Cine este noua șefă numită de Dragoș Pîslaru la autoritatea națională pentru persoanele cu dizabilități

Sursa: Facebook/ Dragoș Pîslaru

Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, anunţă, miercuri, numirea Anei Rădulescu în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, la fel şi cea referitoare la revocarea din funcţie a Alexandrei Zară, potrivit News.ro.

”Am decis astăzi numirea doamnei conferenţiar universitar doctor Ana Rădulescu în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi. Este unul dintre cei mai respectaţi specialişti în domeniul asistenţei sociale, cu o experienţă de peste 20 de ani în dezvoltarea serviciilor sociale, elaborarea politicilor publice şi coordonarea unor proiecte naţionale şi europene de anvergură”, anunţă, miercuri, ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru.

Acesta susţine că Ana Rădulescu are ”o expertiză solidă în reforma şi modernizarea sistemelor de protecţie socială”, demonstrată în activitatea academică desfăşurată în cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti, experienţa de conducere în cadrul Centrului de Formare şi Evaluare în Asistenţă Socială, precum şi în rolurile de responsabilitate exercitate în organizaţii europene de prestigiu, inclusiv în cadrul Federaţiei Internaţionale a Asistenţilor Sociali şi al European Social Network.

”Sunt convins că experienţa acumulată în domeniul drepturilor persoanelor vulnerabile, al dezvoltării serviciilor sociale şi al cooperării instituţionale, atât în România, cât şi la nivel european, va contribui fundamental la consolidarea protecţiei drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi la dezvoltarea unor politici publice centrate pe nevoile acestora”, a mai transmis ministrul interimar.

Decizia a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial, fiind semnată de premierul Ilie Bolojan.

Ministrul Dragoş Pîslaru a demis, miercuri, din funcţie, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, Alexandra Zară, şi i-a cerut preşedintelui CJ Bihor să îl sancţioneze pe directorul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor.

Şi această decizie a fost deja publicată în Monitorul Oficial.

Ministrul Muncii a demis-o pe șefa autorității naționale pentru persoanele cu dizabilități