Cetățenii-soldați și canalizările din Kiev. Câteva detalii despre importanța insurgenței

Tancurile rusești pe care le vedeți pe Twitter sunt doar o părticică din „berbecele” cu care Putin a tăbărât în Ucraina. Trupele ruse sunt cuplate la o arhitectură ofensivă combinată, întărită de mercenari Wagner, forțele de elită Spetsnaz, intelligence-ul FSB și GRU, gherile cibernetice, plus provocatori instalați în zone-cheie ale Ucrainei.

Dar asta nu înseamnă că Putin va trece fluierând prin estul Ucrainei sau, în alt scenariu, prin Kiev.

În ultimii ani, SUA și NATO au oferit Ucrainei ceva în plus, pe lângă ajutoarele militare letale și neletale: expertiză într-un domeniu vital al războiului modern – războiul neregulat.

În esență, războiul neregulat se axează pe latura combativă a populației. Insurgența populară împotriva inamicului poate avea un rol decisiv în matematica frontului. Avansul inamicului atrage după el, în general, și vulnerabilități specifice, cum ar fi avarii la nivelul tehnicii militare. Ei bine, aici intră în rol „cetățenii-soldați”, care, înarmați și instruiți în lupta de gherilă, pot sabota câștigurile „de etapă” ale inamicului. Asta duce la creșterea prețului victoriei; uneori, victoria devine chiar prea costisitoare pentru inamic, iar costul ia proporții pe măsură ce inamicul câștigă tot mai mult teren.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski deja a dat chemarea: ca fiecare cetățean ucrainean capabil de luptă să se alăture forțelor guvernamentale.

Iată trei ipoteze de lucru privind rezistența prin război neregulat, extrase dintr-o analiză a lui Spencer Meredith, expert în strategie de securitate:

  • Chiar dacă forțele ruse vor reuși să cucerească Kievul în doar câteva zile, le va rămâne sarcina dificilă de a consolida rapid câștigurile în estul Ucrainei. Simpla traversare a aproape 1.300 de km între capitală și Donbas ar consuma probabil rezervele stocate anterior – și asta presupunândtrupele ruse nu vor întâmpina rezistență activă. Nici Rusia nu va putea înlocui rapid proviziile vitale, deoarece atragerea de resurse suplimentare din Rusia devine problematică în timp din cauza limitărilor sistemelor feroviare și rutiere.

  • „În tot acest timp, forțele ruse ar fi forțate să se lupte cu capabilitățile ucrainene de război neregulat care impun direct costuri de-a lungul liniilor de avans și aprovizionare ale Rusiei. Un avans mecanizat de la granița cu Belarus la Kiev sau la nord-vest de Donbas s-ar baza pe cele trei autostrăzi principale ale Ucrainei, una la est de râul Nipru și una la vest. În mod normal, la mijlocul lunii februarie drumurile sunt acoperite cu straturi de gheață compactată și zăpadă, care ulterior se topesc pentru a expune un câmp minat de gropi. În acest an, totuși, s-a înregistrat o încălzire neobișnuită care amenință să transforme autostrăzile în „terci” și câmpurile în noroi.”

  • În ciuda prevalenței agenților de informații și de securitate ruși în Ucraina, sabotorii de informații ucraineni pot împinge dezinformarea pentru a contracara ocupația rusă. Au făcut-o deja pătrunzând și frustrând spionajul rusesc în trecut. Elementele FSB și GRU post-invazie vor avea nevoie de ajutoare ucrainene dacă intenționează să facă mai mult decât să ucidă oameni. Această vulnerabilitate creează oportunități pentru rețelele partizane ucrainene de a manipula și submina coordonarea rusă.

Important de subliniat: în rândul civililor se vor afla, mai mult ca sigur, și interlopi, exponenții ai lumii mafiote, titușki – care au experiența reglărilor de conturi, luptele armate de clan.

Teoreticienii războiului modern spun că cea mai dificilă formă de conflict armat este cea urbană. Și nu doar din cauza labirinturilor topografice (ideale pentru ambuscade), pe care nu le vei găsi pe-un câmp sau printre versanți, ci și a clădirilor.

Sovieticii au fost experți în arta betonului armat. Blocurile sovietice – care abundă în Ucraina, Bulgaria, la noi sau, în variantă iugoslavă, în Balcanii de Vest – sunt adevărate fortărețe, fiindcă planificarea urbană de extracție comunistă a fost gândită după logica militară a Războiului Rece, să poată rezista asediilor de artilerie și bombardamentelor aeriene. Mă gândesc, bunăoară, la Sarajevo. Capitala bosniacă a fost supusă celui mai lung asediu din istoria modernă (1.425 de zile) și oricât de ferfenițite au rămas clădirile după tirurile de mortiere și obuze, foarte puține s-au prăbușit. În general, partea cea mai afectată a fost Stari Grad (orașul vechi), unde se află arhitectura otomană bazată pe granit. Însă în Novo Sarajevo, brutalismul iugoslav a opus o rezistență ireală orgiei balistice.

Să ne reamintim de asedierea Aeroportului din Donețk, în septembrie 2014, unde separatiștii proruși s-au fript rău. Chiar și cu ajutorul armamentului greu rusesc, aeroportul (construit în stil brutalist) a fost foarte dificil de cucerit. Mai ales pentru că fusese transformat într-un soi de fortăreață-în-fortăreață, având, pe lângă pereții dopați cu beton armat, mai multe straturi de protecție: saci de nisip, cherestea, grinzi de oțel. Plus nenumărate firide pentru mitraliere. Plus lunetiștii. Plus o zonă anti-acces puternic minată, înțesată de booby traps. Toate astea cer multe resurse din partea atacatorului, care trebuie să curețe terenul pentru infanterie. Și cu cât este mai încâlcit orașul, cu atât mai greu va fi de curățat terenul. Fiecare munte de moloz acționează practic ca un mini-buncăr.

Un exemplu de folosire a molozului îl găsim în 1943, la Ortona, în Italia, unde inginerii Wermacht-ului, pentru întări apărarea nazistă, au aruncat în aer șiruri de case, creând astfel munți de moloz. În grămezile rezultate au ascuns mine. Dar ruinele au avut și-o altă funcție: de-a îngreuna manevrele tancurilor și misiunile de recunoaștere ale infanteriștilor canadieni, care nu mai înțelegeau topografia zonei.

Ca să nu mai pomenim de importanța tunelurilor. Kievul stă pe un regat de tuneluri care conectează între ele atât gurile de metrou, cât și buncărele. Sistemul de canalizare al capitalei, desfășurat într-un păienjeniș pe sub râul Nipru, este un mediu ideal pentru mobilitatea insurgenței. Și să nu vă gândiți că ucrainenii nu-și cunosc canalizările, mai ales cei tineri. În materie de urbex (explorare urbană), ucrainenii sunt lideri de trend în Europa de Est, fiind cunoscuți ca inegalabili digger-i (exploratori ai subteranelor). YouTuber-ul SuperSus e unul dintre ei (click pe video).

De-atâtea ori în istorie, topografia ne-a arătat că David poate că nu-l decapitează întotdeauna pe Goliat, dar măcar îl face să umble în cârje.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here