Secțiile pentru judecători și procurori din cadrul CSM au respins, în comunicate de presă distincte, ideea unui referendum inițiat de șeful statului, în cadrul căruia magistrații să se pronunțe cu privire la modul în care ei percep agenda reală și activitatea propriu-zisă a Consiliului Superior al Magistraturii – dacă agenda și acțiunea slujesc interesul public sau, din contră, dacă sunt aservite unui interes de grup.
Deși în esență mesajul celor două secții este similar, o nuanță a devenit totuși vizibilă dacă privești comparativ atitudinea judecătorilor și cea a procurorilor: primii au făcut cunoscut, fără drept de apel, opiniei publice că se simt stat în stat, considerând inadecvată și mai ales neavenită orice punere în discuție a activității CSM, venită din afara sistemului; ceilalți, procurorii, au proiectat totuși o perspectivă ușor mai constructivă, au stat măcar politicos la discuții, admițând că, în eventualitatea unui vot organizat în condițiile legii, membrii secției și-ar depune mandatele în caz că opinia majoritară ar fi aceea că CSM nu este servitorul interesului public.
Ca o primă remarcă, ar fi de reținut că atitudinea ultra opărită a secției pentru judecători a fost pur și simplu coerentă cu poziționările ultra opărite și îngâmfate din ultimele săptămâni ale reprezentanților judecătorilor, mai ales în contextul discuțiilor pe tema reformei pensiilor speciale ale magistraților.
Senzația că sunt un soi de stat în stat a fost cultivată de judecători în repetate rânduri, fie că a fost vorba de puncte de vedere exprimate la nivel de CSM, fie că au fost puncte de vedere exprimate la nivel de șefi de instanțe de judecată, inclusiv cea mai înaltă – ICCJ.
În pozițiile lor pe tema referendumului dorit de Nicușor Dan, ambele secții din CSM încearcă să speculeze eventuala slăbiciune juridică a demersului prezidențial, din perspectiva principiului și a normelor care reglementează separația puterilor în stat.
Interpretarea lor e însă una limitată, fiind pur juridică (asta nu reprezintă neapărat o surpriză, având în vedere defectul profesional – până la urmă, cei vizați sunt totuși juriști și sunt tentați să nu privească imaginea de ansamblu).
Dar asta nu înseamnă și că interpretarea lor este una profund acoperitoare, având în vedere cel puțin faptul că nenorocirile din modul în care funcționează “juridic” justiția din România produc nenorociri în lanț pe numeroase alte planuri decât cel juridic – social, economic și politic.
Mai mult, interlocutorul care i-a deranjat de sărbători pe puriștii “juriști” din CSM nu poate în mod natural să ridice problema exclusiv din punct de vedere juridic, întrucât el însuși nu aparține acestui spectru.
Nicușor Dan nu este nici procuror, nici judecător. Nicușor Dan este președinte de țară, prin urmare el acționează eminamente politic și, vrând-nevrând, reprezintă la rândul său o categorie extrem de largă de interesați: contribuabilii și justițiabilii (atenție: contribuabilul este un potențial justițiabil, iar justițiabilul este non-stop contribuabil).
Asta nu îl exclude din joc pe șeful statului, ba din contră, îl împinge să își asume implicarea în el, întrucât președintele are el însuși obligația constituțională de a veghea la bunul mers al întregii arhitecturi instituționale. Apoi, și întrucât președintele este cel mai legitim actor public din societate, din perspectiva jocului democratic, având în vedere deopotrivă ceea ce spune Constituția, ca și ecoul voturilor pe care le are în spate.
În orice caz, e de bun simț să admitem și faptul că problema justiției nu poate fi doar problema CSM, așa cum problemele sănătății și ale educației, de pildă, nu pot fi doar problemele ministerelor de resort și ale altor organisme reprezentative din respectivele două sisteme.
Implicarea politicului în mersul justiției nu va fi niciodată ocolită de controverse și semne de întrebare, dar nici nu este lipsită de legitimitate.
În România zilelor noastre, președintele a ajuns în situația de a se implica nu pentru că așa a vrut mușchiul său prezidențial, ci întrucât există o solicitare imperativă de la nivelul societății, ca și, după câte s-a văzut în ultimele zile, chiar de la nivelul unor magistrați care se simt fie oprimați, fie deziluzionați de confrații lor care controlează mersul sistemului.
Dacă șefii și membrii CSM și-ar fi făcut treaba în litera și în spiritul legilor pe care le invocă azi în contraofensiva lor la ofensiva referendumului cerut de Cotroceni, nici societatea, nici unii magistrați mai curajoși sau pur și simplu sătui și nici Cotroceniul nu s-ar fi aflat azi în ipostaza intrusului care tulbură treburile interne ale justiției și ale CSM.
Dar CSM (și nu numai) a acționat suficient de mult și enorm de mult timp pe lângă litera și spiritul legilor pe care le invocă, creând cu propriile sale mâini situația de față.
Nicușor Dan avea posibilitatea de a-și bate și el joc de obligațiile care îi revin în virtutea Constituției și a datoriei pe care o are față de societatea românească, pe care o reprezintă în interiorul și în afara granițelor.
Din fericire, Nicușor Dan nu a ales calea asta, ci pe cea a implicării – o cale fără îndoială delicată, o cale care predispune la controverse. O cale care nu poate fi nici exclusiv juridică, nici exclusiv politică.
După cum arată până acum lucrurile, ceea ce pare a fi cu adevărat deranjant pentru segmentul opăriților din tagma magistraților nu ține de faptul că Nicușor Dan a cerut un referendum exploziv în interiorul unui cerc profesional față de care legea nu i-ar permite să aibă inițiative de acest gen. Ceea ce pare a fi cu adevărat deranjant pentru acești opăriți cu aere de fete mari e faptul că Nicușor Dan a decis să țină pe termen lung problema sub ochiul opiniei publice și să invite corpul magistraților la o binevenită fracturare internă, în beneficiul interesului general.
În doar câteva zile, la Cotroceni s-a strâns o stivă de documente care pun în lumină plângeri cu privire la aspecte dintre cele mai grave care desfigurează imaginea justiției și care împiedică funcționarea acesteia în interesul cetățeanului, lezând totodată un număr semnificativ de profesioniști ai justiției.
Într-o singură zi, Cotroceniul a derulat consultări publice cu magistrați care au multe pe suflet, dar ale căror păsuri nu au putut fi tratate corespunzător în interior, căci interiorul este plin de puroi. Și ar putea urma și consultări mai delicate, cu ușile închise.
Referendumul pentru magistrați, inițiat de președinte, pare a fi în realitate nu o destinație, ci doar o etapă dintr-un drum mult mai lung. Este și motivul pentru care judecătorii și procurorii din CSM, care încearcă acum să-i pună bețe în roate bețe pur juridice, riscă să comită o mare eroare de poziționare.
Căci justiția a decăzut în asemenea hal încât azi a devenit o chestiune în primul rând politică, un proiect de societate, un dosar de larg interes național.
Apuse sunt vremurile în care mafia de la vârful justiției putea expedia subiectul bolilor din interior invocând doar faptul că ceea ce ține de interior se tratează doar în interior.
Apuse sunt acele vremuri, doar că din comunicatele judecătorilor și procurorilor din CSM, legate de referendumul cerut de președinte, se înțelege că marile spirite din CSM încă nu au înțeles pe ce lume se află.
Prin solicitarea acestui referendum, șeful statului pare de fapt să țintească mult dincolo de unele aspecte juridice înțepenite. Pare de fapt că urmărește să își creeze pârghii noi de acțiune pe un teren într-adevăr accidentat. Și pare totodată să fi înțeles că nu e nici bine și nici practic să fii singur pe drumul ăsta.
