Chix cu Photosop. De ce a greșit familia regală britanică (dar nu o va mai face)

Sursa foto: Instagram

Când lucram la Associated Press, un fotograf din Orientul Mijlociu a fost concediat după ce întunecase intenționat fumul de la explozia produsă de un atac cu bombă – adică manipulase imaginea pentru a face ca atacul să pară mai grav.

Aspru, dar corect, s-ar putea spune. În această săptămână, familia regală britanică a fost implicată într-un scandal similar de retușare foto, numai că imaginea manipulată digital era un portret de familie al Prințesei de Wales și a celor trei copii ai săi.

O imagine aparent inofensivă, cu Kate care se recuperează după o intervenție chirurgicală la stomac, înconjurată de copiii ei, a coborât în haos pe măsură ce principalele agenții de știri din lume au început să retragă fotografia din cauza suspiciunilor de manipulare.

Internetul a fost divizat. Unii oameni spun că este încă un motiv să nu ai încredere în familia regală, în timp ce alții cred că ar trebui să o lase în pace. Tot ceea ce făcuse este ceea ce oamenii fac în fiecare zi cu fotografiile lor. Este ceva inofensiv.

Eu cred că Prințesa de Wales a făcut bine că a recunoscut rapid în ziua următoare și s-a scuzat. Totuși, manipularea digitală a fost departe de a fi inofensivă.

Principalele agenții foto din lume nu au luat ușor decizia de a retrage fotografia. De ce au făcut-o? Întrucât contravine regulii lor să publice o imagine alterată digital și iau această regulă foarte în serios. În cazul unui fotograf, alterarea unei imagini și încercarea de a păcăli publicul este motiv de concediere. Totodată, este o chestiune de credibilitate și reputație – ceva de care familia regală britanică, precum agențiile de știri serioase, are nevoie pentru a supraviețui.

Săptămâna trecută, am participat la un curs despre dezinformare, organizat la București de ambasada britanică, și ținut de Beyond Broadcasting, o companie înființată de trei foști jurnaliști de la BBC, cu o vastă experiență în afaceri mondiale. O mare parte din curs a fost despre partea digitală a artei întunecate. Și pentru a arăta cât de serioasă este aceasta pentru jurnaliști, cursul continuă apoi online timp de trei săptămâni.

Ni s-a arătat o imagine cu fostul președinte Donald Trump stând într-un grup de persoane de culoare. Toată lumea era fericită și zâmbitoare. Bun așa, o imagine frumoasă. Doar că fotografia fusese modificată, era complet falsă. Am învățat cum să detectăm falsurile și ne-au fost furnizate instrumentele pentru a dezvălui minciunile digitale.

Vedeți, proasta informare (când un jurnalist sau altcineva publică fără să știe informații false) și verișoara sa mai întunecată, dezinformarea (când scopul este de a înșela), pot fi arme de război. Rusia, în special, este spectaculos de bună la această șmecherie.

Vestea bună despre scandalul de retușare foto al familiei regale este că probabil nu se va mai repeta, iar asta e bine pentru familie, încrederea în media și în cele din urmă pentru democrație. Lecție învățată. În cele din urmă, își pot recâștiga încrederea.

Dar și publicul poate învăța ceva. Ar fi bine dacă școlile ar putea să predea alfabetizarea mediatică astfel încât omul de rând să înțeleagă faptul că activitatea aparent nevinovată de modificare a unei imagini este doar vârful aisbergului. Aceasta poate degenera în dezinformare, un pericol pentru societatea noastră care, pentru a supraviețui, se bazează pe încredere.

Aur pur: Guvernul României a prezis că va pierde procesul Roșia Montană. Apoi a câștigat

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here