„Actualul spasm al violenței dintre Hamas și Israel urmează un model familiar, tragic, care reflectă un status quo defect. Elaborarea unei soluții viabile nu va fi ușoară, dar este posibilă printr-un proces pe termen lung, bazat pe patru principii”, scrie Carl Bildt, pentru Project Syndicate.
<< Gaza este demult una dintre acele probleme geopolitice pe care toată lumea le vrea dispărute. Cu siguranță, Israelul ar prefera să sigileze enclava palestiniană – atât în raport cu propriul teritoriu, cât și cu mentalul colectiv. Și, în ciuda unor afirmații contrare, Egiptul tinde să simtă la fel. Ori de câte ori se vorbește despre urmărirea păcii în regiune, Gaza este aproape întotdeauna problema lăsată pentru altă dată.
E drept, agențiile umanitare și de ajutor emit periodic rapoarte detaliate despre condițiile cumplite cu care se confruntă cei doi milioane de locuitori din Gaza; sunt prinși într-unul dintre cele mai dens populate locuri cu resurse scăzute de pe Pământ. Cu toate acestea, audiența pentru această contabilitate a privațiunii și disperării tinde să se diminueze ori de câte ori apare o nouă criză umanitară în altă parte și atrage atenția lumii. O soluție durabilă la nefericirea din Gaza rămâne, astfel, mereu în afara orizontului.
Actualul focar de violență urmează un model familiar: Hamas și aliații săi lansează baraje de rachete în Israel, care răspunde cu valuri de atacuri aeriene. După fiecare astfel de conflict – ultimul major a avut loc în 2014 – situația revine la defectul status quo. Comunitatea internațională revine curând la afacerile obişnuite, ca de obicei, situația umanitară din Gaza se deteriorează și mai mult, iar ciclul se va repeta, în cele din urmă.
Când am vizitat Gaza, la începutul anului 2009, unul dintre aceste spasme de violență tocmai se încheiase. Extremiști militanți și civili nevinovați au fost uciși în Gaza, iar civili nevinovați au fost atacați în Israel. În timp ce eram acolo, am văzut devastarea din zonele cele mai afectate din nordul Fâșiei Gaza și am vorbit cu liderii de afaceri palestinieni care încercaseră să ofere speranță celor din Gaza, construind punţio cu partenerii lor din Israel. Inutilitatea acestor conflicte ciclice era la fel de clară atunci, ca acum.
Speranța mea, de data aceasta, este că, după ce rachetele și atacurile aeriene au încetat, vor exista pacificatori curajoși care nu se feresc să facă pașii necesari pentru a rupe modelul deznădejdii. Acest lucru va necesita mult mai mult decât un alt acord de încetare a focului. Trebuie să existe un proces pentru a lucra în direcţia păcii și pentru o soluționare politică viabilă.
Israelul a impus o blocadă strânsă pe uscat, aeriană și maritimă, în Gaza, din 2007, cu scopul de a pune capăt guvernării Hamas de acolo. Obiectivul este lăudabil, dar metodele au fost contraproductive, iar politica generală a eșuat în mod evident. Hamas încă guvernează și a reușit să procure mii de rachete. Gaza este acum un teren propice pentru teroriști, dintre care mulți s-ar putea să nu vadă altă opțiune.
Desigur, nu va fi ușor să concepi o soluție viabilă; dar cred că este posibil cu un proces pe termen lung bazat pe patru principii. Scopul ar trebui să fie un acord care să oprească atât tirurile de rachete, bombardarea, construcţia de tuneluri și uciderea, cât și stabilirea unei baze pentru un acord de pace mai cuprinzător, în viitor.
În acest scop, primul principiu este că blocada trebuie să se încheie. Această politică a distrus economia din Gaza. Cu comerțul exterior aproape imposibil, teritoriul a devenit dependent de contrabandă, iar aceste operațiuni sunt controlate în mod natural de Hamas. Contrabanda a şi umplut cuferele Hamas, i-a şi permis organizaţiei să facă rost de majoritatea obiectelor de care Israel a încercat să o priveze – nu în ultimul rând rachete și componente pentru construirea propriilor sale rachete.
În al doilea rând, trebuie abordate preocupările legitime de securitate ale Israelului. La urma urmei, nicio țară nu poate tolera să fie supusă atacurilor nediscriminatorii cu rachete. Dar Israelul trebuie să recunoască, de asemenea, că politica sa de apărare, neclintită, a eșuat. Va trebui să devină mai deschis la eforturile comunității internaționale – și anume, Organizația Națiunilor Unite, Uniunea Europeană și Statele Unite – pentru a crea un aranjament mai bun pentru abordarea intereselor sale legitime de securitate.
În al treilea rând, Gaza trebuie să devină o parte a administrației palestiniene recunoscute la nivel internațional. Orice pachet de fonduri de ajutor și reconstrucție, după încheierea luptelor, trebuie condiționat de alegeri libere și corecte în Gaza și Cisiordania.
În cele din urmă, viabilitatea unei soluții pe termen lung necesită afirmarea utilizării viitoare a Gaza de către statul palestinian pentru accesul în Marea Mediterană, care va fi poarta sa principală de acces către lume. În consecință, Gaza va avea nevoie de propriul port și aeroport, precum și de o conexiune cu Cisiordania (amenajată astfel încât să nu amenințe securitatea israeliană).
O mare parte a dezbaterii din acest moment se concentrează pe aruncarea vinii pentru ultimul val de violență și suferință. O abordare mai constructivă, deși dificilă, ar fi recunoașterea faptului că ambele părți au dreptate pe chestiuni importante. Acest lucru le-ar permite tuturor să înceapă să se concentreze asupra obiectivului unui acord pe termen lung bazat pe cele patru principii prezentate mai sus.
Cu aceasta, ultimul război inutil din Gaza ar putea duce în cele din urmă la o pace necesară. Speranța mea este că mă voi întoarce într-o zi în Gaza și voi vedea antreprenori construind afaceri și punţi către economia mondială și creând locuri de muncă pentru tinerii care altfel nu ar putea vedea nicio alternativă la extremism. Palestinienii – și israelienii – nu merită mai puțin. >>
