Avionul militar care îl transporta miercuri pe secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a făcut o aterizare neprogramată în Marea Britanie din cauza unei fisuri în parbrizul aeronavei, a anunțat Pentagonul, potrivit Reuters, citată de Agerpres.
”Avionul a aterizat pe baza procedurilor standard și toți cei de la bord, inclusiv Secretarul Hegseth, sunt în siguranță”, a comunicat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, pe rețeaua X.
Hegseth se întorcea dintr-o scurtă deplasare la Bruxelles.
Aceasta nu este prima dată când un avion militar american care transporta înalți oficiali a întâmpinat probleme mecanice.
Mai devreme în cursul anului, un avion al U.S. Air Force, cu care secretarul de stat Marco Rubio se deplasa spre Munchen, a fost forțat să revină la Washington din cauza unei probleme mecanice.
Hegseth îndeamnă aliaţii să crească achiziţiile de armament american destinat Kievului














