Biden, replică pentru Zelenski: Ucraina trebuie să elimine corupţia înainte de aderarea la NATO

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat luni, într-o conferinţă de presă la Bruxelles, că Ucraina trebuie să elimine corupţia şi să îndeplinească alte criterii pentru aderarea la NATO, dar anexarea Peninsulei Crimeea la Rusia, precum şi rolul Moscovei în partea de est a ţării nu înseamnă că nu va fi acceptată niciodată în Alianţă, notează Reuters, potrivit Agerpres.

„Ei trebuie să lupte în continuare împotriva corupţiei”, a declarat liderul de la Casa Albă la finalul summitului NATO.

„Între timp, vom face tot ce ne stă în puteri pentru ca Ucraina să poată rezista agresiunilor ruseşti, pentru a-şi menţine securitatea fizică”, a subliniat preşedintele SUA.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat luni voinţa Kievului de a adera a NATO, în pofida unor reticenţe ale Alianţei Nord-Atlantice, care se teme de faptul că o asemenea aderare ar intensifica tensiunile cu Moscova.

„Noi arătăm în fiecare zi că suntem pregătiţi să intrăm în Alianţă, iar asta mai mult decât majoritatea statelor membre UE, pentru că ne aflăm în război de şapte ani”, declară şeful statului ucrainean referindu-se la războiul cu separatişti proruşi în estul Ucrainei, într-un interviu acordat unui număr de trei agenţii internaţională de presă.

Totodată, preşedintele ucrainean a declarat că regretă faptul că omologul şi aliatul său american Joe Biden se întâlneşte cu preşedintele rus Vladimir Putin înainte să se întâlnească cu el.

„Ar fi fost de preferat ca întâlnirea (sa cuJoe Biden) să aibă loc înaintea summitului celor doi preşedinţi” american şi rus, a precizat Zelenski în interviu.

 

1 COMENTARIU

  1. sa nu uite ca joe a ajuns presedinte prin frauda electorala …deci prin coruptie…ca s anu uitam de nenorocirile facute de el pe timpul lui babana nigro.!!!…rau a ajuns america de azi..!!!..au ajuns albii sa emigreze in canada,australia ,noua zeelanda !!!…asa cand iti lipsesc tiglele de pe acoperis…!!!
    un moment de benny hill cu mascariciul asta petrecut la summit !!…a doua zi nu-i mai cunostea pe sefii statelor nato !!!..consilierul lui ii spunea cine sunt si de unde sunt !!!…..boul ii uitase…halal number one !!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here