Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Bank of China, a patra cea mai mare instituție financiară din lume, și-a lansat, luni seara, într-o ceremonie organizată la Palatul Parlamentului, sucursala din București. Entitatea este deschisă ca sucursală a băncii înființate în Ungaria de Bank of China, prima deschisă de o bancă chineză în România, informează profit.ro.

Sucursala de la București va derula exclusiv operațiuni în zona corporate, urmând să lucreze doar cu firme mari și în finanțarea unor eventuale proiecte de infrastructură, dacă se vor concretiza în viitor. Până acum, nu a fost anunțat niciun astfel de proiect important.

La lansarea băncii chineze de la Palatul Parlamentului au participat însă mai mulți înalți oficiali ai statului român, care și-au transmis reciproc omagii cu cei chinezi, în stilul ceremonios al întâlnirilor diplomatice. Teodor Meleșcanu, președintele Senatului, a declarat, că “deschiderea Bank of China la București reprezintă un moment deosebit de important pentru România și se cuvine să aducem mulțumiri celor care au avut contribuții majore la acest pas important de dezvoltare armonioasă în relațiile româno-chineze”.

Meleșcanu a ținut să mulțumească personal în mod special Băncii Naționale a României și guvernatorului Mugur Isărescu “pentru contribuția la extinderea cooperării si dialogului cu Republica Populară Chineză“.

Jiang Yu, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, al cărui mandat în România a început anul acesta, a ținut să puncteze că înființarea sucursalei de la București a marcat două recorduri noi: “Nu e doar prima bancă chineză care deschide o sucursală la București, ci e și cea mai mare bancă străină care se stabilește în România și va rupe barajul cooperării financiare dintre cele două țări”. Yu a susținut că dezvoltarea Chinei nu reprezintă azi o amenințare pentru nimeni, ci este o oportunitate clară de cooperare.

A venit apoi rândul lui Florin Georgescu, prim-viceguvernator BNR, să transmită băncii chineze, în numele băncii centrale “calde urări de bun venit în România cu ocazia deschiderii primei sucursale”.

Georgescu a amintit că prietenia româno-chineză e una veche, încă din perioada comunistă. ”România a fost al treilea stat care la 3 oct 1949 a recunosc Republica Populară Chineză. Până în 1990 relațiile economice română-chinee erau reglementate prin acorduri bilaterale, care au asigurat echilibru prin compensarea creanțelor. Dupa 1990, relațiile bilaterale s-au realizat sub auspiciile noului mediu internațional, tendința redresării relațiilor. Relațiile de prietenie se vor dezvolta în continuare prin mediul de afaceri, iar deschidere sucursalei Bank of China este o nouă etapă în cooperarea fructuoasă româno-chineză”, a spus Georgescu, precizând că BNR a răspuns favorabil inițiativei de celebrare a aniversări prin emisiunea unei monede numismatice de argint.

Textul integral poate fi citit aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here