Autorităţile din regiunea Harkov au ordonat evacuarea forţată a familiilor cu copii

Sursa foto: news-kharkov.ru

Autorităţile din regiunea Harkov (estul Ucrainei), care a fost puternic lovită de bombardamente ruseşti, au ordonat evacuarea forţată a familiilor cu copii din 47 de sate din apropierea frontierei, relatează dpa, citată de Agerpres.

Acestea sunt comunităţi din cele trei districte Bohodukhiv, Izyum şi Harkov, a anunţat joi pe Telegram guvernatorul militar al regiunii, Oleh Syniehubov. Cu toate acestea, capitala regională nu a fost afectată, a adăugat el.

Motivul evacuării este bombardarea aproape zilnică a oraşelor de către armata rusă. Guvernatorul a promis că toţi cei afectaţi vor primi asistenţă umanitară şi juridică corespunzătoare.

Rusia a lansat peste 40 de rachete şi 40 de drone împotriva Ucrainei în noaptea de miercuri spre joi vizând „infrastructuri esenţiale”, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Volodimir Zelenski şi-a reiterat către partenerii occidentali ai Ucrainei cererea de „a nu închide ochii” la situaţie şi de a furniza mai multe sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei, care este în al treilea an de război.

AFP: Legea privind mobilizarea forţele armate, adoptată de Parlamentul de la Kiev

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here