CEPA, despre criza de la frontiera Poloniei: Pasivitatea îngâmfată a Occidentului

E bine să-ți aperi țara. Dar la fel de bună e și compasiunea, scrie analistul Edward Lucas într-un editorial CEPA.

🔷 Polițiștii de frontieră din Polonia nu se confruntă – încă – cu muniții reale. Dar ei știu că sunt în prima linie a unui conflict care devine din ce în ce mai dezordonat și mai periculos. Laserele orbitoare, luminile stroboscopice și gazele lacrimogene contribuie la stresul fizic și psihologic. La fel și a recunoaște faptul că țara lor este atacată: Belarus orchestrează încălcări în masă la granițele sale de vest. Acesta este un atac profund asupra statului și securității vecinilor săi și asupra organismelor internaționale care pretind că apără statul de drept și securitatea colectivă.

Așa că am simpatie și admirație pentru polițiștii de frontieră și pentru alții care protejează frontiera UE și NATO. Cu toate acestea, simt același lucru pentru un alt grup de oameni: organizații precum Grupa Granica (Grupul de Frontieră) din Polonia, care încearcă să-i ajute pe migranții care trec granița. Aceștia – indivizii care fac parte din „încălcarea în masă” a paragrafului anterior – sunt adesea într-o stare jalnică: bolnavi, înfometați, înfrigurați și disperați. Unii dintre ei au dreptul la azil. Toți au dreptul să fie tratați decent.

În urmă cu șaizeci de ani, polonezii erau cei care se aflau în aceeași situație, ajungând înfometați, bolnavi și disperați într-un exod întâmplător în Persia (acum Iran). Au fost deportați din Polonia de regimul sovietic și trimiși să moară în Siberia. Au fost salvați de atacul lui Hitler asupra Uniunii Sovietice în 1941. Migrația lor a fost și ea neregulată.

Polonezii, lituanienii, letonii, estonienii și alte victime ale ocupației și agresiunii străine știu cum este să fii dezrădăcinat, să fugi pentru a-ți salva pielea și să trăiești într-un exil precar și umilitor. „În patria noastră nu avem libertate, iar în libertatea noastră nu avem patrie”, a fost motto-ul sfâșietor al acelei generații de după război. Acum țările lor sunt din nou prospere și libere. Este șocant să auzi tonul dezumanizant, xenofob, adoptat de unele instituții de presă și politicieni privind hoardele străine care se adună la granițe.

Paradoxul este că din exterior se poate admira atât hotărârea statului polonez de-a se apăra, cât și compasiunea celor care caută să-i ajute pe migranți. În interiorul Poloniei, aceste două părți sunt în conflict. Autoritățile descurajează intervenția umanitară: nu va face decât să înrăutățească lucrurile, susțin ei. Cei care fac bine cred că autoritățile sunt insensibile: migranții au nevoie de ajutor chiar acum, așa că oferiți-i-l – faceți-vă griji pentru politică mai târziu.

Toate acestea se potrivesc de minune Kremlinului și vasalului său din Belarus. Dacă Polonia se arată insensibilă și ipocrită în ceea ce privește tratarea migranților, este grozav. Dacă Polonia este slabă și nu reușește să-și apere granița, este grozav și asta. Însă cel mai important beneficiu: certurile debilitante și polarizante care aruncă în arenă valorile și interesul personal fac viața mai ușoară cleptocraților și hărțuitorilor.

Atitudinile occidentale față de migrație sunt cu siguranță deschise controlului. Forțele demografice, schimbările climatice și alte forțe care conduc aceste fluxuri sunt uriașe. Încercarea de a-i reține poate fi populară din punct de vedere electoral, dar este în mare măsură inutilă. Principalul rezultat este îmbogățirea traficanților de oameni (și, de asemenea, predarea puterii politice regimurilor care se angajează în acest comerț abominabil).

Dar cel mai mare eșec este cel geopolitic. Occidentul ar putea pune cu ușurință presiune asupra regimului din Belarus și asupra creditorului său de la Kremlin. Alege să nu facă asta, deoarece cumpărarea de gaze rusești, spălarea banilor, reducerea cheltuielilor pentru apărare și dedulcirea la antiamericanism sunt mai populare. Rezultatul este acela de-a abandona Polonia și statele baltice în prima linie, înfruntându-se și luând decizii dificile în numele țărilor care băltesc în pasivitate îngâmfată. Ceea ce este rușinos și laș.🟦

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here