„Marea Britanie s-ar putea zbate pentru a stabili o relație strânsă și productivă cu administrația președintelui SUA, Joe Biden. La urma urmei, prim-ministrul Boris Johnson are încă multe de făcut pentru a convinge lumea că nu îl consideră pe Donald Trump drept un model adecvat pentru o democrație liberală din secolul XXI”, scrie Chris Patten, pentru Project Syndicate.
<< Unele dintre ziarele de dreapta din Regatul Unit – susținătoare ale Brexitului și ale principalului său avocat, prim-ministrul Boris Johnson – s-au grăbit să ne asigure că președintele american, Joe Biden, a iertat deja guvernul conservator pentru atitudinea slugarnică faţă de recent plecatul Donald Trump. Noua administrație democrată, susțin ele, va dori să facă afaceri cu un Regatul Unit care s-a îndepărtat acum de Uniunea Europeană și este gata să-și asume un nou rol de actor global influent.
Să sperăm că este corect ceea ce susţin acele ziare. Dar Biden și echipa sa vor trebui să treacă cu vederea destul de multe de dragul unei astfel de bunăvoințe transatlantice. Cu siguranță, vor trebui să întoarcă celălalt obraz și să uite de îmbrățișarea de către guvernul britanic a unei politici care presupunea o atitudine specială față de Trump, mai degrabă decât o relație specială cu Statele Unite.
Această poveste descurajantă a început cu o Theresa May vizibil jenată atunci când i s-a spus că interesul național al Marii Britanii cere ca ea să se înțeleagă cu misoginul Trump. Lui May i s-a impus chiar să îl invite în Marea Britanie, pentru un fel de vizită semi-statală, care să nu cuprindă şi o plimbare cu trăsura prin Londra, alături de regină, dar care să includă un discurs adresat ambelor Camere ale Parlamentului.
Președintele de atunci al Camerei Comunelor, John Bercow, a salvat demnitatea Parlamentului prin respingerea acestei idei, decizie pentru care a fost criticat pe scară largă. Bercow merită acum unele scuze de la cei care s-au îndoit de capacitatea sa de a detecta un pungaş.
May, o femeie decentă și cinstită, a fost mult depășită de succesorul ei și de colegii săi în chestiunea sicofantei mize Trump. În ianuarie 2017, principalul coleg al lui Johnson, adept al Brexitului, Michael Gove (fost jurnalist la ziarul The Times), a realizat un interviu cu președintele ales de atunci, Trump, care a vădi noi dimensiuni ale lichelismului oleaginos.
Gove s-a bălăcit în susținerea Brexitului de către Trump. Ulterior, a ieșit la iveală faptul că angajatorul de atunci al lui Gove, Rupert Murdoch, se afla în cameră în timp ce era luat interviul. De ce nu? Proprietarul Fox News, precum și al The Times, avea dreptul să-i urmărească pe cei doi protejați ai săi.
Dar Johnson are mai multe probleme de fond pe care să le explice sau de care să uite în timp ce încearcă să construiască relații bune cu Biden. Problema sa nu este doar contrastul dintre ceea ce a scris și a spus despre Trump și predecesorul său democrat, Barack Obama (sub care Biden a fost vicepreședinte). Ceea ce contează cu adevărat este ceea ce reprezintă Johnson și modul în care se comportă, ceea ce invită inevitabil la comparații cu Trump.
Dacă relația SUA-Marea Britanie trebuie să fie la fel de strânsă și de productivă pe cât ar dori toți cei care cred în democrația liberală, Johnson trebuie să schimbe trei aspecte ale abordării sale. În primul rând, Johnson are – pentru a o spune politicos – o relație destul de îndepărtată cu adevărul. Însă, după cum a subliniat istoricul de la Yale, Tim Snyder, politica post-adevăr poate devia cu ușurință în ceva mult mai periculos și sinistru, în special pe spatele rețelelor sociale. Mai devreme sau mai târziu, un Pinocchio politic poate produce multe daune.
În al doilea rând, Johnson și majoritatea colegilor săi în povestea Brexit nu respectă instituțiile naționale vitale ale Regatului Unit. Au degradat Parlamentul, au atacat sistemul judiciar independent al Regatului Unit, au demis înalții funcționari publici din cauza erorilor politice ale miniștrilor și au criticat renumitul radiodifuzor public din Marea Britanie – BBC – pentru eforturile sale de a oferi o știre echilibrată. În orice democrație liberală, majoritatea trebuie verificată și echilibrată chiar de către instituțiile pe care miniștrii conservatori și presa de dreapta le-au aruncat.
În al treilea rând, guvernul lui Johnson reflectă prea multe aspecte ale nativismului trumpian. În loc de „Make America Great Again”, puteţi citi „Make England Great Again” sau MEGA. Guvernul lui Johnson poartă ștampila naționalismului englez.
Noi, britanicii, suntem în afara UE acum și trebuie să facem tot posibilul din această alegere auto-înfrântă. Dar părăsirea Europei este o imposibilitate, pentru că rămânem o parte geografică, economică, politică și culturală a acesteia. Trebuie să lucrăm cu prietenii noștri europeni – cei mai apropiați vecini și cei mai mari parteneri comerciali – pentru a ne promova interesul național și a le arăta altora că înțelegem cum să cooperăm pe scena internațională.
Mai presus de toate, Marea Britanie trebuie să arate o înțelegere a disciplinelor și a manierelor parteneriatului, indiferent dacă încercăm să ne sporim soft-power-ul sau să ne folosim hard power-ul cu atenție și în mod responsabil. Obiceiul cooperării este indispensabil, indiferent dacă ne referim la comerț, securitate sau mediu; ori de căutăm să constrângem comportamentul brutal al Chinei și al Rusiei; sau să navigăm printre pericolele politicii din Orientul Mijlociu.
Pentru a convinge administrația Biden la reuniuni precum planificarea summitului G7 din iunie și conferința COP26 privind schimbările climatice din noiembrie (ambele vor fi prezidate de Marea Britanie), ar trebui mai întâi să demonstrăm că nu suntem la fel de nesăbuiţi și nepăsători ca Trump în modul în care tratăm aliați. La urma urmei, şarjele ieftine la adresa prietenilor tăi îţi dăunează mai mult ţie decât lor. Și își vor aminti de jigniri atunci când le vei cere sprijinul.
Din păcate, guvernul Johnson mai are multe de făcut pentru a arăta că poate fi un partener de încredere. Mai presus de toate, trebuie să convingă SUA și Europa că nu îl consideră pe Trump ca pe un model adecvat pentru o democrație liberală din secolul XXI. >>
