii Europene, Aliat de încredere în cadrul NATO, Partener Strategic puternic al Statelor Unite ale Americii”, spune ministrul în final.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here