CSM și Colegiul de conducere al instanței supreme ar fi trebuit să elaboreze un set de reguli care să garanteze specializarea completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție care judecă dosare de corupție, se arată în motivarea deciziei CCR din 3 iulie, publicată joi.
CCR precizează că, atât timp cât în România „legea a instituit completuri specializate”, înseamnă că „judecătorii sunt şi trebuie să fie specializaţi”, iar constituirea nelegală a completurilor de 3 judecători atrage „atrage nulitatea absolută”.
„În România, dacă legea a instituit completuri specializate aşadar, nu speciale, înseamnă că şi judecătorii sunt şi trebuie să fie specializaţi. Pentru aceasta, în tăcerea legii, dar în aplicarea ei, revenea Consiliului Superior al Magistraturii/ Colegiului de conducere al curţii supreme să elaboreze un set de reguli care să garanteze statutul specific al acestor judecători, reguli dintre care pot fi menţionate: examen de integritate, cunoştinţe specifice, formare profesională specializată, experienţă relevantă în domeniu, elaborarea unor lucrări de specialitate. Or, Consiliul Superior al Magistraturii nu a elaborat aceste criterii. De asemenea, Curtea subliniază că nici lipsa cursurilor de formare profesională nu constituie un motiv şi nu justifică neînfiinţarea completurilor specializate. De altfel, o asemenea situaţie nu se întâlnește în cauză, întrucât Institutul Naţional al Magistraturii, în cadrul programului de formare continuă aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, organizează cursuri de formare în domeniul anticorupţie [a se vedea programele de formare continuă din anii 2017-2019]„, se arată în motivarea Curții Constituționale.
Potrivit CCR, prin „neconstituirea completurilor specializate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încălcat dreptul la un proces echitabil şi nu a asigurat imparţialitatea obiectivă a instanţei judecătorești”, precizând că formarea nelegală a completurilor de 3 judecători „atrage nulitatea absolută”.
„În ceea ce priveşte sancţiunea judecării unei cauze de un complet specializat în condiţiile în care competenţa revenea unuia nespecializat este nulitatea absolută (a se vedea deciziile nr. 328 din 20 ianuarie 2004, nr. 1052 din 24 februarie 2004, nr. 1436 din 12 martie 2004, nr. 3395 din 18 iunie 2004, nr. 401 din 19 ianuarie 2005 şi nr. 32 din 5 ianuarie 2005, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală). Prin urmare, şi viceversa, respectiv judecarea unei cauze de un complet nespecializat în condiţiile în care competenţa revenea unuia specializat, atrage sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii astfel pronunţate„, se arată în motivarea CCR.
CCR invocă art. 354 alin. (1) din Codul de procedură penală, care prevede că „instanţa judecă în complet de judecată a cărui compunere este cea prevăzută de lege”.
„Or, în ipoteza dată, compunerea, respectiv alcătuirea instanţei cu judecătorii care pot face parte din complet, trebuie raportată la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, atât din perspectiva existenţei unui corp de judecători specializaţi în materia infracţiunilor ce fac obiectul Legii nr. 78/2000, cât şi din cea a obligaţiei legale de a organiza completuri specializate. Sancţiunea nerespectării acestei norme juridice este nulitatea absolută, art. 281 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală stabilind expressis verbis că ‘determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind: a) compunerea completului de judecată‘”, se mai arată în motivare.
Curtea Constituţională reţine că, în perioada 21 aprilie 2003 – 22 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a nesocotit prevederile constituţionale ale art. 61 alin. (1) şi ale art. 126 alin. (1), (2) şi (4) şi, implicit, ale art. 1 alin. (4), „iar modul atipic de poziţionare a Instanţei supreme faţă de Parlament denotă o nesocotire atât a obligaţiei de respectare a legilor, prevăzută de art. 1 alin. (5) din Constituţie, cât şi a exigenţelor statului de drept, reglementate de art. 1 alin. (3) din Constituţie, mai exact a loialităţii constituţionale – element intrinsec al acestuia – de care instanţa supremă trebuie să dea dovadă”.
„În concluzie, Curtea constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a refuzat aplicarea unei legi în vigoare, adoptată de Parlament, ceea ce denotă o opoziţie/ contracarare a politicii legislative. Rezultă că, în aceste condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi-a arogat o competenţă ce transcende interpretării şi aplicării legii, în sensul art. 126 alin. (1) din Constituţie, din moment ce a interferat şi, pe cale de consecinţă, a adus atingere rolului Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut de art. 61 alin. (1) din Constituţie coroborat, raportat la specificul cauzei, cu art. 126 alin. (2) şi (4) din Constituţie„, afirmă CCR.
Curtea Constituțională explică în motivare care sunt efectele deciziei sale privind completurile nespecializate de la ÎCCJ.
„Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei sale generate în temeiul art. 146 lit. e) din Constituţie (a se vedea decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, par. 198), efectele deciziilor pronunţate vizează, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, situaţii juridice nedefinitiv consolidate. În cadrul acestei noţiuni autonome se includ cauzele aflate în curs de judecată, cele care, deşi au fost soluţionate printr-o hotărâre definitivă, pot fi contestate în măsura în care justiţiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare, precum şi cauzele viitoare. Având în vedere obligaţia constituţională a Curţii Constituţionale de indicare a conduitei de urmat de către autorităţile publice implicate în conflict, revine acesteia competenţa de a particulariza, în funcţie de specificul fiecărei cauze în parte, situaţiile juridice nedefinitiv consolidate cărora li se aplică decizia astfel pronunţată„, afirmă CCR.
Curtea identifică două categorii de dosare ce vizează situaţii juridice nedefinitiv consolidate la nivelul instanței supreme, cărora urmează a li se aplica decizia sa.
„Prima categorie de cauze este reprezentată de cele a căror judecată în primă instanţă a fost realizată prin mijlocirea completurilor nespecializate anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019 şi, la data publicării prezentei decizii, se află în curs de judecată, în faza apelului, pe rolul Completurilor de 5 judecători. Aceste cauze, având în vedere încălcarea în faza judecăţii în primă instanţă a prevederilor art. 21 alin. (3), ale art. 61 alin. (1) şi ale art. 126 alin. (1), (2) şi (4) din Constituţie, urmează a fi rejudecate, în condiţiile art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, de completurile specializate alcătuite potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.161/2003„, explică CCR.
A doua categorie este cea a dosarelor care urmează să fie înregistrate pe rolul completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Motivarea CCR conține două opinii separate semnate de foști magistrați, una semnată de fostul șef al DNA, Daniel Morar și de fosta judecătoare Mona Pivniceru, iar cealaltă semnată de fosta șefă a ÎCCJ, Livia Stanciu, și de Simina Tănăsescu, profesorul de drept constituțional și fost consilier prezidențial.
Semnatarii ambelor opinii separate sunt de acord cu faptul că toți judecătorii Secției penale a ÎCCJ sunt specializați în judecarea dosarelor de corupție și nu e nevoie de formalizare excesivă, așa cum au cerut judecătorii CCR care semnează opinia majoritară.
Livia Stanciu și Simina Tănăsescu au descoperit în plus și faptul că alte instanțe din țară au considerat, similar Înaltei Curți, că toți judecătorii Secțiilor penale sunt specializați în judecarea cazurilor de corupție. De exemplu, Curtea de apel București (CAB) a decis în acest sens încă din 2014. CAB a fost condusă între 2014 și 2017 de Lia Savonea, actuala șefă a CSM.
Pe 3 iulie 2019, CCR a decis, 5-4 voturi, că ÎCCJ nu a avut completuri de 3 judecători specializate în judecata cazurilor de corupție din 2003 și până la data de 22 ianuarie 2019. Ca urmare a deciziei CCR, procesele inculpaților care nu aveau o decizie definitivă, precum Darius Vâlcov sau Elena Udrea, ar putea să se rejudece de la zero.
Motivarea deciziei CCR publicată joi poate fi citită integral aici.
