- „Piloții să o vadă, să o angajeze pe radar și să tragă în ea cu o rachetă. Iată că nu au reușit. Mi-aș fi dorit să o dea jos. Și dânșii și-ar fi dorit să o dea jos, cu siguranță. Este o dronă care după primele evaluări nu avea încărcătură explozivă”.
Autorul declarației de mai sus este ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, intervenția sa având loc marți, în contextul celei mai proaspete violări a spațiului aerian românesc de o dronă rusească.
Este de apreciat sinceritatea oficialului guvernamental în actul de comunicare publică, dar este totodată și foarte puțin.
De la oficiali de acest rang, opinia publică așteaptă explicații deschise și pertinente, dar explicații, nu doar constatări și justificări. România nu mai este de multă vreme la prima incursiune de acest fel în spațiul său aerian; și chiar pe teritoriul țării – căci drona rusească de marți dimineață a atins solul, în plus a căzut într-o zonă relativ populată, situată la zeci de kilometri de graniță.
În aceste condiții, sunt obligatorii răspunsuri clare, oricât de indigeste ar fi ele deopotrivă pentru emițător și receptor, oricât de eventuale alte noi întrebări vor ridica tocmai răspunsurile date de autoritățile în drept.
Iar răspunsul ministrului Moșteanu, deși are virtutea, mai sus semnalată, de a fi fost unul (dezarmant) de sincer, lasă numeroase goluri și ridică întrebări legitime, în serie: de ce nu a fost doborâtă drona, dacă avioanele tot au fost pe urmele ei, dacă piloții tot avuseseră aprobarea să tragă, dacă însuși ministrul Apărării și-ar fi dorit să fie doborâtă și, mai ales, dat fiind faptul că cu cât un astfel de aparat ostil se “plimbă” mai mult prin spațiul nostru, cu atât crește și riscul unui accident cu potențial tragic ?
Chiar și dacă nu are încărcătură explozivă, dimensiunile dronei, materialul din care este făcută și viteza cu care zboară sunt suficiente pentru a produce pagube și/sau victime la sol.
Drona de la Vaslui a picat într-o curte, iar drona din Republica Moldova a “aterizat” pe acoperișul unei mici clădiri, iar localnicii au fost evacuați.
Un alt element sensibil rezultat din ultima experiență românească cu drona rusească a fost adus în discuție tot de ministrul Apărării: “O să discut și cu dânșii”, a afirmat la un moment dat Ionuț Moșteanu; “dânșii” fiind piloții de pe avioanele de luptă ridicate în aer.
Cât de normal, de eficient și de procedural este ca însuși ministrul Apărării să fie nevoit să aibă genul acesta de discuții, în genul acesta de situații, pentru a lămuri genul acesta de rezultat?
În condiții de război, o știm prea bine din experiența dură și cotidiană a vecinilor ucraineni, atacurile cu drone pot utiliza zeci sau sute de aparate în același timp, iar forțele defensive angajate în contracarare pot și ele implica un număr mare de piloți de avioane și/sau de elicoptere, ca și un număr ridicat de militari din forțele aflate la sol; apoi, toți aceștia se pot afla în puncte răspândite pe o suprafață mare de teritoriu; iar atacurile sau incursiunile pot avea loc zilnic.
Mai poate un ministru, în astfel de condiții, să culeagă personal informări de la toți cei care avuseseră degetul pe trăgaci ? Întrebarea este, bineînțeles, retorică.
Fostul președinte Traian Băsescu a criticat constatat autoritățile de la București pentru ezitarea/eșecul de a doborî dronele rusești care intră în spațiul nostru aerian.
Marți, însă, a ridicat o problemă tăioasă la care Ministerul Apărării trebuie să vină cu răspunsuri pertinente, căci întrebările pe care și le-a pus public Traian Băsescu se află, foarte probabil, și pe buzele altor concetățeni:
- “Ori nu avem echipamentele cu care să doborâm dronele, deși nu cred, știind și dotarea cu mașini de luptă Gepard care sunt speciale pentru lupta antiaeriană, ori nu aveam priceperea să utilizăm echipamentele pe care le avem în așa fel încât să doborâm dronele“.
- “Și până una alta am dovedit că degeaba suntem plini de Eurofighter, degeaba suntem plini de F-16, degeaba le ridicăm și spunem apăsat ‘am ridicat avioane de vânătoare’. Da, am ridicat dar n-a doborât nimeni nicio dronă. Deci începem să fim ridicoli“.
Fiecare aspect al războiului hibrid derulat de Rusia – de la dezinformare, la amestec în procese electorale, la atacuri cibernetice și până la incursiuni de drone sau alte proiectile – trebuie să fie întâmpinat cu răspunsuri decisive, care să nu lase loc de întrebări și nici să cultive, pe plan intern și extern, impresia unor slăbiciuni de suprafață sau, mai grav, structurale.
Povestea dronelor rusești ce penetrează spațiul aerian românesc a atins marți un vârf intolerabil.
Și chiar dacă, din fericire, nu au fost înregistrate nici victime și nici pagube, asta nu mai poate justifica persistența abordării de până acum pe care au avu-o autoritățile abilitate de la București.
Ceva e limpede că nu funcționează în plan operativ, având în vedere nu doar ceea ce s-a întâmplat marți, ci și faptul că însuși ministrul Apărării a recunoscut că avusese așteptări mult mai ridicate. Și tot limpede este faptul că, în caz că s-au operat reforme după ultimul eșec de acest tip, acele modificări nu au fost suficiente sau cele potrivite, din moment ce istoria s-a repetat cu nonșalanță.
Credibilitatea și capacitatea de răspuns ale instituțiilor statului sunt de o importanță strategică în general, dar cu atât mai mult e valabil acest lucru în condițiile unui conflict de mare intensitate la granițele țării.
De marți, miza a devenit teribil de ridicată, având în vedere că în joc sunt credibilitatea și capacitatea forțelor armate.
Ministrul Apărării trebuie într-adevăr să revină cu răspunsuri complete, dar mai ales, alături de conducerea militară a armatei, trebuie să îndrepte de urgență ceea ce nu funcționează optim în interiorul instituției de care depinde apărarea României.
