Pelerinajul Sfintei Parascheva la Iaşi. 86.000 de credincioşi s-au închinat la moaşte / 18.000 aşteaptă la rând
Peste 86.000 de pelerini s-au închinat până vineri după-amiază la moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva şi la moaştele Sfântului Pantelimon, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, în timp ce la rând aşteaptă aproximativ 18.000 de oameni, transmite News.ro.
Mai multe străzi din centrul Iaşiului sunt închise circulaţiei, pe fondul afluxului ridicat de pelerini.
Până la ora 14.00 au trecut pe la sfintele moaşte...
Pronunţare amânată pentru 25 octombrie în dosarul în care Arhiepiscopul Tomisului e judecat pentru cumpărare de influenţă / Avocatul lui ÎPS Teodosie: Am susţinut nelegalitatea administrării probelor, a excluderii...
Avocatul lui ÎPS Teodosie în dosarul în care este judecat pentru trafic de influenţă, Irina Stanciu, a declarat că la termenul de vineri a susţinut nelegalitatea administrării probelor şi excluderea înregistrărilor, care nu sunt cele originale. Curtea de Apel Constanţa a amânat pronunţarea pentru procedura de cameră preliminară în dosarul în care Arhiepiscopul Tomisului este judecat pentru cumpărare de...
Prorector de la Medicină, despre cazul Nelu Tătaru: Să transformi o expresie de recunoştinţă în infracţiune e o mizerie absolută
Cazul medicului Nelu Tătaru - acuzat de DNA de luare de mită - reprezintă doar un alt exemplu al atacurilor la adresa corpului medical, atac programatic doar cu miză politică, fără a se gândi la impactul acestuia asupra societăţii, afirmă într-o postare pe Facebook, medicul Ştefan Busnatu., prorector al Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila”. ”E revoltător cum...
Șeful Comisiei pentru Relații Externe a Senatului SUA le cere şefilor Facebook şi Google să combată dezinformarea înainte de alegerile din Moldova
Preşedintele Comisiei pentru Relaţii Externe a Senatului SUA, Ben Cardin, îi îndeamnă pe Mark Zuckerberg, şeful Facebook şi Instagram, şi pe Sundar Pichai de la Google să ia măsuri pentru a combate dezinformarea în Republica Moldova înaintea scrutinului prezidenţial şi a referendumului pro-UE din 20 octombrie, transmite News.ro.
În scrisori trimise lui Mark Zuckerberg, directorul general al Meta, care deţine Facebook şi...
CNN: Bilanţul morţilor în urma uraganului Milton se ridică la cel puţin 15 persoane / Peste 2,6 milioane de clienţi din Florida sunt încă fără electricitate
Bilanţul morţilor în urma uraganului Milton a crescut la cel puţin 15 persoane, potrivit CNN, după ce un nou deces a fost anunţat, joi, în comitatul Polk din Florida, la est de Tampa. Joi seară peste 2,6 milioane de consumatori din Florida nu beneficiau de alimentare cu electricitate, transmite News.ro.
Bruce Kinsler, în vârstă de 68 de ani, a murit...
Uraganul Milton a părăsit Florida fără să provoace inundaţiile prognozate
Uraganul Milton a traversat joi statul american Florida, provocând tornade care au ucis patru persoane, distrugând mai multe case şi întrerupând alimentarea cu energie electrică pentru milioane de oameni, înainte de a se îndepărta de uscat şi de a ajunge în Oceanul Atlantic, informează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
Cu toate acestea, zona Tampa Bay pare să fi scăpat...
Comisia Europeană: Anul trecut, 20.400 de persoane au fost ucise în accidente rutiere în UE
Anul trecut, aproximativ 20.400 de persoane au fost ucise în accidente rutiere în Uniunea Europeană (UE), reprezentând o scădere de 1% faţă de anul precedent, cu o rată a mortalităţii de 46 de decese la un milion de locuitori, arată datele finale publicate joi de Comisia Europeană, notează Agerpres.ro.
Deşi tendinţa pe termen lung arată în 2023 o reducere de...
Ministerul Transporturilor: Un număr de 1.200 de kilometri de cale ferată sunt în modernizare
Aproape 600 de kilometri de cale ferată au fost modernizaţi, 1.200 de kilometri sunt în lucru, iar alţi 1.000 de kilometri se află în stadiu de pregătire, a declarat secretarul general al Ministerului Transporturilor şi Infrastucturii, Mariana Ioniţă, potrivit Agerpres.ro.
"Avem 587 de kilometri de cale ferată deja modernizată (...). În prezent sunt 1.200 de kilometri de cale ferată în...
Avocatul Silviu Munteanu: 5 paşi pe care trebuie să îi urmezi în calitate de păgubit al Nordis
Insolvenţa dezoltatorilor imobiliari este un subiect care va apărea din ce în ce mai des în atenţia publică, întrucât cadrul legislativ deficitar expune promitenţii-cumpărători la riscul major de a pierde banii plătiţi în avans, dar şi apartamentele promise. În activitatea profesională din cadrul Munteanu Law Office, ne confruntăm în mod curent, în calitate de avocaţi ai promitenţilor-cumpărători, cu speţe...
Marile companii din domeniul tehnologiei readuc la viață energia nucleară
Inteligența artificială are nevoie de surse de energie curate și fiabile, notează The Economist.
<< „Coșmar nuclear”, titra revista Time pe 9 aprilie 1979. Unul dintre cele două reactoare ale centralei nucleare de la Three Mile Island din Pennsylvania suferise un accident. Guvernatorul a ordonat evacuarea tuturor persoanelor vulnerabile aflate pe o rază de cinci mile în jurul centralei, în...





















