Capii clanului Căldăraș, condamnați la 45 de ani de închisoare pentru atac armat

Tribunalul Timiș a dat prima sentință în dosarul în care patru membri ai clanului Căldăraș au fost judecați pentru că au atacat un clan rival folosind arme de foc pentru a-i determina să plătească o taxă de protecție de 100.000 de euro

Cei patru membri ai clanului au deschis focul cu o armă de calibrul 9 mm asupra imobilului în care se aflau opt persoane, dintre care patru copii. 

Înainte de acest moment, au existat mai multe amenințări cu acte de violență extremă, telefonic și prin intermediul Facebook, prin realizarea de transmisiuni live.

Șeful clanului, Ioan Titus Căldăraș, zis Ghiță, cerea aceşti bani „pentru a arăta că el e şmecheru” în Lugoj, potrivit documentului de trimitere în judecată.

Tribunalul Timiș i-a condamnat pe toți cei patru inculpați la un total de 45 de ani de închisoare.

Ion Titus Căldăraș, zis Ghiță, a fost condamnat la 12 ani de închisoare. El a primit 9 ani închisoare pentru complicitate la tentativă la omor calificat, 3 ani închisoare pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, 2 ani închisoare pentru complicitate la uz de armă fără drept și 4 ani închisoare pentru șantaj. Pedepsele au fost contopite iar magistrații au decis că inculpatul Căldăraș Ioan Titus să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 ani închisoare la care s-a adăugat sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 3 ani închisoare urmând că, în final acesta să execute 12 ani închisoare.

Costa Căldăraș, zis Baloo, a fost condamnat la 13 ani de închisoare. El a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru tentativă la omor calificat, 3 ani închisoare pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, 2 ani închisoare pentru uz de armă fără drept și 4 ani închisoare pentru șantaj. În urmă contopirii pedepselor aplicate, Căldăraș Costa va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare la care au adăugat sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 3 ani închisoare urmând că, în final, să execute 13 (treisprezece) ani închisoare.

Lutca Căldăraș, zisă Garoafa, a fost condamnată la 10 ani și 6 luni de închisoare. Ea a fost condamnată la 8 ani de închisoare pentru tentativă la omor calificat, 2 ani închisoare pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la uz de armă fără drept, 4 ani închisoare pentru șantaj. Magistrații au contopit pedepsele aplicate, iar Lutca Căldăraș va executa pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 2 ani și 6 luni închisoare urmând ca, în final, să execute 10 ani și 6 luni închisoare.

Daniel Cornel Miloș a fost condamnat la 9 ani, 7 luni și 10 zile de închisoare. Miloș a luat 7 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la tentativă la omor calificat, 2 ani închisoare pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, 1 an închisoare pentru complicitate la uz de armă fără drept. Judecătorii au constatat că infracțiunile pentru care inculpatului i-au fost aplicate cele trei pedepse anterior menționate au fost săvârșite în concurs real eterogen cu infracțiunea de distrugere pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare de către Judecătoria Lugoj rămasă definitivă la 05.03.2019 prin decizia Curții de Apel Timișoara. Judecătorii au decis că acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani și 6 luni închisoare la care au adăugat sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 2 ani 1 lună și 10 zile închisoare, astfel că acesta va executa 9  ani 7 luni și 10 zile închisoare, conform Lugojinfo

Sentința nu este definitivă și va putea fi atacată cu apel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here