„Războiul de agresiune imperială lansat de Kremlin pe 24 februarie a dezvăluit fără milă politica externă germană. E vraiște”, scrie analista Oxana Schmies într-un material CEPA.
<< Discursul din 27 februarie al cancelarului Olaf Scholz despre „întoarcerea vremurilor”(Zeitenwende) a spus lucrurilor pe nume – războiul de agresiune, schimbarea epocii, Putin și tovarășii săi sunt un „regim opresiv”care urmărește reînvierea Imperiul Rus și reordonează fundamental Europa în detrimentul popoarelor libere și în beneficiul elitelor corupte.
Acesta a subliniat provocările și obligațiile Germaniei și a promis că: „Se va face tot ceea ce este necesar pentru a asigura pacea în Europa”. Printre altele, Scholz a promis că va livra arme „pentru a apăra țara”, fiindcă „nu poate exista alt răspuns la agresiunea lui Putin”.
Cuprinzător și uneori grandilocvent, discursul a sunat ca harta de traseu către o nouă eră. Germania era gata să acționeze.
Nu că nu a fost așa.
Realitatea europeană s-a schimbat cu siguranță. Unele ziare germane își marchează articolele legate de război cu un avertisment: „imagini cu impact emoțuional”. Dar în timp ce cititorii pot alege să-și îndepărteze privirea, factorii de decizie nu pot; sau cel puțin nu ar trebui. Cu toate acestea, tocmai de asta este acuzat acum cancelarul.
La aproape două luni de la discursul care a schimbat foaia, după tot ce s-a aflat despre nenumăratele crime împotriva civililor și despre natura genocidiară a războiului, a devenit clar că Germania încă acționează cu vechiul ei amestec de reticență, ezitare și retragere.
Ce nu face Germania?
A refuzat, în mod repetat, să livreze armele de care Ucraina are nevoie urgentă și despre care președintele Volodimir Zelenski spune că vor ajuta la respingerea invadatorului rus și la oprirea masacrului.
A refuzat să impună un embargo energetic, în special asupra importurilor de gaze, deși acest lucru ar reduce dramatic veniturile statului rus, ceea ce ar fi complicat planurile de război ale Kremlinului. Europa plătește Rusiei aproximativ 850 de milioane de dolari zilnic pentru importurile de gaz și petrol. (Andrei Illarionov, fost consilier economic al lui Putin, spune că o astfel de mișcare ar putea pune capăt războiului într-o lună.)
Scholz a spus pe 19 aprilie că depozitele de armament ale țării sale nu aveau echipamente utilizabile și că trimiterea de materiale militare germane nafamiliare armatei Ucrainei nu ar fi de ajutor. Între timp, SUA și Marea Britanie au început pregătirea forțelor ucrainene pentru a le familiariza cu utilizarea echipamentelor occidentale donate.
Ce face Germania?
Scholz a anunțat pe 15 aprilie – în urma presiunii publice și a indiciilor din sondaje, cum că alegătorii germani sunt nemulțumiți de performanța sa – o creștere a ajutorului militar de aproximativ 1 miliard de euro (1,1 miliarde de dolari) pentru Ucraina, printre altele. Cu toate acestea, acest lucru nu va fi pus la dispoziție până când nu se va conveni asupra unui buget de urgență în vară, lucru pentru care a fost aspru criticat de opoziție. Între timp, unele partide politice germane și publicul continuă o dezbatere încinsă privind livrarea în general de armament, deoarece acesta „face războiul mai sângeros”.
Așa-numita decizie de „schimbare a strategiei”, prin care țări precum Slovacia solicită ca armele trimise în Ucraina să fie înlocuite cu un kit german mai modern, a fost respinsă de Verzi și de CDU/CSU ca fiind insuficientă și, mai ales, insuficientă de rapidă.
După ce a afirmat că „lumea nu mai este așa cum a fost înainte”de invazie, în discursul său din februarie, Scholz se frământă acum și ridică obiecții; de exemplu, afirmă că Germania nu poate lua o poziție cu privire la armele grele până când NATO nu o va face. Vicecancelarul său, Robert Habeck, a declarat: „Armele grele sunt sinonime cu tancuri, iar toate țările NATO au exclus până acum acest lucru pentru a nu deveni ele însele ținte”. Acest lucru ar avea sens dacă nu ar fi faptul că NATO nu a exclus nimic și ignoră transportul de tancuri și avioane de luptă de către state membre precum Polonia, Slovacia și Republica Cehă și coordonarea SUA.
Așa că atunci când Scholz însuși a pus întrebarea „dacă avem puterea de a stabili limite belicoșilor precum Putin”, răspunsul este foarte clar: nu.
Vechile atitudini populare germane sunt încă vii, în ciuda unui război la 400 de mile la est. La unele dintre marșurile de Paște ale mișcării pentru pace, sloganurile au inclus: „Aruncați armele!”, „Opriți războiul în Ucraina!” și „Opriți programul de reînarmare de 100 de miliarde de euro”. Aceasta înseamnă o repudiere deschisă a Zeitenwende.
„A treia provocare” a discursului epocal al lui Scholz, nevoia de-a preveni răspândirea războiului lui Putin în alte țări din Europa, rămâne evidentă și populară. Dar mijloacele de-a determina această limitare a conflictului nu au fost încă stabilite – să fie prin diplomație, vorbind cu un autocrat care nu dă niciun semn că vrea o soluție pașnică, sau printr-o rezoluție pe câmpul de luptă? Germania nu are niciun răspuns.
Există o impresie puternică că Germania s-a rătăcit în problemele de război și pace. Să luăm Biserica Evanghelică din Germania, care reprezintă aproximativ un sfert din populație și și-a exprimat o atitudine cel puțin ambivalentă față de livrările de arme. Un episcop de frunte a sugerat că cel mai bine ar fi să așteptăm sfârșitul ostilităților și apoi să contribuim la reconstruirea Ucrainei.
Între timp, arhitecții politicii eșuate de angajament a Germaniei cu Rusia arată puține remușcări. Minoritățile vorbitoare de limbă rusă, pe care Rusia le bombardează acum zilnic, se pare că rămân o idee pentru viitorul Ucrainei, potrivit fostului ministru de externe Sigmar Gabriel, iar Germania trebuie să acționeze pentru a ajuta la asigurarea unei soluții diplomatice care să le protejeze – ceva foarte asemănător cu Minsk. Protocoale care nu au reușit să aducă pacea între invaziile Rusiei din 2014 și 2022. Rusia nu vrea să protejeze pe nimeni în Ucraina – asta ar trebuit să fie clar pentru toată lumea până acum.
Până acum, politica germană este blocată în dezbateri autoprovocate și în mod clar nu conduce prin puterea exemplului. Miniștrii din jurul lui Scholz găsesc o mulțime de scuze menite să întârzie deciziile, să nu-și asume responsabilitatea și să nu sperie alegătorii. Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că alegătorii germani și-au schimbat părerea și sunt cu un pas înaintea factorilor de decizie.
Atitudinile populației, care manifestă tot mai mult nemulțumire față de politicile guvernamentale, sunt dătătoare de speranțe. Potrivit unui sondaj publicat pe 14 aprilie, 55% susțin livrarea de arme grele, inclusiv majoritatea susținătorilor celor trei partide de guvernare. Guvernul ăsta are probleme de popularitate – 49% la sută și-au exprimat nemulțumirea față de Olaf Scholz și 55% au fost nemulțumiți de guvernul federal în ansamblu.
Ceva continuă să lege Germania prea strâns de Rusia. Având în vedere că acum este înțeles pe scară largă că Rusia poartă un război împotriva Ucrainei, folosind tactici aproape medievale care vizează atât civili, cât și combatanți, nu mai este suficient să vorbim despre un complex continuu de vinovăție pentru evenimentele de la mijlocul secolului trecut. Relațiile economice și interdependența ruso-germane, cum ar fi cazul furnizării de energie, există și există de foarte mult timp. Este inutil să negăm acest lucru sau să spunem că stabilirea acestor legături a fost fără echivoc o greșeală.
Dar acum trebuie să existe o recunoaștere națională germană că o astfel de interdependență nu mai este în interesele strategice ale Germaniei sau Europei și, mai urgent, că vieți ucrainene se pierd zilnic ca o consecință directă a acestor legături.
Acest război de agresiune este o bătălie între Rusia, un regim autoritar cu aspirații imperiale, și o tânără democrație europeană. Această bătălie este decisivă pentru viitorul Europei. Nu ne putem permite luxul neutralității.
Zeitenwende este un cadru bun pentru o nouă politică față de Rusia, dar îi lipsește conținutul. Fără așa ceva, se va destrăma și se va scufunda în uitare.>>
