Statele europene nu au reușit să cadă de comun acord asupra folosirii activelor rusești înghețate de UE, spre a finanța efortul de război al Ucrainei.
Pentru Moscova, care în prealabil desfășurase un întreg arsenal de presiuni pe ambele maluri ale Atlanticului – diplomatice, retorice, amenințări, intimidări – vestea a fost, fără îndoială, excelentă. Doar că, în același timp, a fost și o înfrângere usturătoare, având în vedere că ceea ce UE nu a putut rezolva atacând frontal problema, a reușit să rezolve atacând-o pe flancuri.
S-o luăm pas cu pas.
Pe de o parte, chiar dacă activele rusești nu au putut fi puse efectiv la lucru în beneficiul Kievului, totuși Zelenski nu a plecat acasă cu mâna goală.
La summitul Consiliului European din 18-19 decembrie, aliații au recurs la măsura excepțională de a-i oferi un împrumut preferințal, în valoare de 90 de miliarde de euro, pentru următorii doi ani.
În concluzie, Putin nu a reușit să împiedice esența: faptul de a bloca o finanțare-mamut și imediată pentru Ucraina. Și nu doar că Ucraina nu a rămas fără bani, dar pentru Kiev rambursarea creditului preferențial va deveni obligație abia după ce Moscova îi va fi achitat compensații și reparații de război.
Pe de altă parte, Putin a pierdut șansa ca amicul Trump să îl ajute pe viitor cu recuperarea fără angajamente dure a activelor înghețate, eventual prin alte artificii precum cele cuprinse în planul inițial de pace, acela în 28 de puncte, scris de ruși și asumat de americani.
Printre numeroasele enormități din acel document încropit în secret de oamenii lui Putin și oamenii lui Trump, se regăsea și aceea ca activele rusești înghețate să fie cumva întoarse la ruși prin folosirea lor, într-o formulă bizară, de către Washington și Moscova.
De ce nu va putea Trump să-l mai ajute astfel pe Putin?
Activele rusești blocate de UE însumează 210 miliarde de euro. Din banii ăștia, pe termen scurt nu va putea fi servită Ucraina, dar de banii ăștia nici Rusia nu se va mai putea atinge pe termen lung.
Căci în Consiliul UE din 18-19 decembrie, s-a decis ca deblocarea activelor rusești să se petreacă abia după ce Rusia va fi încetat agresiunea armată și după ce va fi plătit despăgubiri de război.
Așadar, peste cei 210 de miliarde de euro s-a așternut gerul arctic, pe termen nedefinit.
Dar pentru Putin, împrumutul decis de europeni vine cu o doză suplimentară de otravă, una care se adaugă celei din capul locului evidente (de a-i asigura Ucrainei capacitatea de funcționare economică și apărare militară cel puțin până în 2027).
Iar doza suplimentară de otravă injectată de UE Rusiei este aceea că, împrumutând Ucraina, crește masiv și gradul de cointeresare a europenilor pentru încheierea războiului în termeni acceptabili deopotrivă pentru Kiev și pentru Europa în ansamblu.
Mai mult, faptul că activele rusești rămân înghețate până când Moscova satisface cumulativ două condiții-cheie – încetarea agresiunii armate și despăgubirea Ucrainei – îi oferă Uniunii Europene pârghii diplomatice, politice și economice semnificative și, în orice caz, mult peste cele de care dispunea până acum. Iar lucrul acesta este valabil deopotrivă în relația UE cu Rusia lui Putin și în relația UE cu America lui Trump.
Realitatea, așa cum ni se înfățișează după consumarea summitului Consiliului European din 18-19 decembrie, este aceea că Putin a reușit să-și scape piciorul drept de prima capcană, dar nu a reușit să-l scape pe stângul de a fi prins în a doua.
Pentru europeni, în ciuda reușitei de a găsi soluții adecvate zilele trecute, continuă desigur să planeze la orizont provocările tradiționale cu care se confruntă genul acesta de bloc format din numeroase piese: menținerea gradului de coeziune la un nivel reznobail, armonizarea continuă a intereselor naționale, îmbunătățirea capacității colective de reacție rapidă, adaptarea cu o viteză cât mai apropiată de cea a luminii la noul mediu în care evoluează relația transatlantică.
În ceea ce-l privește, este de așteptat ca Putin să facă tot ceea ce îi stă în putință pentru a torpila soliditatea și trăinicia deciziilor luate de europeni pe 18-19 decembrie, decizii care penalizează profund Rusia și care au potențialul de a destabiliza viziunea despre pace și război, împărtășită până acum pe axa Trump-Putin.
Asta înseamnă nimic mai puțin decât faptul că, în 2026, Moscova nu va avea încotro decât să imagineze forme încă și mai îndrăznețe de hărțuire, de amenințare și de subminare a aliaților europeni ai Ucrainei.
Și tocmai pentru că, în condițiile date, au găsit ceea ce este mai bun pentru a sprijini Ucraina, europenii trebuie să se pregătească de aici înainte pentru ceea ce este mai rău din partea Rusiei.
În orice caz, după cum a demonstrat-o însăși experiența de război a Ucrainei, nicio defensivă nu este eficientă fără o componentă ofensivă.
Deznodământul summitului din 18-19 decembrie sugerează că europenii au început să învețe lecția și să-și asume cu îndrăzneală și luciditate aplicarea ei.
Afirmația cu care Putin l-a tăvălit pe Trump prin mocirlă așa cum n-a făcut-o niciodată
