Surse: Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în data de 15 septembrie sau 29 septembrie / Decizia finală va fi luată marţi

Inquam Photos / Alexandra Pandrea

Coaliţia de guvernare a decis, joi, două variante de lucru privind calendarul alegerilor prezidenţiale, şi anume ca primul tur să fie pe 15 septembrie sau pe 29 septembrie. Decizia finală urmează să fie luată marţi, au precizat surse politice, potrivit News.ro.

Liderii coaliţiei s-au reunit joi la Palatul Victoria, după blocajul de miercuri seară. Iniţial, la discuţii au participat doar preşedinţii celor două partide, Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, ulterior mergând la Palatul Victoria şi alţi lideri din PNL.

În urma discuţiilor, au rămas două variante de lucru, şi anume turul 1 al alegerilor prezidenţiale să fie pe 15 septembrie sau pe 29 septembrie, au precizat surse din cele două partide.

Decizia urmează să fie luată marţi. Dacă se ajunge la un acord, tot săptămâna viitoare ar urma să se dea şi Hotărârea de Guvern care stabileşte clar calendarul desfăşurării scrutinului.

CSAT | România va dona Ucrainei un sistem Patriot / Bucureștiul susține candidatura lui Mark Rutte la șefia NATO

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here