Cancelarul german Scholz exclude alegerile anticipate, în pofida înfrângerii la scrutinul european

Sursa: Pixabay

Cancelarul german Olaf Sholz exclude opţiunea convocării alegerilor legislative anticipate în urma înfrângerii drastice suferite de partidele coaliţiei sale de guvernare la alegerile europarlamentare, spre deosebire de cazul Franţei, unde tot în urma unei înfrângeri de acest fel preşedintele Emmanuel Macron a convocat anticipatele, transmit agenţiile AFP şi DPA, citate de Agerpres.

Cele trei partide care formează guvernul federal german, respectiv social-democraţii cancelarului Scholz, liberalii ministrului de finanţe Christian Lindner şi Verzii titularei Externelor, Annalena Baerbock, au pierdut toate teren la alegerile europarlamentare, mai ales Verzii, astfel că împreună însumează mai puţin de o treime din voturi, conform rezultatelor încă provizorii.

„Coaliţia perdanţilor”, cum o denumeşte cotidianul Süddeutsche Zeitung, a obţinut rezultatele cele mai slabe în partea de est a Germaniei, unde în septembrie vor avea loc alegeri regionale în trei landuri.

În acest timp, partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a ajuns pe locul doi, cu 15,9% din voturi, mai multe decât social-democraţii lui Scholz, care au 13,9%, iar scrutinul european a fost câştigat de conservatorii din Uniunea Creştin-Democrată – Uniunea Creştin-Socială (CDU/CSU), care au obţinut 30% din voturi, conform aceloraşi rezultate provizorii.

Cu toate acestea, ideea unor alegeri anticipate, cerute de extrema dreaptă şi de liderii conservatori, nu a fost avută în vedere de cancelarul Scholz „niciun moment, nicio secundă”, a precizat purtătorul de cuvânt al acestuia din urmă, Steffen Hebestreit. „Data alegerilor la termen este stabilită pentru toamna anului 2025. Este ceea ce avem în plan să facem”, a adăugat acesta.

Liderul CSU, Markus Soeder, ceruse luni mai devreme organizarea anticipatelor „cât mai repede posibil”, apreciind că guvernul Scholz „nu mai are niciun sprijin din partea populaţiei”.

Exit-poll Germania: Conservatorii fostului cancelar Angela Merkel, câştigători clari ai scrutinului/ Verzii, aflaţi la guvernare, în cădere liberă/ Coaliţia lui Scholz, „pedepsită” de electorat

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here