„Cum supraviețuiește o națiune înghițită de mare?” Așa sună ideea de bază a „Arcei lui Anote”, un film documentar ce urmărește traseul lui Anote Tong, fostul președinte al Kiribatiului, în timp ce făcea turul lumii avertizând că insulele sale se scufundau. În 2014, el a cumpărat 20 de kilometri pătrați de teren în Fiji, pentru ca cei 120.000 de oameni din Kiribati să se mute – ca „ultimă soluție”, scrie The Economist.
🔹 „Arca lui Anote” a apărut în 2018, la doi ani după ce domnul Tong s-a pensionat. Guvernul care i-a succedat nu a fost impresionat. „Este o dramă, ca un film Star Wars”, spune Teburoro Tito, ambasadorul Kiribati în ONU. „Povestea este foarte convingătoare, dar trebuie să spun că nu-i adevărată.” Terenul din Fiji este transformat într-o fermă comercială.
Domnul Tito nu bate câmpii. În cercetările publicate în 2010, Paul Kench, acum la Universitatea Simon Fraser din Canada, a măsurat dimensiunea a 27 de atoli, pe-o perioadă de câteva decenii, și-a constatat că, în vreme ce 14% s-au micșorat și câțiva atoli au dispărut, 43% au rămas la aceeași dimensiune și alți 43% s-au mărit. Multe dintre recifele de corali în formă de inel s-au putut adapta la creșterea nivelului mării, schimbându-și forma pe măsură ce sedimentele au fost erodate. Suprafața terestră a Tuvalu, de exemplu, a crescut cu 3% între 1971 și 2014, în ciuda unei creșteri locale a nivelului mării de 4 mm pe an, de două ori media globală pentru acea perioadă. Dl Kench consideră povestea lui Tong despre insulele care se scufundă ca fiind „în mare parte o narațiune emoțională”.
Astfel de narațiuni își au, însă, rostul lor. Kiribati, Tuvalu și Insulele Marshall, arhipelaguri joase situate în Pacificul de Sud, sunt printre primele țări care se confruntă cu atacul profund al schimbărilor climatice. Povești precum SOS-ul domnului Tong atrag atenția internațională și atât de necesara finanțare – șapte din cele 15 țări din lume dependente de ajutor sunt insule din Pacific. Dar există alte efecte mai imediate ale schimbărilor climatice care amenință viața și mijloacele de trai ale locuitorilor acestor țări. Ele sunt mai puțin atractive, mai greu de explicat și, la fel ca forma și dimensiunea schimbătoare ale insulelor, uneori contraintuitive. Dar rezultatul este același: țările ar putea deveni în curând nelocuibile.
Să începem cu fenomenul insulelor care își schimbă forma. Grupul interguvernamental privind schimbările climatice, un organism de consolidare a consensului în domeniul științelor climatice, avertizează că adaptarea naturală a ecosistemelor costiere poate fi doar temporară: niveluri mai mari ale mării, valuri mai puternice și o populație umană în creștere le pot reduce capacitatea de adaptare.
Acesta este un risc. Un altul, mai urgent, provine chiar din creșteri mai mici ale nivelului mării. Acestea pot provoca maree excepțional de mari care pot inunda pe termen scurt, dar în întregime, fâșiile înguste de terenuri joase, care compun majoritatea atolilor. Astfel de „maree regale”, cum sunt ele cunoscute, devin din ce în ce mai frecvente. Apa sărată poate ucide culturi precum bananele și papaya și se scurge în apele subterane, afectând apa de băut. Centralele de desalinizare sunt scumpe și, ca toate mașinăriile, pot eșua. „Insulele nu se scufundă”, spune Michael Walsh, fost consilier economic la Kiribati. „Dar atât oamenii, cât și plantele pot muri de sete.”
Schimbările climatice sunt un alt factor ce-ar putea face insulele nelocuibile înainte ca majoritatea lor să dispară. Anul trecut, ciclonul Harold a avariat 21.000 de case în Vanuatu. Ciclonul Pam din 2015 a fost unul dintre cele mai puternice care au lovit Pacificul de Sud. Predicțiile arată că tsunamiurile din regiune vor deveni din ce în ce mai intense.
Mulți insulari și-au strâns lucrurile și-au plecat. Aproximativ 30.000 de locuitori din Marshall, mai mult de o treime din populația țării, au migrat în America, mulți dintre ei în ultimele două decenii. Cu toate acestea, puțini pun pe seama schimbărilor climatice motivul plecării. Experții din cadrul Proiectului „Climă și Migrație” din Insulele Marshall subliniază că principalele motive prezentate sunt „educația, sănătatea, munca și relațiile familiale”.
Deja sărace și dependente de ajutor, țările insulare din Pacific au fost deosebit de afectate de Covid-19. Restricțiile de călătorie au decimat industria turismului și-au restrâns migrația sezonieră către Australia și Noua Zeelandă.
Liderii din Pacific au idei pentru a-și revigora economiile. Tuvalu câștigă mulți bani din licențierea domeniului său de internet „.tv” (împreună cu Vanuatu, vinde și pașapoarte oamenilor bogați). Acum dorește să înființeze un sistem bancar pe internet și să ofere mai multe servicii online. Există, de asemenea, modalități de-a menține insulele locuibile: Kiribati intenționează să-și dragheze lagunele și să folosească nisipul pentru a ridica insulele din jur la un nivel mai înalt deasupra mării. Tuvalu a demarat un proiect de recuperare a terenurilor. Dar spectrul schimbărilor climatice face mai dificilă creșterea investițiilor pentru astfel de scheme. „Încerc să schimb ideile multor oameni care spun: Nu putem investi în țara voastră, sunteți terminați”, spune domnul Tito din Kiribati.
Soluția deprimantă pe termen lung poate fi mutarea. Insulele Marshall speră să renegocieze acordul „Asocierii Libere” post-coloniale cu America, care expiră în 2023, pentru a asigura un drept permanent de ședere în Statele Unite tuturor marșalezilor. Tuvalu nu are o astfel de opțiune. Maina Talia, activistă de mediu, consideră că guvernul ar trebui să accepte oferta Fiji drept o alternativă de casă, unde locuitorii pot practica aceeași cultură, mai degrabă decât „să fie aruncați undeva în Sydney”.
La începutul acestui an, guvernul din Tuvalu, care până de curând a insistat că nu va exista niciun plan B, a lansat o nouă inițiativă la nivelul ONU. Scopul său este să colaboreze cu „țări cu aceleași idei” pentru a afla cum și unde ar putea fi relocate astfel de state, cum ar putea continua să funcționeze ex-situ și dacă ar putea să pretindă vaste zone economice exclusive în momentul în care pământul lor va fi înghițit de ape.
Relocarea unei țări ridică și alte probleme, atât pentru sistemul internațional, cât și pentru modul în care oamenii se raportează la conceptul de statalitate. „Cum să ne pregătim pentru a muta cu demnitate o națiune, ceea ce nu s-a mai făcut până acum”, spune Kamal Amakrane, un expert în migrație ale cărui teorii au contribuit la noua inițiativă ONU. El este încrezător că țările vor putea păstra toate elementele statalității, dar spune că lumea trebuie să înceapă planificarea acum. „Se întâmplă chiar sub ochii noștri”, avertizează dl Amakrane. „Avem 10-15 ani să ne pregătim pentru asta.”🟦
