Doi miniștri cu rădăcini puternice în propriul partid, PSD, au dispărut din guvern unul după altul, în doar două zile și la doar o lună după depunerea jurământului. Iar de la publicarea în presă a dezvăluirilor și până la scrierea demisiilor nu a fost nevoie nici măcar de două săptămâni, în ciuda eforturilor disperate ale celor doi (foști) miniștri de a se albi și salva.
Apoi, dacă ar fi existat cea mai mică șansă de a evita deznodământul „tragic” al pierderii funcției ministeriale, Budăi și Firea s-ar fi cocoțat pe ea fără să clipească. Eforturi au depus, dar șansa nu s-a cristalizat. Iar dacă ar fi existat formule realiste prin care să fie salvați de partid sau de tabăra proprie din partid, probabil că aceste formule ar fi fost accesate. Ezitări, frustrări și anxietăți au fost, la nivel de partid și tabără, dar formulele nu s-au cristalizat.
Este evident că a fost una dintre acele situații de șah-mat care nu au lăsat loc de minuni.
Toate astea, dincolo de conținutul propriu-zis și peste măsură de revelator al anchetei de presă, denotă o dată în plus gravitatea copleșitoare a faptelor și implicațiilor politice din povestea de groază cu azilele din Voluntari.
„Azilele groazei” reprezintă un dosar care pune în lumină trei aspecte esențiale:
- Rolul presei făcută profesionist și, implicit, orientată spre serviciul public.
- Caracterul malign al feudelor politice, al politicii de clan, caracterul modest al controlului exercitat de societate asupra acestui tip de derivă de la slujirea interesului public.
- Relația dintre politicieni și Biserică, cu cele două implicații subterane ale ei (dobândirea de influență malignă asupra publicului, respectiv drenarea bugetului public, direct și indirect).
În nebuloasa politico-mediatică și socială din România, cele trei aspecte de mai sus sunt de multă vreme tratate cu un sublim dispreț (cazul 1) și un periculos grad de superficialitate ori dezinteres de-a dreptul (cazurile 2 și 3).
Celor sceptici cu privire la rolul, rostul, impactul și viitorul investigației autentice de presă, ca și celor sceptici cu privire la rolul, rostul, impactul și viitorul ONG-urilor ce monitorizează activitatea instituțiilor și nivelul de integritate din mediul politic, povestea horror adusă în atenție de Centrul de Investigații Media , Buletin de București și Centrului de Resurse Juridice (CRJ) le demonstrează că, în realitate, există un rol, un rost, un impact, un viitor. Desigur, eficiența lor depinde în mod critic de mediul social-politic ambiant. Cu cât acest mediu prezintă mai multe obstacole formale și informale în calea unei asemenea munci, cu atât rolul, rostul, impactul și viitorul parchează mai aproape de limita inferioară a potențialului.
Poate că „azilele groazei”, mai ales prin dimensiunea umanitară a acestui dosar, va contribui la o stimulare a interesului opiniei publice în a sprijini, în încuraja și proteja insulele media si ONG de acest tip. Până acum, acest interes a fost în cel mai bun caz unul modest. Dar e imperativ ca tendința să se inverseze și ar trebui ca oamenii, noit toți, să se simtă co-interesați. Până la urmă, fapt dovedit plenar de „azilele groazei”, rodul unor asemenea investigații media și activități civice dă o șansă la repararea unor nedreptăți, salvarea unor vieți, împiedicarea unor derive anti-democratice, curățarea unor zone întunecate ale politicului.
În fine, un gând aparte al subsemnatului se îndreaptă, în siajul poveștii de groază cu azilele din Voluntari, spre punctul 3 – relația specială dintre politic și Biserică.
Dezvăluirile aflate în centrul atenției i-au demonstrat clanului Firea-Pandele, dar și altor clanuri similare din politică (acesta nefiind nicidecum singurul) cât de ușor se poate porni și pe drumul invers, de la extaz la agonie.
Practica istorică, de cumetrie, a acestui binom conjugal cu vaste aspirații la feudalizarea politicii fusese imună la numeroase anchete și analize publicate în mass-media. Totul, până într-o zi, când unul dintre subiectele formate pe orbita Firea-Pandele a reușit să capteze atenția publicului mai mult decât toate celelalte dezvăluite până atunci. E drept, acesta a întrecut orice, în materie de cinism, ipocrizie, atentat la viața și sănătatea semenilor.
Bineînțeles că și publicul, în dubla sa calitate potențială – consumator de presă și alegător – ar fi putut juca rolul său în prevenirea unor situații precum „azilele groazei”.
De ani buni, presa a scris seriale despre fățărnicia și practicile îndoielnice ale cuplului Firea-Pandele. Totuși, Firea a fost aleasă (de oameni) primar al Capitalei și parlamentar, iar de partid a fost promovată la șefia organizației București și chiar la șefia unui minister. În paralel, consortul Pandele a devenit un soi de Mazăre de Voluntari, ca primar eternizat transformând orașul pe care îl păstorește într-un soi de tarla proprie.
Altfel spus: în presă au apărut alerte timpurii cu privire la Firea și Pandele, dar suficient de mulți alegători au ignorat totul și le-au acordat votul, sporindu-le greutatea politică și încurajându-le practicile și tacticile maligne.
Dacă Firea nu ajungea primar la București și ministru al României, iar dacă Pandele nu ar fi fost votat primar „etern” la Voluntari, nici nu ar fi putut țese o pânză atât de mare de cumetrii, cu implicațiile de rigoare pe orizontală ale acesteia, printre care și „azilele groazei”.
Strategia pe care Firea și Pandele au mizat e limpede ca lumina zilei, și asta nu de ieri-de azi: curtarea Bisericii, sub toate formele, curtarea publicului sensibil la afirmarea FOTO-VIDEO a credinței celor doi soți, și curtarea publicului sensibil la poza familiei tradiționale perfecte.
Din acest punct de vedere, Firea și Pandele nu au iertat nimic – au alocat sume uriașe de bani pentru biserici celebre (Catedrala Mântuirii Neamului – în cazul cuvioasei F; catedrala nouă din Voluntari, proiect „mistic revelat”, plus coloană de autocare spre pelerinaje – în cazul cuviosului P.).
Cu siguranță că, în toți acești ani, înalte fețe bisericești au avut suficientă inteligență și vigilență pentru a decripta interesele lumești ale cuvioșilor F și P, interese lumești care animau în realitate show-ul spiritual făcut de cei doi.
Problema Bisericii și a alegătorilor este aceeași: nu au sancționat la timp comportamentul, ci s-au lăsat seduși, deși ambele categorii nu pot zice azi că nu fuseseră puse în temă.
Este salutară reacția în serial a purtătorului de cuvânt al Patriarhiei și, prin el, a Patriarhului Daniel, la dezvăluirile din seria „azilele groazei”. Nu există motive să ne îndoim vreo clipă de onestitatea și autenticitatea șocului de și a frământărilor sufletești ale celor doi și, probabil, a unui corpus semnificativ de la cârma BOR, față de grozăvii precum cele expuse luna asta.
Iar purtătorul de cuvânt, Vasile Bănescu, a sintetizat inspirat esența care ar trebui să se regăsească în raportarea fiecăruia dintre noi la cazul de la Voluntari și la atitudinea cuvioșilor Firea și Pandele: „Tăcerea vinovată în fața unui exces, tăcerea vinovată la o răscruce morală pe care o vedem acum cu toții lângă noi ar fi o culpă”.
Sper ca acest moment de masiv șoc și tensiune sufletească să antreneze în viitor nu doar declarații firești, dar post-factum, ci și acțiuni firești, dar în timp real; deopotrivă din partea alegătorilor și a Bisericii Ortodoxe Române.
Alegătorii – nevotând în continuare partide și politicieni care exploatează strident însemnele Bisericii, livrează sufocant citate biblice, se pozează la slujbă și făcându-și cruce, seduc sau cumpără cu promisiuni fețe bisericești. Acești indivizi care își expun credința ca pe chiloți trădează din start o atitudine impudică spiritual și, în mod ironic, aflată în coliziune cu învățăturile privind smerenia, taina, discreția, dimensiunea lăuntrică a raportării la cele sfinte. Și cu atât mai puțin sunt de votat acest tip de partide și acest gen de politicieni atunci când apar suspiciuni – în anchete, interviuri și analize publicate de mass-media – privitor la practici meschine, imorale sau posibil penale, ori privitor la relații contra firii cu țări ostile. AUR, Simion, Șoșoacă se potrivesc acestui profil, dar evident mai pot fi și alții. Se va vedea rapid, la alegerile de anul viitor și în sondajele de până atunci, dacă, dincolo de emoția publică de moment, am și învățat ceva din povestea Firea-Pandele-azilele groazei.
Iar Biserica Ortodoxă Română – punându-și cenușă în cap și renunțând la tranzacționarea facilă și meschină a influenței sale și aparatului de propagandă de care dispune. Iată, după cum au demonstrat „azilele groazei”, nu poți știi niciodată cu cine te însoțești pe acest drum șerpuit al relației cu politicienii de un populism grotesc. Poate că arginții fac mai ușoară detașarea de scrupule și suspendarea busolei morale, dar, vorba Învățăturii, va veni un ceas al decontului pentru toată lumea.
Măcar de azi înainte, noi să avem grijă pe cine să votăm, iar Biserica să aibă grijă pe cine cocoloșește, legitimează și promovează (discret sau explicit)!
Summitul NATO de la Vilnius, ca o bombă cu dispersie. Lovește și prietenia ruso-chineză
