Cândva, dictatorii tremurau atunci când vorbea Papa. Acum emit comunicate de presă aprobatoare, scrie Edward Lucas, într-o analiză CEPA.
<< Când Papa Ioan Paul al II-lea și-a vizitat patria, Polonia, în 1979, el a atras mulțimi imense și adoratoare, împrăștiind norii de frică și minciuni ai regimului comunist și arătând lumii și polonezilor înșiși o imagine adevărată a țării. Îndemnul Papei, „Nu vă temeți”, a răsunat și în rândul politicienilor de seamă, inclusiv Ronald Reagan și Margaret Thatcher, și a anunțat sfârșitul imperiului răului.
Noul mesaj papal este destul de diferit. Vizitând capitala Mongoliei, Ulan Bator, Papa Francisc a transmis un mesaj de salut vecinilor din China, îndemnându-i pe credincioșii chinezi să fie „buni creștini și cetățeni”. Cu toate acestea, dictatura comunistă de la Beijing nu are conceptul de cetățenie: ea cere ascultare necondiționată, absolută și constantă. Fotografiile celor câțiva credincioși chinezi curajoși care au ajuns în Mongolia pentru a-l vedea pe Pontif îi arată acoperindu-și fețele în speranța de a scăpa de ghearele masinăriei de supraveghere a partidului-stat. Episcopilor catolici din China continentală – acum numiți doar cu aprobarea conducerii Partidului – li s-a interzis să călătorească în Mongolia.
Un fiasco chiar mai spectaculos a avut loc luna trecută, în timpul unei întâlniri video cu tinerii catolici din St. Petersburg. Francisc le-a spus acestora: „Sunteți moștenitorii marii Rusii. Marea Rusie a sfinților, a regilor, a marii Rusii a lui Petru cel Mare, a Ecaterinei a II-a, acea mare Rusie imperială, cultivată cu atât de multă cultură și umanitate. Nu uitați niciodată această moștenire. Sunteți moștenitorii Marii Mame Rusia, mergeți înainte”.
A fost ciudat, s-o spunem cel puțin așa. Este greu de imaginat ca liderul Bisericii Catolice să le spună credincioșilor belgieni, britanici, olandezi, francezi, germani, portughezi sau spanioli să sărbătorească tradițiile imperiale ale țărilor lor. Din perspectiva modernă, imperiile europene au fost lacome și brutale, în imediat oribile pentru colonizați, iar în cele din urmă corozive și pentru colonizatori. De fapt, dacă Papa ar consulta istoria propriei sale biserici, ar vedea că interacțiunea Imperiului Roman cu creștinismul, de la începuturile sale, nu a fost lipsită de fricțiuni.
În plus, sentimentele imperiale ale Rusiei nu sunt doar subiect de dezbatere istorică. Ele sunt vii chiar acum. Câteva minute au fost consumate urmărindu-i pe experții din emisiunile de televiziune rusești discutând despre țările din vecinătate în termeni disprețuitori și amenințători. Iar pentru ucraineni, imperialismul rus este o chestiune literalmente de viață și de moarte.
Remarcile au stârnit critici publice extraordinare din partea șefului Bisericii Greco-Catolice Ucrainene. Preafericitul Sviatoslav Șevciuk a denunțat, în special, referirile aprobatoare ale Papei la doi țari ruși, Ecaterina cea Mare și Petru cel Mare, căci amândoi au încercat să eradicheze limba, identitatea și cultura Ucrainei.
Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a adus un omagiu onctuos cuvintelor nepotrivite ale Papei Francisc. A spus că cunoașterea istoriei ruse de către Papa este „îmbucurătoare” și „la unison” cu eforturile statului rus de a învăța istorie conform interpretării lui Vladimir Putin. Acest lucru a declanșat semnale de alarmă, cu întârziere, iar oficialii de la Vatican au încercat să minimizeze remarca Papei. Dar daunele au fost deja făcute.
Este prea ușor să aruncăm vina pentru aceste gafe pe sfaturile proaste. Capabilitățile diplomatice (și de informații) ale Vaticanului sunt impresionante. Unii atribuie poziția strâmbă a Papei anti-americanismului latent care provine din experiența sa timpurie sub junta argentiniană susținută de SUA, din anii 1970 și începutul anilor 1980. Poate. Dar cel mai rău aspect al acestui lucru ține de faptul că pare că nu învață din greșelile sale.
Un risc mare este ca Sfântul Scaun să renunțe la recunoașterea diplomatică a Taiwanului (o poziție din ce în ce mai izolată) în speranța zadarnică de a obține concesii de la regimul de la Beijing. Un alt risc este acela că a face concesii față de Kremlin întărește vocile obosite de război din Occident, care vor să forțeze Ucraina să semneze un armistițiu. Nu ne lipsește doar Papa Ioan Paul al II-lea. >>
