Ungaria nu a vrut niciodată să se opună Rusiei, i-a spus Viktor Orban lui Vladimir Putin, marți, în China. Nivelul la care s-a menținut relația ruso-maghiară este unul „satisfăcător”, i-a transmis, în esență, Vladimir Putin lui Viktor Orban, tot de pe tarlaua ambițiosului boiernaș geopolitic, Xi Jinping.
Deși amândoi, Orban și Putin, au dezvoltat o rutină premium a minciunii și fățărniciei, deopotrivă în relația cu propriile popoare și cu Occidentul, totuși atunci când s-au aflat față în față și unul, și celălalt au rostit adevărul și numai adevărul.
Într-adevăr, din 24 februarie 2022 cel puțin, nimic din retorica și acțiunea Ungariei lui Viktor Orban nu a reflectat altceva decât un efort puternic și angajat de reprezentare a intereselor rusești în Europa și peste Atlantic, în dauna totală a intereselor ungurilor și ale partenerilor strategici ai acestora.
De la sabotarea sancțiunilor internaționale contra Rusiei la subminarea sprijinului transatlantic pentru Ucraina și până la facilitarea spionajului rusesc în Europa și nu numai, Budapesta a pus pe tava Moscovei tot ce putea să pună un PONEI troian. Singurul ghinion al lui Putin este acela că Ungaria nu este mai mare, nu este mai strategic amplasată și nu este mai influentă politic pe plan extern. Dacă ar fi fost, Rusia ar fi putut extrage foloasele corespunzătoare unui troian de categoria grea – în cazul de față, categoria CAL.
În planul amabilității și curtoaziei, termenul „satisfăcător”, angajat de Putin, poate că trece ca unul suficient de pozitiv. Dar cum deasupra lui „satisfăcător” tronează și grade superioare de apreciere, de pildă „foarte bine”, nu poți să nu identifici în concluzia lui Putin o oarecare undă de nemulțumire, poate chiar de reproș. Nemulțumirea că e „satisfăcător” în loc să fie „foarte bine”; și reproșul că < desigur, dragă Viktor, riști și te zbați, dar noi considerăm că poți risca mai mult și că te poți zbate mai tare >.
Într-un fel, mizând tot ceea ce avea pe îmbrățișarea de piton a lui Vladimir Putin, Viktor Orban traversează drama ce-i asfixiază invariabil pe oportuniștii-plevușcă odată ce ajung să se creadă, în ciuda unei relații evident descentrate, parteneri de la egal la egal cu oportuniștii-rechin: indiferent cât de mare (raportat la calibru), excesul de zel al plevuștei va fi mereu considerat de către rechin ca neîndestulător. Iar cu cât mai deviant devine apetitul rechinului, cu atât mai aberantă devine postura plevuștei.
Dată fiind situația în care se găsește Rusia pe frontul militar din Ucraina și pe cel diplomatic în restul lumii, ceea ce-i poate oferi Budapesta Moscovei devine de la zi la zi mai sărac în nutrienți.
Iar Viktor Orban nu poate face mai nimic pentru a-și îmbunătăți prestația și cu atât mai puțin pentru a inversa tendința. La finalul zilei, Orban rămâne vătaful unei curți prea mici pentru nevoile unui boier așa de mare.
Însăși prezența sa în China, la summitul organizat de Xi Jinping, pare mai degrabă ca o convocare a piticului cu rolul clar circumscris de a distra doi regi (la ei acasă) ce se tot zbat ca la un moment dat să fie unși împărați ai lumii.
Desigur, propagandistic, Viktor Orban ar putea dirija narațiunea din jurul prezenței sale în China conferindu-i o dimensiune glorioasă de tipul: Ungaria a avut locul său la masa bogaților. Dar cum chermeza a fost organizată în China, e posibil ca până și amicului Trump să-i rămână un os în gât. Așezându-se de bunăvoie între Vladimir Putin și Xi Jinping, Viktor Orban și-a asigurat confortul și marja motricitate pe care i-o conferă menghina unei pene de lemn ce trebuie luată din când în când la rașpilă.
În ce a constat de data asta lucrarea ruso-chineză, rămâne de văzut după ce liderul maghiar se va fi întors acasă.
O aliniere ruso-ucraineană și israelo-palestiniană, care induce ruptura cu abordarea „tradițională”
