Europa se pregătește să supraviețuiască într-o lume condusă de lideri autoritari ostili, notează The Economist.
<< Deși este extravagant chiar și să scrii aceste cuvinte, Bruxelles-ul – capitala internațională, casa Uniunii Europene și sediul alianței NATO — are aerul unui oraș care se pregătește de luptă. „Europa se află într-o luptă”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un discurs despre starea Uniunii, ținut pe 10 septembrie. „Se trasează chiar acum liniile frontului pentru o nouă ordine mondială bazată pe putere”. Europa trebuie să lupte pentru valorile sale și pentru dreptul de a-și alege propriul destin, a spus ea. Von der Leyen a descris o lume în care „dependențele sunt folosite, fără milă, ca arme” și în care „multe mari puteri sunt fie ambivalente, fie deschis ostile față de Europa”.
Desigur, persită vechile slăbiciuni ale guvernanței paneuropene — oratoria fadă, conflictele birocratice pentru competențe și compromisurile costisitoare care încearcă să mulțumească pe toată lumea. Cu toate acestea, în sediile UE și NATO, instituții foarte diferite, situate la capete opuse ale orașului, ultimele luni au adus o schimbare evidentă de ton și atitudine.
Europenii „începe să se organizeze numai când suntem amenințați”, spune un oficial. Amenințările sunt clare acum. Cele mai urgente implică trei lideri puternici care privesc Europa fie cu dispreț, fie cu ostilitate: președinții Donald Trump, Vladimir Putin și Xi Jinping. Bruxelles-ul a ajuns la o conștientizare sumbră. Războiul se desfășoară pe continentul european, în Ucraina, iar niciunul dintre acești lideri nu este ghidat de ceva ce s-ar putea asemăna cu valorile europene.
Statul profund european trage semnale de alarmă că războiul ar putea veni și mai aproape. Pe 13 octombrie, șeful agenției germane de informații externe a declarat parlamentului său că Rusia este hotărâtă să își extindă influența în Europa, în special în Germania, și „nu va ezita să recurgă la confruntare militară directă cu NATO dacă va fi necesar”.
Vremurile serioase preupun o politică pragmatică. În ultimii 30 de ani, Europa s-a bucurat în mare parte de securitate și prosperitate crescute. Pe măsură ce noi membri s-au alăturat UE și NATO, iar amintirile războiului și dictaturii în Europa s-au estompat, viața semăna cu un progres liniștit, pe „ierarhia nevoilor” descrisă în anii 1940 de psihologul american Abraham Maslow. Puțini cetățeni ai UE trebuie să își facă griji pentru nivelul de bază, care implică aspecte fundamentale precum hrana și adăpostul pentru supraviețuire. Deasupra acestuia se află „siguranța și securitatea”, fie că este vorba de absența războiului, de un mediu curat sau de libertatea în raport cu lipsurile acute. Pe măsură ce guvernele și-au clădit statul bunăstării și au controlat poluarea, progresiștii au cerut ca Europa să abordeze probleme care se aliniază nevoilor superioare din ierarhia lui Maslow. Acestea includ „dragoste și apartenență”, „stimă de sine” și „autoactualizare”, adică urmărirea unei vieți pline de scop și bucurie.
Se pare că alegătorii europeni sunt concentrați mai mult pe nevoile de bază. Ei au ales o serie de guverne naționale conservatoare, care au trimis corespunzător politicieni duri să conducă instituțiile UE. După ani petrecuți adoptând reglementări împovărătoare în domeniul mediului și al socialului, blocul își petrece acum mare parte din timp abrogând reguli care ucid locuri de muncă. Noile legi europene care pot asigura o majoritate, fie în Comisia Europeană, fie în Parlamentul European, implică adesea politici dure, cum ar fi expulzarea solicitanților de azil.
Există mai puțină naivitate în privința altor mari puteri. La începutul acestui an, unii politicieni europeni căutau legături mai strânse cu China, ca o plasă de siguranță împotriva intimidării americane. Astăzi, dependența de China reprezintă o îngrijorare mai mare, deoarece gigantul asiatic își folosește controlul pe care-l are asupra mineralelor rare și altor resurse critice pentru a câștiga războiul comercial cu Trump și tratează afacerile europene ca daune colaterale.
Partea de politică comercială este marcată de pragmatism. În interviuri, oficialii de la Bruxelles își afișează nerăbdarea cu lamentările legate de „vara umilinței” a UE, prin negocierile comerciale unilateral avantajoase pentru America. Ar fi nerealist să speri să protejezi stima de sine a UE, având în vedere influența Americii și disponibilitatea acesteia de le orovoca dureri partenerilor comerciali. „Nu are rost să ne plângem” de Trump, spune, sec, un oficial.
Și mai există și o claritate dureroasă cu privire la alianța de apărare a Europei cu America. În contextul celei mai recente reorientări a lui Trump privind Ucraina, există exasperare față de timpul și energia pe care liderii europeni le consumă pentru „controlul daunelor” provocate de Trump. Dar durerea și negarea față de lipsa de fiabilitate a Americii au fost înlocuite de resemnare. Este acum o asumpție de planificare faptul că America nu va mai oferi ajutor Ucrainei și că nici măcar disponibilitatea sa de a vinde arme avansate europenilor pentru a fi apoi donaate Ucrainei nu va fi una de natură să dureze.
Cât despre apărarea mai largă a Europei, Planul A este să colaboreze cu SUA cât mai mult timp posibil. Europa se bazează în continuare pe America pentru „factorii critici de sprijin”, inclusiv informații obținute prin sateliți, arme cu rază lungă, sisteme de apărare aeriană, avioane de transport greu și sistemele digitale care interconectează diferitele tipuri de armament. Se vorbește mult despre dezvoltarea industriei europene de armament, dar există și consensul că aceasta nu poate înlocui complet America în calitate de furnizor, în următorii zece ani sau mai mult, ceea ce este prea lent pentru un continent care se reînarmează pentru a descuraja Rusia de la a-l ataca. Teama de Rusia îi face pe oficiali să fie precauți chiar și în a aborda cea mai sensibilă întrebare: dacă Europa are nevoie de un Plan B pentru securitatea sa, în cazul în care, într-o zi, America s-ar retrage. Unii se tem că a discuta despre abandonul american ar fi ca și cum ai invita un atac rusesc. Alții încearcă să identifice investiții care să funcționeze atât cu Planul A, cât și cu Planul B: fie făcând Europa un partener mai bun pentru America, fie ajutând-o să meargă pe cont propriu.
Lumea veche plănuiește un început nou
Unitatea europeană rămâne un obiectiv. Nu mai este o dogmă. Dacă a faptul de a păstra unanimitatea le oferă un drept de veto membrilor UE și NATO prietenoși cu Moscova, cum ar fi Ungaria, coalițiile de voință reprezintă o modalitate practică de a coordona apărarea europeană și sprijinul pentru Ucraina. Se consideră inevitabil ca țările situate mai aproape de Rusia să preia inițiativa în descurajarea lui Putin.
Seriozitatea Europei este binevenită, dar schimbarea necesită timp. Din păcate, jucătorii importanți, începând cu Marea Britanie și Franța, sunt faliți din punct de vedere financiar. Europa vede pericolele cu care se confruntă. Dacă are noroc, nu este prea târziu. >>
