Foto: INQUAM/George Călin

Curtea Constituţională a făcut, joi, o serie de precizări legate de participarea lui Liviu Dragnea la o şedinţă de judecată. Comunicatul oficial al CCR oferă toate explicațiile procedurale, fără a menționa nimic despre prezența în sală a președintului instituției, Valer Dorneanu, așa cum a relatat presa.

„Conform procedurii de judecată specifice Curții Constituționale, prevăzute de legea sa organică (Legea nr.47/1992) și de Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, soluționarea unei excepţii de neconstituţionalitate are loc cu citarea tuturor părților indicate prin citativul din dosarul instanței de judecată în fața căreia s-a ridicat respectiva excepție de neconstituționalitate.

Așadar, toate aceste părți sunt automat citate și în fața Curții Constituționale, indiferent de calitatea lor procesuală în litigiul în cadrul căruia s-a invocat excepția și indiferent de natura acestuia, unicul criteriu pe baza căruia se face citarea fiind calitatea de parte în acel dosar. Citarea părților este o procedură obligatorie și indispensabilă realizării actului de justiție în general, inclusiv a justiției constituționale, iar vicierea acestei proceduri constituie, conform legislației în vigoare, temei de drept pentru amânarea soluționării cauzei sau chiar de nulitate a hotărârii judecătorești, după caz.

Pe formularul de citație transmis de Curtea Constituțională se menționează expres că prezența în fața Curții Constituționale nu este obligatorie. Prin urmare, obligația Curții este să asigure îndeplinirea procedurii legale de citare a părților din dosar, în timp ce prezența efectivă a părților în fața Curții este la latitudinea acestora. Din acest motiv, niciodată nu se poate cunoaște, anterior ședinței publice de judecată, opțiunea părților, respectiv dacă acestea urmează să se prezinte sau nu în fața Curții, personal sau prin reprezentanți. Așadar, nici prezența persoanei în cauză nu a fost cunoscută anterior ședinței de judecată din data de 4 iunie 2020.

În ce privește cauzele penale, potrivit art.353 alin.(2) teza finală și art.364 din Codul de procedură penală, deținuții sunt citați din oficiu la fiecare termen, iar aducerea inculpatului aflat în stare de deținere la judecată este obligatorie. În consecință, și în fața Curții Constituționale, deținuții sunt de fiecare dată citați, dacă au calitatea de parte într-un dosar privind soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, locul de deținere având obligația de a le asigura prezența la Curtea Constituțională, la cererea acestora. În cursul ședinței publice, judecarea cauzelor penale se face cu prioritate. Aceasta a fost practica instanței constituționale de la înființarea sa, prezența deținuților în fața Curții Constituționale la termenele de judecată pentru care au fost citați nefiind un lucru neobișnuit.

Totodată, începând cu 18 mai 2018, data intrării în vigoare a Regulamentului general privind protecția datelor („GDPR”), listele de ședință publicate pe site-ul Curții Constituționale nu mai cuprind și numele părților din dosarele aflate, la termen, pe rolul Curții Constituționale.

Potrivit legislației în vigoare, Curtea Constituţională, la cerere sau din oficiu, după caz, comunică instituţiilor media şi opiniei publice date și informații de interes public, cu respectarea dreptului la informare şi protecţia datelor cu caracter personal. Curtea Constituțională solicită pe această cale preluarea prezentului comunicat de către toate publicațiile de presă în vederea respectării adevărului faptic și pentru corecta informare a cetățenilor”, transmite CCR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here