În zilele de după masacrul de la Hamas din 7 octombrie, am susținut în aceste pagini că Israelul nu ar trebui să se grăbească să invadeze Gaza, ci să amenajeze cadrul moral pentru a accelera pacea cu Arabia Saudită și a crea presiune asupra jihadiștilor criminali care au atacat statul evreu. Nu așa s-au și desfășurat lucrurile.
Aproape șase luni mai târziu, rezultatul este la fel de urât pe cât fusese prezis, Israelul provocând pierderi masive în rândul civililor din cauza unui Hamas care i-a folosit pe cei 2,3 milioane de locuitori din Gaza ca scuturi umane, în timp ce luptătorii săi se ascund într-o rețea de tuneluri de 300 de mile, construită cu probabil cu un miliard de dolari furați de la populație.
Totuși, președintele Joe Biden și vicepreședinta Kamala Harris au greșit sugerând în ultimele zile că se opun categoric unei mișcări israeliene în Rafah, oraș din sudul Gazei, care acum este ultimul bastion al Hamas și în care majoritatea oamenilor din fâșie sunt înghesuiți, în condiții groaznice.
Greșește, de asemenea, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, când reacționează cu o aparentă indiferență și declară că Israelul va face ce vrea. Nu numai că proiectează ingratitudine față de cel mai puternic susținător al Israelului, dar este și ceva idiot: în primul rând, Israelul are nevoie de muniții americane, în al doilea rând, daunele de reputație pe care le-a suferit sunt de așa natură încât Biden este tot ceea ce stă între Netanyahu și izolarea globală totală.
După luni și luni în care Netanyahu i-a respins eforturile neobosite de a pune punct situației, Biden, ale cărui perspective electorale suferă pe acest fond, pare aproape de capătul răbdării. Luni, Statele Unite nu au respins o rezoluție care cerea încetarea focului fără a o condiționa de eliberarea tuturor ostaticilor, ceea ce l-a determinat pe Netanyahu să anuleze o serie de întâlniri critice care fuseseră planificate la Washington între oficiali americani și personalități importante israeliene, inclusiv ministrul Apărării, Yoav Galant, care trece drept ultima voce a rațiunii din partidul Likud al lui Netanyahu.
În mod clar, Biden a simțit nevoia să crească presiunea asupra ingratului Netanyahu, dar în cele din urmă SUA și Israelul vor trebui să găsească o cale de ieșire din adevărata catastrofă.
Dar asta nu se poate întâmpla cât timp încă se află în Gaza vreo armată Hamas, ce va continua să terorizeze o populație care suferă de atâta vreme.
Este rușinos faptul că atât de mulți oameni din întreaga lume – de la universitari americani la lideri inutili din unele țări arabe, până la jurnalişti occidentali în rol de lup moralist – continuă să susţină ficţiunea că Hamas luptă pentru palestinieni.
Hamas este o mafie jihadistă care de mai bine de 30 de ani s-a bătut pentru a preveni crearea unui stat palestinian independent, considerând, pe fondul întortocheatei mutații pe care i-a aplicat-o islamului, că orice compromis cu evreii ar fi ceva abominabil.
Metoda sa a fost terorismul și lansarea de rachete împotriva israelienilor, în speranța de a-i muta la dreapta politică, o zonă căreia îi lipsește viziunea de a înțelege că Israelul are nevoie de împărțire pentru a supraviețui din punct de vedere demografic (Israelul plus zonele populate de palestinieni este doar pe jumătate evreiesc). Astfel, în timp ce Hamas este mai josnic decât dreapta israeliană, este totuși mai inteligent, iar cei doi actori sunt ciudat de simbiotici.
Hamas a atras o devastare incredibilă asupra Gazei, prin invazia demarată de Israel, masacrarea a 1.200 de oameni și răpirea a peste 200, la 7 octombrie. Dar, în calculul întortocheat al politicii jihadiste, dacă păstrează o forță de luptă în orice parte a Gazei, îi va convinge pe mulți oameni că a câștigat. Acest lucru va perpetua agonia întregii fâșii întrucât se va răspândi din nou acolo, ca un cancer. De asemenea, îi va întări pe radicalii islamici de pretutindeni, va face pacea israeliano-palestiniană cu adevărat imposibilă pentru decenii de aici înainte și va pune în pericol lumea (nu numai Occidentul, după cum a aflat vinerea trecută președintele rus, Vladimir Putin).
Așadar, ultimele patru batalioane ale Hamas – poate o cincime din capacitatea de luptă de dinainte de război – nu trebuie să supraviețuiască intactă în Rafah. Dar acest curs ar trebui urmat strategic. Deși în război sunt implicați mulți oameni inteligenți, eșalonul politic nu a impresionat. Așadar, voi oferi sfaturi care reprezintă, de asemenea, o opinie larg răspândită printre experții în strategie și experții militari cu care vorbesc destul de regulat, în Israel.
- Ar trebui depuse toate eforturile pentru a ajunge la o încetare a focului de patru până la șase săptămâni, obținând eliberarea a cât mai mulți dintre cei 100 de ostatici, mulți dintre ei cetățeni străini, despre care se crede că sunt încă în viață în Gaza. Discuții au loc în Qatar de aproximativ o săptămână, cu implicarea directorului CIA, William Burns.
- Indiferent dacă se ajunge sau nu la un astfel de acord, Israelul ar trebui să înceapă procesul de a permite persoanelor strămutate din nordul Rafah să iasă din acea enclavă. Întrucât sunt peste un milion și mulți dintre ei nu mai au case în care să meargă, va fi vorba de o acțiune logistică și umanitară enormă, care va necesita asistență externă, cu siguranță din partea ONU și a Crucii Roșiii, dar posibil și a altora. De asemenea, locuitorii din Rafah ar trebui să aibă voie să iasă, dacă doresc.
- Evident, nicio persoană înarmată nu ar trebui să aibă voie să iasă. Bărbații dați în căutare, care pleacă, vor fi arestați în viață, dacă nu sunt înarmați. Scopul va fi acela de a-i izola pe luptătorii înarmați din Rafah printre cât mai puțini civili posibil.
- Ajutorul umanitar și ajutoarele de orice fel ar trebui distribuite cu rapiditate și generozitate în zonele care sunt libere de Hamas, în afara orașului Rafah. Israelul are dreptate să fie precaut în ceea ce privește furnizarea de ajutor în zonele în care agenții Hamas rămași îl pot controla, dar dacă nu acesta este contextul, întârzierile pe frontul umanitar ar trebui înlocuite cu eficiența la care excelează israelienii atunci când nu se joacă.
- Există un argument destul de bun pentru a-i oferi conducerii Hamas exilul în orice nefericit de loc care ar fi dispus să o primească în schimbul ostaticilor rămași și al depunerii armelor. Nu este clar dacă ar fi interesați, dar poate fi cea mai bună șansă de supraviețuire atât pentru ei, cât și pentru ultimii ostatici israelieni.
Și după ce se vor fi derulat toate acestea, cu excepția cazului în care s-ar produce o capitulare a Hamas, SUA ar trebui să sprijine Israelul să avanseze în Rafah. Există un lucru pe care Biden ar trebui să-l ceară lui Netanyahu în schimb și altul pe care nu ar trebui să-l ceară.
Biden ar trebui cu siguranță să ceară Israelului să fie de acord cu o discuție robustă asupra planului legat de ce va fi după, crearea unei autorități civile în Gaza, aproape sigur constituind o variantă sau o extindere a Autorității Palestiniene din Cisiordania (pe care Hamas a expulzat-o din Gaza în 2007, într-o lovitură de stat). Refuzul încăpățânat al lui Netanyahu de a face acest lucru este un lucru scandalos care îi face pe militarii să urle de furie; ei sunt cei care vor fi înșeuați cu impunerea ordinii într-o inevitabilă insurecție.
În special într-un an electoral, nu văd cum poate Biden continua să susțină acest nivel de comportament imposibil din partea lui Netanyahu, a cărui principală preocupare pare să fie cea de a câștiga timp la putere, astfel încât să poată elabora tactici de blocare în procesul său de luare de mită.
În același timp, Biden nu ar trebui să facă presiuni pe Netanyahu, sau pe orice alt lider israelian, pentru a începe discuții privind înființarea unui stat palestinian complet independent. Oamenii responsabili din Israel știu foarte bine că, în cele din urmă, acesta trebuie să fie rezultatul. Dar Israelul are nevoie de alegeri postbelice în care actualul nepopular Netanyahu să fie înlăturat, iar în acest moment traumatizatul electorat al Israelului nu va auzi de niciun stat palestinian. Forțarea acestei teme i-ar oferi un subiect bun, iar asta l-ar putea salva.
Israelul s-a retras complet din Gaza în 2005. A fost, în esență, un stat palestinian. Rezultatul a fost acela că Hamas a confiscat Gaza de la Autoritatea Palestiniană printr-o lovitură de stat, mai puțin de doi ani mai târziu; a transformat-o într-o fortăreață cu o populație spălată de creier, a petrecut ani în șir trăgând cu rachete în Israel și apoi a organizat o invazie care a reprezentat cea mai ucigătoare zi pentru evrei de la Holocaust încoace. Cisiordania are zone autonome, dar și o prezență militară israeliană – și nu s-a întâmplat nimic precum cele petrecute cu Gaza. Dacă s-ar fi întâmplat, Israelul s-ar fi confruntat cu o armată inamică chiar la marginea principalelor sale orașe, nu într-un interior sudic din jurul Gazei.
Acesta este geniul malefic al Hamas. Au vrut să-i convingă pe israelieni să nu permită înființarea un stat palestinian – și a funcționat. Presiunea ca Israelul să meargă mai departe în acest sens nu va face decât să-l ajute pe Netanyahu să se agațe de putere. Biden, privează-l de acest dar!
