Cancelarul german refuză în continuare să ofere Ucrainei rachete Taurus, în pofida apelurilor partenerilor de coaliţie şi opoziţiei

Sursa: Kremlin.ru

Cancelarul social-democrat german Olaf Scholz a reafirmat vineri, într-o declaraţie acordată agenţiei DPA, că rachetele Taurus „nu sunt ceva ce noi putem furniza în acest moment” Ucrainei, în timp ce atât partenerii săi Verzi şi liberali din coaliţia de guvernare, cât şi opoziţia creştin-democrată îi cer să se răzgândească şi să ofere Kievului rachete de acest fel care au o rază de acţiune de peste 500 de kilometri şi cu care armata ucraineană ar putea lovi ţinte mult în spatele liniilor ruseşti, notează Agerpres.

„Aceasta este o decizie pe care am luat-o în calitate de cancelar şi mi-o menţin”, întrucât există „foarte multe argumente” împotriva transferului unor astfel de rachete, a indicat Scholz, sub conducerea căruia Germania este, după SUA, al doilea furnizor de ajutor militar pentru Ucraina în războiul cu Rusia.

„Şi voi spune din nou că nu voi susţine nicio decizie care să presupună o implicare de orice fel a soldaţilor germani în operaţiunea militară legată de teribilul război al Rusiei împotriva Ucrainei”, a subliniat cancelarul german.

El a amintit că a explicat deja zilele trecute faptul că rachetele Taurus trebuie programate pentru lovirea ţintelor, operaţiune ce poate necesita participarea militarilor germani pregătiţi pentru operarea acestor rachete, la fel cum procedează militarii englezi şi francezi cu rachetele Storm Shadow/Scalp furnizate Ucrainei. Guvernul britanic a protestat după aceste explicaţii date de Scholz şi a susţinut că militarii britanici nu au nicio implicare în operarea acelor rachete.

O escaladare a războiului într-unul între Rusia şi NATO trebuie prevenită, a mai argumentat cancelarul german. „Sunt de acord în această privinţă cu toţi prietenii mei din Europa, SUA şi din altă parte. Şi de aceea tot ce trebuie spus asupra acestui subiect a fost spus”, a încheiat şeful guvernului federal german.

Rachetele Taurus, care au rază de acţiune de peste 500 de kilometri, i-ar permite Kievului să atace nu doar ţinte militare ruseşti de pe teritoriul ucrainean ocupat de trupele ruse, ci şi teritoriul Rusiei, acesta fiind un alt motiv pentru refuzul cancelarului Scholz.

De asemenea, livrarea unor asemenea rachete aer-sol implică şi dificultăţi tehnice, întrucât forţele aeriene ucrainene nu dispun de platforma pentru a le lansa, astfel că ar fi nevoie de integrarea lor pe avioanele de luptă de care dispune Ucraina sau includerea în pachet a avioanelor adaptate pentru lansarea acestor rachete şi implicit instruirea piloţilor ucraineni, care necesită timp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here