Ce spune președintele PSD despre majorarea salariului minim

Sursa: Inquam Photos / Malina Norocea

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, despre majorarea salariului minim, că a cerut şi prim-ministrul a fost de acord să se vină cu un calcul de la Ministerul Muncii şi de la Ministerul Finanţelor legat de impactul pe care l-ar avea asupra bugetului, efectul nemăririi salariului minim şi care ar fi efectul unui infringement, în condiţiile în care comisarul european Roxana Mînzatu le-a transmis că România riscă acest lucru, transmite News.ro.

Sorin Grindeanu a declarat, despre majorarea salariului minim, că a fost o discuţie în coaliţie, în urmă cu două săptămâni şi de principiu, toată lumea a fost de acord.

”Între timp, inclusiv azi dimineaţă am avut o discuţie cu premierul Bolojan, au intervenit câteva modificări. Doamna comisar Roxana Mînzatu ne-a informat că e posibil să intrăm într-o zonă de infringement, dacă nu facem această majorare. Ştiu că peste două zile e acel Consiliu Tripartit. Am cerut şi prim-ministrul a fost de acord, i-am spus azi dimineaţa că mi-aş dori să se vină cu un calcul de la Ministerul Muncii şi de la Ministerul Finanţelor legat de impactul pe care l-ar avea asupra bugetului, dacă există un asemenea impact şi care ar fi efectul nemăririi salariului minim şi care ar fi efectul unui infringement. Şi lucrurile acestea vor fi prezentate de prim-ministru”, a arătat Sorin Grindeanu, la Parlament.

Grindeanu: Dacă vrem să facem mutări politice, nu trebuie să semnăm moţiuni. Pur şi simplu decidem să nu mai facem parte din coaliţie şi atunci nu mai ai guvern / Nu cred că se aşteaptă de la noi să fim pe post de sectă de adulatori, de aplaudaci

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, că dacă PSD vrea să facă mutări politice, nu trebuie să semneze moţiuni de cenzură şi pur şi simplu decid să nu mai facă parte din coaliţie şi atunci nu mai ai guvern, el arătând că nu crede că se aşteaptă de la ei să fie pe post de sectă de adulatori, de aplaudaci. El a mai arătat că nu vede rostul unei coaliţii în care toată lumea stă aliniată în poziţii de drepţi, chiar dacă sunt critici constructive.

Sorin Grindeanu a fost întrebat cum comentează declaraţia premierului Ilie Bolojan, care transmitea PSD că pot să semneze o moţiune de cenzură alături de cei de la AUR, dacă nu le convine varianta coaliţiei.

”Eu n-am văzut declaraţia aceasta şi, dacă vrem să facem mutări politice, nu trebuie să semnăm moţiuni. Pur şi simplu decidem să nu mai facem parte din coaliţie şi atunci nu mai ai guvern”, a răspuns Grindeanu.

”De câte ori trebuie să spună PSD-ul că nu vrem să facem majoritate cu cei de la AUR? În fiecare zi? Am spus, cel puţin în ultimele zile, de nu ştiu câte ori, acest lucru. Dar nici nu cred că se aşteaptă de la noi, (..) să fim pe post de sectă de adulatori, şi de unanimităţi şi de aplaudaci, la politicile unora sau altora. Dacă avem ceva de spus, o spunem şi o spunem apăsat. Nu văd rostul unei coaliţii în care toată lumea stă aliniată în poziţii de drepţi, chiar dacă sunt critici constructive. Adică nu poţi să spui, în acest moment, că această ordonanţă 52, de exemplu, a fost foarte bună. Sau nu poţi să spui că ai refăcut deficitul României cu CASS la deţinuţii politici sau veteranii de război. Astea au fost decizii proaste şi nu să tăcem din gură, să spunem, când avem argumente”, a precizat Grindeanu.

Grindeanu, despre pensiile magistraţilor: Propunerea noastră este ca, până vine motivarea CCR, să constituim acest grup de lucru, să finalizăm un proiect şi 28 noiembrie să ne prindă cu legea aprobată / O să ne spunem argumentele mâine, în coaliţie

Preşedintele interimar al PSD Sorin Grindeanu, a declarat luni, despre proiectul pensiilor magistraţilor, că propunerea social-democraţilor este ca, până vine motivarea din partea CCR, să se constituie acest grup de lucru şi să finalizeze un proiect de lege şi 28 noiembrie să ne prindă cu această lege aprobată, el precizând că riscăm să pierdem bani europeni.

”În primul rând, nu vom pierde timpul. În acest moment, Coaliţia pierde timp. Avem un deadline care e data de 28 noiembrie, iar propunerea noastră este ca, până vine motivarea din partea CCR, să constituim acest grup de lucru, să finalizăm un proiect de lege pe care, din perspectiva noastră, ar trebui să-l aprobăm rapid şi data de 28 noiembrie să ne prindă cu această lege aprobată”, a declarat Sorin Grindeanu, la Parlament, despre modificarea proiectului privind pensiile magistraţilor.

Grindeanu a arătat că ”România are nevoie de o clarificare, de o întoarcere la normalitate şi de o lege în acest domeniu”. Potrivit lui Grindeanu, dacă data de 28 noiembrie este depăşită, ne-ar duce să şi pierdem bani. ”Dincolo din injustiţia, care acum e generatoare la alte categorii sociale, de revoltă, prin neaprobarea unei asemenea legi, am ajunge în situaţia în care am şi pierde bani europene”, a subliniat Grindeanu, el arătând că va merge şi îşi va exprima argumentele în şedinţa coaliţiei de marţi.

”O să merg mâine, o să mergem acolo şi o să spunem argumente. (…) Eu am avut o întâlnire la sfârşitul săptămânii trecute, nu pentru a discuta lucruri care ţin de cuantumul pensiei, de perioada de tranziţie, ci pentru a vedea dacă aceşti oameni sunt dispuşi şi sunt la dialog. Sigur că e nenegociabil să discutăm o altă vârstă decât 65 de ani pensionarea. Sigur că nu ne interesează să avem o lege cum e acum, să fie 100% pensia, cum e salariul. Astea sunt lucruri care sunt de bun simţ şi pe care nu avem cum să le negociem. Dar şi să stăm şi să pierdem timpul, pentru că noi pierdem timpul în acest moment, şi ceea ce propun eu şi propune PSD-ul este ca mâine, în coaliţie, să dăm drumul la acest grup de lucruri şi rapid, pentru că nu sunt foarte multe lucruri, cred eu, care trebuie a fi discutate”, a menţionat Grindeanu.

Despre discuţia cu reprezentanţii din justiţiei, Grindeanu a arătat că a discutat un singur lucru, şi anume dacă sunt dispuşi să trimită specialişti, la acest grup de lucru.

”Nu vreau să facem concesii legate de vârsta de pensionare cu acea perioadă de tranziţie. 65 de ani. Nu vreau să fac concesii legate şi nu vrea nimeni, cred, să mai avem situaţia de acum, cu 100% pensia cât e salariul. Astea sunt lucruri care se vor degaja, sunt nenegociabile”, a arătat el.

El a menţionat că acest grup de lucru poate să ajungă, sau nu,  la un punct de vedere comun, pe care să-l supună atenţiei coaliţiei şi coaliţia ia decizia politică dacă acceptă sau nu acel proiect de lege.

 

PSD București l-a propus pe Daniel Băluță candidat la Primăria Capitalei / Va fi validat de Consiliul Politic Naţional