Există un consens marcant între actuali și foști oficiali europeni și americani – pe linie diplomatică, de intelligence și militară – cu privire la intențiile și pregătirile Rusiei de a testa Art. 5 al NATO într-un orizont de trei-cinci, până la zece ani.
Există un astfel de consens și printre diverși experți europeni și americani din afara sferelor de decizie politico-militară.
Iar în siajul acestor așteptări, s-a instalat, în mod natural, un interes crescând al statelor europene pentru inițierea de măsuri concrete care să le pregătească adecvat pentru un viitor sumbru. Desigur, măsurile avute în vedere, ca și amploarea lor diferă de la o țară la alta, dar ceea ce cu adevărat contează e faptul că, în Europa, aproape nimeni nu mai stă pe gânduri. Aproape toată lumea privește prin parbriz războiul ruso-ucrainean, iar prin oglinda retrovizoare apropierea unei amenințări ruse chiar mai ample.
Acesta este cu siguranță motivul principal pentru care au și eșuat, cu artificii, ideea inițială și demersurile aferente ale administrației Trump în ceea ce privește obținerea unei păci rapide între ruși și ucraineni.
Trump, ne amintim ușor, a încercat să pună presiune infernală pe Kiev pentru a-l determina să accepte condițiile teribile puse de Moscova.
Eșecul acestei abordări a fost garantat nu atât pentru că ucrainenii s-au încăpățânat să nu depună armele, ci pentru că europenii, asumându-și premisa că Rusia urmărește mult mai mult decât ocuparea Ucrainei, au refuzat să accepte oprirea ajutorului europeano-american pentru Kiev, indiferent de nivelul atins de presiunile administrației Trump.
Desigur, un alt obstacol în calea ideii inițiale a lui Trump pentru rezolvarea dosarului ruso-ucrainean a fost reprezentat de lipsa totală de apetit a Moscovei în a face ea însăși măcar minime compromisuri pentru a deveni realizabil sfârșitul conflictului. Dar această lipsă moscovită de apetit spre compromis nu a făcut decât să ofere confirmări suplimentare tezei centrale a europenilor – aceea că Rusia urmărește de fapt mult mai mult decât îngenuncherea Ucrainei, prin urmare trebuie luate măsuri radicale.
În intervalul cel mai fierbinte al demersurilor administrației SUA din dosarul ruso-ucrainean – ianuarie-mai – Trump și emisarii săi au comis un număr însemnat de stângăcii care au dăunat propriilor eforturi. S-a văzut de la o poștă !
Dar rolul lor în eșecul strategiei de ansamblu a președintelui Donald Trump a fost mai degrabă unul marginal.
Locul central i-a revenit, în schimb, înțelegerii de neclintit pe care și-a format-o Europa (o înțelegere care, însă, se bucură de largi ecouri și în zone extinse ale establishment-ului militar și de securitate american) cu privire la intențiile profunde ale Rusiei lui Putin: un conflict extins dincolo de granițele Ucrainei, o confruntare frontală cu NATO.
În aceste condiții, se simplifică masiv sarcina decriptării misterului care probabil l-a luat puternic prin surprindere pe însuși Donald Trump: cum de un continent (Europa) care, cel puțin pe dosarele-cheie, se obișnuise (decenii în șir) să se plieze aproape automat pe abordarea SUA, de data asta a recurs la frondă și și-a asumat o fără precedent autonomie de facto ?
Răspunsul, așadar, e foarte simplu: nimic din ceea ce a venit după 20 ianuarie de la Washingtonul trumpist, nu a fost perceput în Europa ca fiind mai periculos decât ceea ce Europa a receptat venind dinspre Moscova putinistă.
Altfel spus, oricât s-ar da peste cap, Trump nu poate trezi frici și angoase mai mari decât stârnește Putin. Căci, acolo unde Trump amenință cu o paradigmă nouă în relația transatlantică, Putin amenință totuși cu un război total dincolo de Ucraina, direct pe ansamblul continentului locuit de europeni.
Privite într-o astfel de cheie, lucrurile se lămuresc o dată în plus din perspectiva strategiei europene: Ucraina trebuie ajutată tot mai îndrăzneț de către aliați pentru că tocmai astfel se poate realiza o pregătire tot mai eficientă a restului teritoriului european în perspectiva unui atac extins din partea Rusiei.
Cu cât macini acum mai mult armata rusă și industria sa militară, cu atât vei putea rezista mai bine peste câțiva ani, dacă Moscova chiar va extinde frontul. E banal de logic !
Așadar, chiar și cu Donald Trump la Casa Albă, în virtutea acestei logici ar fi de așteptat ca ajutorul occidental (Europa+SUA) pentru Ucraina să cunoască un reviriment în perioada care vine.
Din perspectivă europeană, acțiunea semnificativ mai hotărâtă pe termen scurt (deci via Ucraina) e cea mai bună apărare a continentului pe termen lung.
Dar există aici și o perspectivă americană, iar un moment dat până și Donald Trump va putea înțelege raționamentul, dacă aliații Americii vor găsi metoda optimă pentru a i-o explica, legând povestea rusă de povestea chineză.
Astfel, conform declarațiilor diverșilor oficiali din administrația Trump, descurajarea Chinei reprezintă azi miezul interesului care ține treaz Washingtonul.
Păi dacă e așa, Trump trebuie făcut să înțeleagă faptul că slăbind semnificativ Rusia, poți slăbi semnificativ China.
Raționamentul acesta s-a impus ca unul de bun simț încă din primele zile ale invaziei ruse în Ucraina. Dar dacă pentru trumpiști nu a fost totuși suficient de clar de la bun început, evoluțiile războiului din Ucraina a oferit reconfirmări solide în acest sens.
Mai mult, chiar foarte recent, analize serioase au demonstrat că complicitatea Chinei este esențială pentru întreținerea capacităților mașinăriei rusești de a purta războiul la intensitate ridicată. Iar ministrul de externe de la Beijing tocmai i s-a confesat revelator omoloagei sale de la nivelul UE, arătând că China nu își permite înfrângerea Rusiei în Ucraina întrucât Rusia are rolul de a ține ocupată America departe de planurile și activitățile Chinei.
În ciuda criticilor aduse lui Trump (iar în ceea ce mă privește, nu m-am zgârcit la acest capitol), un lucru rămâne cert în cazul său: vrea pace în Ucraina și vrea să țină China la respect.
Trebuie însă convins că China nu poate fi eficient ținută la respect cât timp funcționează parteneriatul ei cu Rusia și cât timp Rusia nu e ținută la respect în Ucraina și în general în Europa. Însă Rusia, în mod istoric, nu poate fi cumințită decât dacă este învinsă.
Drumul lui Trump spre o autentică concentrare a administrației sale pe China trece inevitabil prin Ucraina, unde Rusia poate fi și trebuie să fie înfrântă.
M-aș mira ca președintele american să nu priceapă la un moment dat asta și, în consecință, să nu se conformeze în sfârșit realităților rusești din teren (valabile azi în Ucraina) și adevărului istoric legat de Rusia (valabil, iată, de câteva secole).
Eșecul inițial al lui Trump în ceea ce privește pacea din Ucraina a fost cauzat de ignorarea realității obiective, pe care însă europenii au decriptat-o corect și au acceptat-o în ciuda a orice. Prin urmare, depășirea eșecului de către Trump nu poate veni decât schimbând cu 180 de grade abordarea greșită.
Contextul și ambiția. Veți asista la o coabitare fără precedent între premier și președinte
