Blinken, vizită-surpriză în Irak. Despre situația din Gaza: „Cred că toată lumea ar aprecia pauzele umanitar”

Antony Blinken

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a ajuns duminică într-o vizită surpriză în Irak, după ce anterior a fost în Cisiordania şi a făcut o scurtă oprire în Cipru, transmite News.ro.

Premierul irakian Mohamed Shia al-Sudani s-a întâlnit cu Blinken, a anunţat biroul premierului, potrivit Agenţiei France-Presse.

În Irak, vorbind despre eforturile sale în curs de desfăşurare pentru a obţine o pauză umanitară care să permită intrarea mai multor ajutoare în Gaza şi plecarea mai multor civili, Blinken a afirmat că liderii din Orientul Mijlociu cu care a vorbit în timpul turneului său au salutat această idee.

„Cred că toată lumea ar aprecia pauzele umanitare, nu există nicio îndoială în această privinţă”, a spus el, potrivit BBC.

Blinken a vorbit, de asemenea, despre eforturile SUA de a se asigura că războiul nu se extinde în alte părţi ale Orientului Mijlociu, în contextul în care există temeri că alţi actori regionali ar putea fi implicaţi. „Aceasta este activitatea foarte vitală şi urgentă a diplomaţiei americane”, a spus el.

De la izbucnirea războiului dintre Israel şi Hamas, la 7 octombrie, mai multe rachete şi atacuri cu drone au vizat bazele militare care găzduiesc forţele americane în Irak.

Aproximativ 2.500 de soldaţi americani se află în prezent în Irak.

Israelul trebuie să continue lupta. O încetare a focului înlătură cu totul șansa de a se ajunge la pace

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here