<< Trupele ruse au ocupat orașul Balaklia timp de șase luni, înainte ca trupele ucrainene să recapete controlul asupra lui, la începutul acestei luni. În acea perioadă, spun locuitorii și anchetatorii, tortura și întemnițarea localnicilor deveniseră ceva obișnuit >>.
- Un reportaj DER SPIEGEL
<< Oleksandr Șutov a fost închis timp de 36 de zile. În primele 26, a stat înghesuit într-o celulă de grup și a putut auzi țipetele altor prizonieri. Apoi, gardienii au venit după el, i-au atașat firele electrice de mâini și l-au chinuit cu pulsuri de electricitate.
Maksim Soter, 37 de ani, a fost reținut doar pentru scurt timp, dar a suferit prin tortura la care a fost supus prietenul său Vania, abuzul fiind atât de sălbatic încât ulterior avea să moară.
Lidia Șulha, în vârstă de 64 de ani, a fost arestată cu puțin timp înainte de eliberare. A fost una dintre puținele femei prizoniere din Balaklia.
Ei sunt trei dintre, probabil, cei câteva sute de oameni care fuseseră aruncați în închisoare, în orașul din nord-estul Ucrainei. Iar acum își spun poveștile.
La doar câteva zile după ce trupele lui Putin au început invadarea Ucrainei, războiul a ajuns în Balaklia, un oraș cu o populație de 30.000 de locuitori, înainte de război. Avioanele de război rusești au efectuat zboruri în zona înconjurătoare și panica s-a răspândit rapid printre locuitori. Mulți au fugit, alții s-au ascuns. Soldații ruși și forțele lor auxiliare din republicile populare autoproclamate din Donbas s-au mutat în oraș cu tancuri, transportoare de trupe și lansatoare de rachete.
Ocuparea Balakliei avea să dureze aproximativ o jumătate de an, încheindu-se pe 8 septembrie, când armata ucraineană a surprins inamicul cu o ofensivă fulger, alungându-i pe rușii din Balaklia și din alte zeci de orașe și sate ale regiunii Harkov. Soldații au fost urmați de specialiști în criminalistică, anchetatori ucraineni, experți în drept penal și activiști pentru drepturile omului. Au început rapid să examineze perioada de ocupație și caută dovezi tot mai mari ale torturii și crimelor de război.
În orașul Izium, aflat la 50 de kilometri distanță, anchetatorii au exhumat o groapă comună dintr-o pădure în care se află cadavrele a 445 de civili uciși în ultimele luni. Într-un șanț din apropiere, au găsit cadavrele a 17 soldați ucraineni. Unii dintre morți prezentau semne clare de tortură. Câțiva aveau mâinile legate la spate, iar cel puțin unul dintre cadavre avea o frânghie în jurul gâtului. Anchetatorii mai spun că au găsit 10 locuri de tortură în orașele recent recucerite din regiune. Printr care și Balaklia.
În a zecea zi după eliberarea orașului, o zi caldă, asemănătoare uneia de vară, la mijlocul lunii septembrie, zeci de bătrâni stau în fața unui camion, pe strada Octombrie, drumul principal și larg din Balaklia. Lucrătorii umanitari de la Kiev au sosit pentru a distribui făină și apă, tăiței și conserve de legume împreună cu provizii medicale celor aflați în nevoie. Semnele recentei bătălii sunt vizibile. La doar 100 de metri de mulțimea adunată se află un crater gigantic, probabil rezultatul unei bombe aruncate dintr-un avion de război rus în timp ce trupele ucrainene avansau în oraș.
Tot pe strada Octombrie, nu departe de monumentul poetului național, Taras Șevchenko, se află o clădire cu două etaje – o structură largă, nedescriptivă, cu litere neon pe acoperiș, care formează cyvântul „BalDruk”, numele editurii care ocupase clădirea înainte de război. Acum, însă, nimeni nu are voie să intre, iar anchetatorii trec prin curte. Unul dintre ei, un criminalist din Harkov, arată spre ușa de la intrare și spune că de aici operaseră „fasciștii ruși”. În timpul ocupării orașului, ocupanții s-au instalat în interiorul clădirii, iar oficialii ucraineni spun că în jur de 40 de prizonieri au fost ținuți în permanență de către ocupanții din Balaklia. Rușii, spun oficialii, i-au torturat pe mulți dintre ei.
Peste stradă, molizii înconjoară o clădire cu trei etaje, din gresie strălucitoare, secția de poliție Balaklia. Ocupanții ruși au stabilit și aici o bază și a fost folosită și pentru tortură, după cum relatează atât localnicii, cât și anchetatorii. Se pare că zeci de persoane au fost închise în celulele și încăperile de la parter și subsol.
Ar putea trece câteva luni până când anchetatorii vor putea realiza o imagine detaliată a ceea ce a avut loc în interiorul celor două clădiri. Mai mulți factori le îngreunează eforturile: mulți rezidenți sunt greu de contactat, fie pentru că nu au telefoane, fie pentru că rețeaua de telefonie mobilă nu este încă în funcțiune. Între timp, unele victime probabile ale torturii au părăsit orașul, în timp ce altele sunt prea traumatizate pentru a vorbi despre ceea ce au trăit.
Nici Oleksandr Șutov nu are încredere în pacea care a revenit în Balaklia. Dar, în ciuda temerilor și a traumei sale, el a decis să vorbească – tocmai în locul în care a început suferința lui.
Un bărbat slăbit cu ochi întunecați, Șutov are o cicatrice scurtă, verticală, care îi curge între sprâncene, dându-i un aspect sever și făcându-l să pară mai în vârstă decât cei 22 de ani ai săi. Șutov vorbește calm, dar când arată unde paznicii i-au atașat firele electrice de degete, devine evident că mâinile îi sunt umflate și tremură.
Sunt imposibil de confirmat toate detaliile din povestea lui. Dar reporterii DER SPIEGEL au vorbit cu rudele, vecinii și prietenii lui Șutov, pe lângă anchetatori, și au comparat povestea lui cu cea a altor prizonieri. Descrierea făcută de Șutov evenimentelor, împreună cu mărturia martorilor și rezultatele preliminare ale anchetei, permit o reconstituire preliminară a atrocităților care au avut loc la Balaklia în timpul celor șase luni de ocupație rusă.
Așa cum a fost cazul multor ucraineni, războiul a început pentru Șutov cu vise spulberate. Cu doar câteva zile înainte de invazie, își primise permisul de camionagiu și își găsise un loc de muncă la o fabrică de lapte. Prima sa călătorie avea să-l ducă la Odesa, orașul-port de la Marea Neagră. Când armata rusă a atacat regiunea Harkov cu artilerie grea, bombe și rachete pe 24 februarie, iubita lui Oleksandr, Alina, s-a numărat printre sutele de mii de oameni care au fugit spre vest, trecând în cele din urmă granița în siguranță în Polonia.
El rămas în Balaklia. Deși are propria sa casă în oraș, și-a petrecut mult timp cu bunica sa, Svieta. Ocupanții au înființat filtre în întreg orașul, au patrulat pe străzi și chiar și-au distribuit propriul ziar, numit Harkov Z, o combinație a numelui rusesc al regiunii și simbolul invaziei ruse.
La capătul străzii Gogol, unde locuiește mama lui Oleksandr, rușii au amplasat un lansator multiplu de rachete Grad. Aveau puțină încredere în locuitorii zonelor aflate sub ocupație și depindeau foarte mult de simpatizanți și colaboratori. Anchetatorii și locuitorii spun că rușii au pus ochii în primul rând pe două grupuri: soldații ucraineni și familiile lor și toți cei pe care rușii îi bănuiau că ar identifica ținte pentru artileria ucraineană.
Pe 3 august, Oleksandr Șutov își vizita din nou bunica, stătea în curte și bea cafea. Vlad, un prieten și vecin de aceeași vârstă cu Șutov, s-a urcat pe acoperișul casei sale pentru a o recepție mai bună la telefon, când vorbea cu soția sa. De acolo, a putut vedea un camion marcat cu un „Z” apropiindu-se de casă.
Soldații ruși au năvălit în curte și l-au chemat pe Șutov. „Știau porecla mea”, spune el. El crede că o femeie din cartier îl denunțase la un polițist de cartier care lucra pentru ocupanți. Soldații i-au tras o glugă peste cap și i-au forțat pe el și pe Vlad să urce în vehiculul militar – erau soldați ruși obișnuiți, spune Șutov. L-au condus pe el și pe prietenul lui la secția de poliție. „L-au băgat pe Vlad în a patra celulă și pe mine în prima”.
Chiar și la câteva zile după plecarea rușilor, blocul de celule este încă în dezordine. Resturi de cherestea, documente, cutii de carton goale și saci de gunoi sunt împrăștiate pe podea și pe pervazurile ferestrelor. Sticla spartă scârțâie sub picioare, în birouri. În patru dintre celule, există câte două pătuțuri fiecare în spatele ușilor metalice verzi. O celulă are trei pătuțuri, iar alta, mai ales una mică, are doar un singur pat. Sticle de plastic și articole de îmbrăcăminte sunt împrăștiate pe podea.
Aici a petrecut Șutov mai mult de o lună. Soldații l-au închis într-o cameră întunecată plină cu opt persoane, deși erau doar două paturi. „Aduceau continuu noi prizonieri, chiar și noaptea”, spune tânărul de 22 de ani. Deoarece prizonierii erau ținuți în celule diferite, el nu poate spune cu siguranță câte persoane au fost deținute în timpul petrecut acolo. Șutov spune că deținuții tăceau de frică. Pe peretele uneia dintre celule a fost scrijelită o rugăciune.
În primele două zile în care a fost acolo, spune el, nu i s-a dat nimic de mâncare. Mai târziu, li s-a servit supă dacă mai rămânea ceva după ce soldații și gardienii se săturat. De cele mai multe ori, li se servea terci. „Cu greu poți numi asta mâncare”, spune Șutov. „În terci erau viermi și larve”.
După doar câteva zile, a început să sufere de dureri de stomac, iar atunci când trebuia să meargă la baie, gardienii îi trăgeau un sac peste cap și îl duceau la o latrină de la capătul holului. După doar 10 secunde, începeau să strige la el să se grăbească.
Doar rareori gardienii porneau ventilatoarele din tractul celular. „Făceau asta doar când erau într-o dispoziție bună”, spune el. Îi era aproape imposibil să doarmă, din cauza lipsei de spațiu. Ceilalți prizonieri l-au încurajat să se întindă sub pat, dar era plin de insecte. Și apoi erai țipetele care veneau din camera de interogatoriu, atunci când gardienii le administrau prizonierilor șocuri electrice. Alții au fost bătuți. Un soldat rus din Caucaz i-a bătut pe prizonierii mai în vârstă, își amintește Șutov. „Chiar i-au tăiat urechea unuia dintre deținuții din celula noastră”.
Unii deținuți au avut însă parte de ceva și mai rău. Cu aproximativ o lună înainte de arestarea lui Oleksandr Șutov, un alt bărbat ai cărui părinți locuiesc și ei pe strada Gogol a fost dus la secția de poliție. Numele lui este Maksim Soter, un tânăr de 37 de ani cu coleric, cu ochi nervoși.
„Nu vreau să mă gândesc la rahatul ăsta”, spune Soter, în semn de salut. El spune că a luptat în Donbas între 2016 și 2018 împotriva rușilor și a aliaților acestora din regiunile separatiste. În ciuda acestei istorii, ocupanții l-au eliberat pe Soter după doar trei zile la secția de poliție. Încă nu are idee de ce.
Însă prietenul său, Vania, spune Soter, a fost torturat până la moarte. „Nu am văzut ce i-au făcut”. Dar el spune că Vania era într-o formă atât de proastă încât a trebuit să-l hrănească cu o lingură și că mirosea a excremente și a urină. La insistențele celorlalți prizonieri, rușii l-au dus la un spital din orașul Kupiansk, aflat la aproximativ 80 de kilometri. Un anchetator a confirmat, pentru DER SPIEGEL, că e în cercetare cazul unui tânăr pe nume Ivan, porecla Vania. Anchetatorul a spus că tânărul a murit în Kupiansk, se pare ca urmare a torturii.
La sfârșitul lunii august, a venit rândul lui Șutov, iar gardienii l-au scos din celulă. La ora 9 dimineața, după câte își amintește, l-au dus să fie audiat. Era ziua 27 a detenției sale. Un soldat i-a atașat fire de degete și apoi i-au trimis curent electric prin corp. „Am tremurat, totul în interiorul meu s-a strâns și s-a răsucit”. Soldatul a întrebat despre tatăl lui Șutov. A luptat în armata ucraineană, nu-i așa, a întrebat bărbatul? Șutov a răspuns spunând că nimeni din familia lui nu este în armată. „Rahat”, a strigat soldatul în timp ce o secundă l-a imobilizat cu un pistol paralizant pus în spate. „Nu-mi amintesc cât a durat interogatoriul”, spune Șutov. „Știu doar că mi-am pierdut cunoștința”.
Scurt timp mai târziu, fără ca Șutov să-și dea seama, un cunoscut de-al său a fost adus la secția de poliție: Lidia Șulha, administratorul unui sat de la periferia Balakliei, unde locuiesc părinții lui Șutov.
Era în perioada în care ucrainenii înmuiau liniile rusești pregătind ofensiva lor rapidă în regiune. Trageau asupra pozițiilor rusești cu artilerie grea, iar ocupanții deveneau din ce în ce mai nervoși. Pe 3 septembrie, potrivit lui Șulha, un maior rus și adjunctul său s-au prezentat și au acuzat-o pe femeia de 64 de ani că i-ar fi comunicat armatei ucrainene locațiile pozițiilor rusești și au amenințat-o că o aruncă în aer cu o grenadă. Șulha a fugit într-un sat din împrejurimi, dar, două zile mai târziu, a fost găsită și adusă la secția de poliție din Balaklia.
A fost închisă într-o cameră de la subsol împreună cu alte trei femei. Când DER SPIEGEL a vizitat locul, geanta unei femei era încă pe podeaua camerei, împreună cu niște saltele.
„Nu am fost nici interogată, nici torturată”, spune Șulha. „Dar cred că celelalte femei au trecut printr-o perioadă grea”. Una dintre ele, spune Șulha, avea 65 de ani, iar celelalte două aveau 50 de ani. „O femeie a spus că eram în mâinile FSB, dar nu știu dacă este adevărat”.
Chiar a doua zi, 6 septembrie, deținuții au început să audă strigăte nervoase ale gardienilor lor. Ocupanții alergau pe holuri, țipând unul la altul. Și apoi, au plecat. Două zile mai târziu, deținuții au reușit să spargă ușile celulei cu gratii de fier. Atunci Lidia Șulha și-a văzut cunoscutul, pe Oleksandr Șutov.
Niciunul dintre ei nu știa că armata ucraineană tocmai eliberase orașul. Pe rețelele de socializare au fost încărcate videoclipuri cu localnicii căzând în brațele soldaților, iar una dintre filmări este de pe strada Gogol, din Balaklia. O arată pe bunica lui Șutov, Svieta, și pe vecinii ei aplaudând trupele ucrainene.
Așa cum au făcut-o când s-au retras din regiunea Kiev, în primăvară, trupele ruse din zona Balaklia au lăsat în urmă urme de potențiale atrocități. Potrivit oficialilor, 200 de anchete împotriva ocupanților ruși au fost deja deschise în regiunea Harkov. Un editor de la Izium a declrat, pentru DER SPIEGEL, că și el fusese torturat cu șocuri electrice. Un tânăr muncitor în construcții dintr-un oraș de lângă Balaklia spune că și-a pierdut tatăl când s-a împiedicat de o capcană în curtea vecinului. Doi fermieri de la nord de Harkov îi acuză pe ocupanți că le-au dus membri ai familiei în Rusia, împotriva voinței lor.
Bunica lui Șutov, Svieta, spune că nepotul ei încă are probleme cu somnul și este anxios. Ca multora din oraș, îi este teamă că trupele ruse s-ar putea întoarce. Oroarea ocupației este încă prezentă în Balaklia. >>
Povestea odiseică a bătăliei pentru Azovstal. Detalii incredibile din timpul asediului
