După întâlnirea cu secretarul general al NATO, președintele SUA a făcut câteva declarații legate de Rusia, la auzul cărora până și cei mai acerbi critici ai săi probabil că au fost traversați de strania senzație de a-l aplauda.
- S-a arătat hotărât să sporească ajutorul militar pentru Ucraina, chiar într-o cheie foarte ambițioasă.
- L-ar fi încurajat pe Zelenski să lovească adânc teritoriul rus.
- A recunoscut ceea ce devenise demult evident – că luni în șir s-a lăsat dus cu vorba de către Putin.
- A amenințat cu tarife partenerii Rusiei, în caz c-o mai ajută pe ușa din dos (deși ultimatumul de 50 de zile pare suficient de lung pentru a-l suspecta pe liderul american că și-a croit o fereastră timp pentru eventuale răzgândiri).
De altfel, acesta – eventualitatea ezitării sau chiar a răzgândirii – și este elementul problematic în ceea ce tocmai a rostit atât de frumos Donald Trump: din preaînaltul minții lui, plouă cu vorbe, plouă cu răzgândiri, e însă secetă la fapte și secetă la rezultate.
Dar chiar și așa, momentul e totuși unul remarcabil, căci după întâlnirea cu Mark Rutte, Donald Trump măcar a creat două orizonturi noi:
- A validat el însuși liniile directoare ale criticilor aduse abordării pe care a avut-o în dosarul ruso-ucrainean.
- A admis el însuși că universul de posibilități pentru încheierea războiului din Ucraina nu (mai) este reductibil la inițiala “cale Trump” – presarea Ucrainei pentru a o determina să se plieze pe cererile absurde și periculoase ale Rusiei.
Raportat la nevoile obiective ale Ucrainei și ale aliaților europeni, în contextul acestui război, progresul făcut de Trump a fost “rapid” ca mersul melcului și “drept” ca deplasarea șarpelui. Însă raportat la dinamicile din universul trumpist, acest progres pare deopotrivă o evoluție și o revoluție.
Ucrainenilor și europenilor, Trump le-a oferit astfel o perspectivă îmbunătățită, dar nu și suficientă claritate. Rușilor, Trump le-a complicat într-o oarecare măsură calculele, dar fără a-i și convinge pe deplin de pericolul unui autentic punct de inflexiune la nivelul Casei Albe. Iar toți trei – ucraineni, europeni și ruși – e foarte probabil că, de fapt, se așteptau ca la un moment dat să se întâmple ceea ce tocmai s-a întâmplat.
Ironia cea mare este aceea că, într-un fel, actualul președinte american acționează foarte democratic: reușește să scoată din minți toate taberele, chiar dacă taberele se situează la poli opuși. A făcut-o luni la rând cu ucrainenii și cu europenii și tocmai ce a făcut-o și cu rușii.
Din partea lui Donald Trump, cu toții – ucraineni, europeni și ruși – au învățat din mers că se pot aștepta și la orice, și la nimic. Rareori i-a fost dat Washingtonului să creeze o astfel de realitate și să cultive o astfel de percepție în relațiile internaționale.
În momentul ăsta, singurul element de fond care există e aparența: Trump pare să fi pus tunul pe ruși.
Prin urmare, dacă președintele SUA tot ajuns atât de departe (din perspectiva modestelor standarde trumpiste), ucrainenii și europenii n-au decât să ia lucrurile așa cum sunt – deci să încerce să întrețină flăcăruia și să încerce să amenajeze rapid un rotisor corespunzător pentru Moscova.
În cel mai bun caz, Trump va demonstra un dram de consecvență între ceea ce chiar va face și ceea ce tocmai a anunțat, iar astfel se va reduce presiunea sub care se află Ucraina – deopotrivă pe front și în rândul populației civile.
În cel mai rău caz, vorbele nu vor fi urmare de fapte sau, și mai grav, vor fi urmate de o nouă răzgândire din partea liderului american. Într-un astfel de context, virilitatea agresivității ruse va cunoaște noi vârfuri, iar colaborarea dintre ucraineni și europeni va fi împinsă la și mai îndrăznețe inovații.
Important este faptul că ceva-ceva tot va rămâne din ceea ce a îndrăznit Trump să spună zilele trecute. Vor rămâne, căci nu mai pot fi șterse, elementele remarcate la punctele 1 și 2 de mai sus: faptul că Trump a validat criticile la adresa lui și faptul că Trump a admis că nu (mai) are monopol pe orizontul de posibilități pentru încheierea războiului.
Cu timpul, pentru cele două orizonturi tocmai create de către Donald Trump se vor putea găsi căi de a fi exploatate, cu rezultate palpabile, de către ucraineni și europeni. Desigur, până atunci, războiul va continua, tributul de sânge se va accentua, premisele unei instabilități internaționale, mult dincolo de teritoriul Ucrainei, se vor accentua.
Oricum ar fi, Trump a fost adus în punctul de a cocheta cu înțelegerea faptului că, începând cu 20 ianuarie, Putin l-a umilit pe el, Rusia a dus în derizoriu postura Americii, iar China – miezul interesului geopolitic trumpist – a avut deja de câștigat enorm și tot enorm va avea de câștigat pe mai departe.
