Este pe cale să apară un acord între SUA și Iran care să pună capăt războiului. Pe bune? Și care ar fi nenumăratele sale implicații? Să analizăm situația.
În seara de sâmbătă, ciudatul dans diplomatic dintre SUA și Iran pare să se apropie de un fel de punct culminant — deși nimeni nu poate spune încă dacă există cu adevărat un acord, ce conține acesta sau cine face concesii cui. Totuși, dacă nu simpatizezi cu regimul iranian, situația nu arată prea bine.
În ultimele zile, administrația Trump a semnalat în repetate rânduri că un acord pentru încheierea războiului cu Iranul este aproape, iar Trump însuși a sugerat că acesta ar putea fi semnat chiar duminică. Cu toate acestea, Casa Albă s-a străduit și să se distanțeze de detaliile apărute dinspre Teheran. Presa apropiată de Iran a divulgat termeni care prezentau acordul ca fiind foarte favorabil Iranului — inclusiv relaxarea sancțiunilor, acces la active înghețate în valoare de cel puțin 24 de miliarde de dolari și reducerea ostilităților fără desființarea imediată a programului nuclear iranian. Trump a insistat că termenii divulgați sunt „falși” și că întreaga poveste este „dezonorantă”, continuând totodată să afirme că un acord este iminent.
Pe cine ai crede? Pe Trump sau pe regimul iranian? Nu este o alegere prea atrăgătoare.
Dar ceea ce este clar este că SUA par dornice să obțină un acord, însă incomodate de imaginea condițiilor care par să fie în prezent pe masă. Astfel, Trump încearcă încă o dată să transforme în realitate un acord care să arate mai bine din punct de vedere politic. Vom putea judeca situația doar atunci când vom cunoaște cu adevărat detaliile — însă, la momentul redactării acestui text, esența pare a fi că Trump va încerca să prezinte acordul ca incluzând renunțarea Iranului la programul său nuclear, deși Iranul a acceptat doar să discute despre acest subiect.
După cum am declarat pentru postul american NewsNation, situația amintește de planul de încetare a focului pentru Gaza din toamna trecută. Acel nod gordian putea fi desfăcut doar dacă Hamas accepta să se dezarmeze, așa că Trump a declarat că acest lucru s-a întâmplat și l-a inclus în planul său în 20 de puncte. În realitate însă, Hamas nici nu a fost de acord cu așa ceva și nici nu a pus în aplicare o astfel de măsură. Totuși, această manevră a determinat Israelul să încheie un război în care nu mai obținea rezultate, ci doar se îndrepta spre Haga – astfel că, într-un anumit sens, a avut o utilitate.
În esență, și acest război trebuie să se încheie, deoarece SUA au intrat în el fără o soluție la problema blocării de către Iran a Strâmtorii Ormuz (subiect pe care l-am analizat săptămâna trecută). Situația riscă să devină o rușine diplomatică – însă, pe de altă parte, chiar și un acord prost ar fi probabil acceptat de alegătorii americani, care nu sunt entuziasmați nici de acest război, nici de prețurile ridicate ale petrolului. Eu aș fi preferat o blocadă aeriană, navală și terestră a Iranului pe termen nedeterminat, însă aceasta ar fi implicat încă luni întregi de dificultăți economice, iar lumea pur și simplu nu era pregătită pentru așa ceva. Poate că Trump, care va participa săptămâna viitoare la summitul G7 de la Paris, a ținut cont și de acest aspect.
Mai multe relatări indică acum faptul că Trump este așteptat să se întâlnească, în marja summitului, cu liderii Qatarului, Emiratelor Arabe Unite, Egiptului și ai altor state arabe, în timp ce Netanyahu nu este așteptat să participe. Un alt semn interesant al vremurilor: este posibil ca lucrurile să nu mai meargă atât de bine în această relație politică aparent foarte apropiată.
Am vorbit și pentru postul indian NewsX, abordând nu doar confuzia din jurul viitorului posibil acord, ci și câteva probleme structurale mai profunde, care s-ar putea dovedi în cele din urmă mult mai importante decât acordul în sine:
- Capacitatea tot mai mare a unor state relativ slabe de a impune costuri economice și geopolitice enorme unor puteri mult mai puternice prin mijloace de perturbare asimetrică, mai degrabă decât prin forță militară convențională. Dezechilibrul tot mai accentuat dintre costul redus al perturbării și costul extrem de ridicat al apărării creează o lume în care menținerea ordinii devine mult mai dificilă decât subminarea ei.
- Acest lucru conduce la o conștientizare emergentă a faptului că superioritatea militară și informațională copleșitoare nu garantează neapărat controlul strategic într-o lume în care adversarii sunt dispuși să suporte suferințe imense, colaps economic și izolare internațională pe perioade foarte lungi de timp. În mod specific, aceasta a reprezentat o lovitură serioasă pentru prestigiul Statelor Unite, bazat în parte pe ideea că America controlează mările lumii.
- În strânsă legătură cu acest fenomen, asistăm la o democratizare accelerată a tehnologiilor periculoase — de la drone și capabilități cibernetice până la amenințări biologice și chimice — care nu mai sunt monopolul marilor puteri și devin din ce în ce mai accesibile actorilor mai mici.
- În cele din urmă, observăm fragilitatea tot mai mare a sistemului economic global, în special vulnerabilitatea punctelor maritime strategice de trecere, a rutelor comerciale, a infrastructurii digitale și a lanțurilor de aprovizionare interconectate în fața unor forme de sabotaj și constrângere cu costuri reduse.
