Avertismentul specialiștilor: Există riscul de extincţie din cauza inteligenţei artificiale

Sursa: Pixabay

Directori de top în domeniul inteligenţei artificiale, inclusiv CEO-ul OpenAI, Sam Altman, s-au alăturat marţi experţilor şi profesorilor care avertizează în privinţa ”riscului de extincţie din cauza inteligenţei artificiale”, îndemnând factorii de decizie să-l echivaleze cu riscurile prezentate de pandemii şi război nuclear, transmite Reuters, potrivit News.ro.

”Atenuarea riscului de extincţie din cauza inteligenţei artificiale ar trebui să fie o prioritate globală, alături de alte riscuri la scară societală, cum ar fi pandemiile şi războiul nuclear”, au scris peste 350 de semnatari într-o scrisoare publicată de Centrul nonprofit pentru Siguranţa Inteligenţei Artificiale (CAIS).

Pe lângă Altman, ei inclus directori generali ai firmelor de inteligenţă artificială DeepMind şi Anthropic şi directori de la Microsoft şi Google.

Printre aceştia se numără şi Geoffrey Hinton şi Yoshua Bengio, doi dintre cei trei aşa-numiţi ”naşi ai inteligenţei artificiale” care au primit premiul Turing 2018 pentru munca lor în domeniul învăţării profunde, şi profesori din instituţii, de la Harvard până la Universitatea Tsinghua din China.

O declaraţie a CAIS a scos în evidenţă Meta, unde lucrează al treilea naş al AI, Yann LeCun, pentru că nu a semnat scrisoarea.

Scrisoarea a coincis cu reuniunea Consiliului pentru Comerţ şi Tehnologie SUA-UE din Suedia, unde politicienii sunt aşteptaţi să vorbească despre reglementarea AI.

Elon Musk şi un grup de experţi în AI şi directori din industrie au fost primii care au citat potenţiale riscuri pentru societate, în aprilie.

Evoluţiile recente în domeniul inteligenţei artificiale au creat instrumente despre care susţinătorii spun că pot fi folosite în aplicaţii, de la diagnosticare medicală până la scrierea de documente juridice, dar acest lucru a stârnit temeri că tehnologia ar putea duce la încălcări ale confidenţialităţii, campanii de dezinformare a puterii şi să ducă la probleme cu ”maşinile inteligente”.

Pionierul AI Hinton a declarat anterior pentru Reuters că AI ar putea reprezenta o ameninţare ”mai urgentă” pentru umanitate decât schimbările climatice.

Săptămâna trecută, CEO-ul OpenAI, Sam Altman, s-a referit la UE AI, primele eforturi de a crea un regulament pentru AI, ca fiind supra-reglementare şi a ameninţat că va părăsi Europa. El şi-a inversat atitudinea în câteva zile, după criticile politicienilor.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va întâlni cu Altman joi.

Ce ar face oamenii într-o lume dominată de o superinteligență artificială? Un experiment de gândire bazat pe principii economice

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here