Când forțele navale ale Marii Britanii, Estoniei și Finlandei au organizat un exercițiu comun în Marea Baltică la începutul acestei luni, scopul lor nu a fost acela de a perfecționa abilitățile de luptă. În schimb, forțele se antrenau pentru a proteja față de pericolul sabotajului gazoductele și cablurile de date submarine. Exercițiile au urmat evenimentelor din octombrie, când cablurile submarine din regiune au fost avariate. Sauli Niinisto, președintele finlandez, s-a întrebat dacă nava chineză, acuzată de această nenorocire, și-a târât ancora pe fundul oceanului „în mod intenționat sau ca urmare a unei navigații extrem de proaste”, scrie The Economist.
<< Cablurile submarine obișnuiau să fie văzute ca fiind instalațiile sanitare plictisitoare ale internetului. Acum, giganții economiei de date, precum Amazon, Google, Meta și Microsoft, își afirmă și mai profund controlul asupra fluxului de date, chiar dacă tensiunile dintre China și America riscă să scindeze infrastructura digitală mondială. Rezultatul dorit este acela de a transforma cablurile submarine în bunuri economice și strategice prețioase.
Conductele de date submarine transportă aproape 99% din traficul intercontinental de internet. TeleGeography, o firmă de cercetare, estimează că există 550 de cabluri submarine active sau planificate care se întind în prezent pe o distanță de peste 1,4 milioane de kilometri. Fiecare cablu, care este de obicei un mănunchi de 12-16 fire de fibră optică și are o lățime cât un furtun de grădină, se află pe fundul mării la o adâncime medie de 3.600 de metri. Aproape jumătate dintre acestea au fost adăugate în ultimul deceniu. Cele mai noi sunt capabile să transfere 250 de terabiți de date în fiecare secundă, echivalentul a 1,3 milioane de videoclipuri cu pisici. Datele pot fi stocate în cloud, dar ele circulă sub ocean.
Din 2019, cererea de lățime de bandă pentru internetul internațional s-a triplat, ajungând la peste 3.800 de terabiți pe secundă, estimează TeleGeography. Boom-ul inteligenței artificiale avidă de date ar putea consolida această tendință. Synergy Research Group, o firmă de date, preconizează o creștere de aproape trei ori a capacității centrelor de date ale marilor furnizori de cloud în următorii șase ani. Pentru a conecta aceste centre de date la internet, între 2020 și 2025, industria cablurilor de date va instala 440.000 km de noi linii submarine.
O schimbare importantă a venit din partea marilor companii de tehnologie. Până la începutul anilor 2000, cablurile submarine erau utilizate în principal pentru transportul traficului de voce în întreaga lume. Operatorii de telecomunicații precum BT și Orange (fostul France Telecom) controlau cea mai mare parte a capacității. Până în 2010, creșterea traficului de date a determinat giganții internetului și ai cloud computing – Amazon, Google, Meta și Microsoft – să închirieze capacitate pe aceste linii.
Pe măsură ce nevoile lor de date au crescut, firmele de tehnologie au început să investească în propriile conducte. În 2012, cele patru companii foloseau aproximativ o zecime din lățimea de bandă internațională; în prezent, ele revendică aproape trei sferturi. Buzunarele adânci ale marilor companii de tehnologie asigură finalizarea proiectelor. Potrivit Forumului de telecomunicații submarine, un organism din industrie, doar aproximativ jumătate din toate sistemele de cabluri anunțate sunt construite – cu excepția cazului în care sunt susținute de firmele de tehnologie, și aproape întotdeauna sunt susținute.
Cablurile susținute de marile tehnologii reprezintă aproape o cincime din cele 12 miliarde de dolari în investiții planificate în sisteme noi în următorii patru ani. Amazon și Microsoft sunt coproprietarii a una, respectiv patru rețele. Meta deține în totalitate un sistem de cablu și este investitor în alte 14. Google este cel mai agresiv – gigantul de căutare deține în mod direct 12 din cele 26 de cabluri. Anul acesta a finalizat Firmina, un proiect de 360 de milioane de dolari care se întinde pe o distanță de peste 14.000 km de pe coasta de est a Americii de Nord, prin Brazilia până în Argentina.
Cablurile dedicate le permit giganților din domeniul tehnologiei să evite concurența cu alții pentru lățimea de bandă a terților și să reacționeze rapid la schimbările în cererea utilizatorilor și la orice probleme (dacă un cablu de pe un traseu este deteriorat, datele pot fi redirecționate către o altă linie a firmelor). Alan Mauldin, de la TeleGeography, subliniază că faptul de a fi proprietari-operatori le oferă giganților din domeniul tehnologiei luxul de a proiecta rute care să le satisfacă nevoile specifice. Majoritatea operatorilor de telecomunicații se bazează pe „stații de aterizare” publice – care conectează cablurile din mare la centrele de date ale clienților de pe uscat. Deținând cablurile, companiile pot conecta mai direct aceste cabluri la propriile centre de date, accelerând traficul.
Lățimea de bandă și viteza lor sunt îmbunătățite și mai mult datorită unei tehnologii inteligente, care facilitează implementarea. În 2019, Google a introdus o inovație („space division multiplexing”) care a mărit numărul de fire de fibră optică dintr-un cablu de la 16 la 24. Anul acesta a mers mai departe, dublând numărul de „nuclee” – grupuri de fire de fibră – în noul său sistem de cablu TPU care leagă Taiwanul, Filipine și America, crescând capacitatea și reducând în același timp costul de operare pe bit.
Toate acestea transformă afacerea cablurilor de date. După ce au început ca mari cumpărători de lățime de bandă de la companiile de telecomunicații, marile companii de tehnologie închiriază acum capacitatea de pe unele dintre cablurile sale operatorilor de telecomunicații. Firmele de telecomunicații tradiționale sunt mulțumite de acest aranjament, deoarece se confruntă cu o presiune constantă din partea consumatorilor pentru mai multă capacitate, dar, spre deosebire de Big Tech, acestea duc o lipsă disperată de capital.
La fel ca multe alte industrii globale, afacerea cablurilor de date este, de asemenea, implicată în competiția tehnologică dintre America și China – o a doua mare schimbare. Să luăm exemplul Pacific Light Cable Network (PLCN). Conducta de date de 13.000 km a fost anunțată în 2016, cu sprijinul Google și Meta. Aceasta urmărea să lege coasta de vest a Americii de Hong Kong. Până în 2020, a ajuns în Filipine și Taiwan. Dar anul trecut guvernul american a refuzat aprobarea ultimului segment până la Hong Kong, îngrijorat că acesta ar oferi autorităților chineze acces ușor la datele americanilor. Sute de kilometri de cablu care ar trebui să lege Hong Kong de rețea zac nefolosiți pe fundul oceanului.
America blochează China într-un alt mod. Instalarea cablurilor la adâncime este o treabă complicată. Doar câțiva antreprenori au abilitățile necesare. Trei dintre aceștia – Alcatel Submarine Networks din Franța, NEC din Japonia și SubCom din America – primesc peste 80% din cheltuielile pentru construcția de cabluri. HMN Tech, un concurent chinez care a fost creat de Huawei, campionul chinez în domeniul echipamentelor de telecomunicații, revendică 9% din noile cheltuieli anuale de construcție. Însă, pe fondul tensiunilor sino-occidentale, noile cabluri care au legături cu America, adică majoritatea, evită HMN Tech ca furnizor. Directorii din domeniul telecomunicațiilor spun că sunt descurajați să folosească HMN. În 2022, un contract profitabil pentru sea-me-we 6, o linie de 19.000 km deținută de un grup de operatori de telecomunicații, printre care Bharti Airtel din India și SingTel din Singapore, și care leagă Asia de Sud-Est de Europa, a fost atribuit companiei SubCom, chiar dacă oferta HMN ar fi fost mai bună.
China reacționează. Peace, un cablu submarin de 21.500 km care leagă Kenya de Franța via Pakistan, a fost construit în întregime de firme chineze, ca parte a „drumului digital al mătăsii”, un proiect al Chinei pentru a-și spori influența la nivel mondial. Reuters a relatat că trei operatori chinezi – China Telecom, China Unicom și China Mobile Limited – investesc 500 de milioane de dolari într-o rețea de cabluri care leagă China de Franța prin Singapore, Pakistan și Egipt. Proiectul, care va fi construit de HMN Tech, va concura direct cu sea-me-we 6.
În ciuda rivalității tot mai mari dintre China și SUA, în perioada 2019-2023, lățimea de bandă dintre cele două țări a crescut cu 20% pe an. Operatorii de telefonie mobilă americani și chinezi, care se bazează, de asemenea, pe cabluri, continuă să crească conectivitatea rețelei pe teritoriul celuilalt. Licențele necesare sunt, însă, tot mai greu de obținut.
În luna martie, Comisia Federală pentru Comunicații din America a emis o propunere care ar impune deținătorilor de licențe să furnizeze mai multe informații despre cine le deține. De asemenea, aceasta a recunoscut preocupările legate de faptul că prezența în America a infrastructurii fizice a China Telecom este „extrem de relevantă pentru riscurile legate de securitatea națională și de aplicarea legii”. Toate acestea fac ca traseul parcurs de biți și octeți să fie mai lung și, prin urmare, mai costisitor. Dacă tensiunile transpacifice continuă să crească, aceste rute ar putea, într-o zi, să dispară cu totul. >>
