Biden a confirmat acuzația de genocid la adresa lui Putin

Preşedintele Joe Biden a confirmat marţi faptul că l-a acuzat pe omologul său rus Vladimir Putin de comiterea unui genocid în Ucraina, la câteva ore după ce a folosit acest cuvânt pentru prima dată pentru a descrie situaţia din ţara invadată de forţele ruse, transmite AFP, citată de Agerpres.ro.

„Da, l-am numit genocid”, a răspuns preşedintele american jurnaliştilor în timpul unei vizite în statul Iowa.

Până acum, administraţia americană nu a pronunţat acest cuvânt, folosit deja de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„Este din ce în ce mai clar că Putin încearcă pur şi simplu să şteargă ideea însăşi de a putea fi ucrainean”, a adăugat el.

Joe Biden a spus că, dacă „la nivel internaţional, avocaţii” vor decide cu privire la calificarea de genocid,”în ce mă priveşte, arată ca şi cum ar fi”.

Afirmând că „se înmulţesc dovezile” cu privire la „lucrurile oribile pe care ruşii le-au făcut în Ucraina”, preşedintele Biden a estimat că lumea „va descoperi şi mai multe despre devastare”.

Cu câteva ore mai devreme, în timpul unui discurs dedicat combaterii inflaţiei, preşedintele Statelor Unite menţionase cuvântul genocid.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here