Cel mai sângeros atac al gherilelor maoiste asupra trupelor indiene, din ultimii ani

Sursa: Twitter

În total, 22 de membri ai forţelor de securitate indiene au fost ucişi, iar alţi 30 au fost răniţi într-un atac armat al unor rebeli maoişti, într-un stat din centrul Indiei, a anunţat poliţia, care evocă cea mai sângeroasă ambuscadă din ultimii patru ani, relatează AFP, preluată de News.ro.

Ei au fost prinşi într-o ambuscadă, la întoarcerea dintr-o operaţiune de căutare, sâmbătă, în apropierea unei păduri, în districtul Bijapur, în statul Chhattisgarh, un bastion al rebelilor maoişti, a declarat pentru AFP directorul general supleant al poliţiei statului, Ashok Juneja.

”Avem confirmarea faptului că 22 de membri ai personalului însărcinat cu securitatea au fost ucişi”, iar operaţiunile continuă în vederea stabilirii unui nou bilanţ, a anunţat el.

Răniţii au fost internaţi la două spitale, la Bijapur şi la Raipur, capitala Chhattisgarh.

Alle  peste 12 persoane au fost date dispărute, a anunţat el şi a precizat că maoişti au fost, de asemenea, ucişi în acest atac, fără să prezinte vreun bilanţ în acest sens.

Potrivit lui Juneja, rebelii au luat armele, muniţia, uniformele şi încălţămintea militarilor ucişi.

Bilanţul ar putea creşte, a declarat AFP un ofiţer din cadrul poliţiei districtului Bijapur.

Premierul indian Narendra Modi a declarat, într-un mesaj postat pe Twitter, că ”sacrificiile curajoase ale martirilor nu vor fi uitate niciodată”, iar ministrul de Interne Amit Shah a anunţat pe Twitter că India ”va continua să lupte împotriva acestor inamici ai păcii şi progresului”.

Ministrul-şef al Chhattisgarh, Bhupesh Baghel, a scris pe Facebook că Shah l-a asigurat de ”tot ajutorul necesar” al Guvernului naţional împotriva militanţilor.

Acest bilanţ este cel mai grav înregistrat de către forţele de securitate indiene, care luptă împotriva acestei gherile de extremă stânga din 2017, când 25 de poliţişti au fost ucişi într-un atac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here