Acasă Educație Pagina 8

Educație

Austria reduce prin lege vacanța de vară pentru elevii care au probleme la limba germană

Copiii din Austria care nu au cunoștințe suficient de solide de limba germană vor dispune de perioade mai scurte de vacanță de vară, conform unei noi legi, transmite miercuri DPA, citată de Agerpres. Elevii vor trebui să participe la o școală de vară pentru a-și îmbunătăți cunoștințele de limba germană, conform unei noi legi ce a fost votată miercuri în...

Daniel David își reia mandatul de rector la UBB, după plecarea din Guvern

Prof. univ. dr. psiholog Daniel David a anunțat că și-a reluat atribuțiile de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, după încetarea mandatului său de ministru al educației și cercetării. „De vineri, 16 ianuarie 2026, în baza Ordinului noului ministru al educației și cercetării, mi-am reluat mandatul de rector al Universității noastre, după perioada în care, începând cu 23...

Blue Monday | Ziua cea mai deprimantă din an nu există. E un fake news inventat pentru publicitate, pe care chiar autorul său îl denunță acum

De câțiva ani, expresia „Blue Monday” reapare în luna ianuarie pe rețelele sociale și în mass-media, scrie cotidianul francez Le Monde despre „Lunea cea mai deprimantă din an”, care în realitate nu există. O pseudo-ecuație care combină vremea, salariul și motivația a fost inventată în 2005 pentru a servi drept campanie publicitară pentru o agenție de turism. Problema este că...

Comisia de Etică a Universității din Craiova va analiza sesizările privind teza de doctorat a ministrului Justiției

Comisia de Etică a Universităţii din Craiova a decis, vineri, să analizeze sesizările care îl vizează pe ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, acuzat de plagiat într-o investigaţie jurnalistică. La începutul săptămânii, jurnalista Emilia Şercan preciza, într-o investigaţie PressOne, că mai mult de jumătate din teza de doctorat a demnitarului ar conţine texte copiate din alţi autori, informează News.ro. „Comisia de Etică...

Cluj’s newest university scheme: a standard academic partnership, with an uncommon focus on the prison system

Babeș-Bolyai University of Cluj-Napoca (UBB) has signed a working agreement with the National Administration of Penitentiaries (ANP) on training prison staff and carrying out joint research projects, as well as offering student internships.  Under the agreement, UBB will help organize training and specialization courses in areas such as psychology, social work, sociology, criminal law related to prison sentences, and institutional...

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat decretul prin care ia act de demisia ministrului Educaţiei / Ilie Bolojan, desemnat interimar

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat, miercuri, decretele prin care a luat act de demisia ministrului Educaţiei, Daniel David şi îl desemnează interimar pe premierul Ilie Bolojan pe acest portofoliu, notează News.ro. Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat miercuri, decretul prin care se ia act de demisia lui Daniel David, ministru al educaţiei şi cercetării, şi se constată încetarea funcţiei de...

Romanian justice minister facing plagiarism accusations denies wrongdoing, threatens lawsuit

Romanian Justice Minister Radu Marinescu doubled down on denials he’d plagiarized his doctoral thesis, threatening to sue a journalist whose investigation alleged he lifted 140 pages from other sources without citing the source. The minister, who is from the Social Democratic Party (PSD), said he was considering suing  to “defend his right to image and reputation” following the accusations that...

Un student are cheltuieli lunare de peste 2.000 de lei / Bursa socială, doar 925 de lei / Peste jumătate dintre veniturile studenților provin de la părinți

O analiză realizată de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) arată că un student are nevoie de cel puţin 2.000 de lei pe lună pentru a se menţine la studii, 57% din această sumă fiind asigurată de către părinţi. Bursa socială este de doar 925 de lei, dar după măsurile de austeritate de anul trecut 44.000 de...

Elevii se întorc la cursuri după vacanță. Prima zi de școală din 2026

Elevii se întorc joi la cursuri după vacanța prilejuită de sărbătorile de iarnă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării, anunță Agerpres.ro. Anul școlar 2025-2026 este structurat pe intervale de cursuri și vacanțe, după cum urmează: * intervale de cursuri - de luni, 8 septembrie 2025, până vineri, 24 octombrie 2025; - de luni, 3 noiembrie 2025, până vineri, 19 decembrie; - de...

Comisia Europeană oferă tinerilor peste 40.000 de permise de călătorie gratuite în UE

Comisia Europeană a lansat, miercuri, cereri pentru o nouă rundă DiscoverEU, punând la dispoziția tinerilor în vârstă de 18 ani din întreaga Europă peste 40.000 de permise de călătorie gratuite, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, informează Agerpres.ro. Pe lângă permisul de călătorie, participanții vor beneficia de un card de reducere, care oferă mii de reduceri la activități...

CELE MAI CITITE