Benny Gantz, însărcinat cu formarea guvernului, după eșecul lui Benjamin Netanyahu

Preşedintele israelian Reuven Rivlin i-a încredinţat miercuri centristului Benny Gantz mandatul pentru formarea unui nou guvern, după eşecul eforturilor premierului în exerciţiu, Benjamin Netanyahu, de a asigura majoritatea pentru un nou cabinet.

Gantz, liderul partidului de centru Albastru şi Alb și fost comandant al armatei israeliene, are 28 de zile pentru a obţine votul de investitură, e scris Europa Liberă

Netanyahu a renunțat luni să mai încerce crearea unei majorități în jurul partidului său Likud de dreapta.

Gantz dispune doar de sprijinul a 54 de parlamentari, iar majoritatea necesară este de 61. În caz de eşec, în Israel vor avea loc noi alegeri; precedentele scrutinuri, în aprilie şi septembrie, nu au clarificat situaţia politică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here