Soția premierului Pedro Sanchez a primit permisiunea de a părăsi Spania pentru scurt timp

Sursa foto: Facebook

Soția prim-ministrului spaniol Pedro Sanchez, căreia justiția i-a interzis să părăsească țara în așteptarea procesului său pentru trafic de influență, a fost în cele din urmă autorizată să asiste la ceremonia de înmânare a diplomei fiicei sale la Londra, relatează AFP, citată de Agerpres.

Begona Gomez va putea călători în Regatul Unit ‘între 8 și 10 iulie’, dar ea nu se va putea deplasa în Turcia pentru a-l însoți pe soțul ei la summitul NATO care începe marți la Ankara, așa cum a solicitat, potrivit unei ordonanțe a justiției făcute publică.

Magistratul care a decis asupra recursului depus de ea după ce și-a predat pașaportul pe 24 iunie și-a explicat decizia subliniind că Turcia ‘nu face parte din spațiul (…) de justiție al UE’, făcând mai complicată ‘cooperarea polițienească și judiciară’ în caz de fugă.

Pe 20 iunie, un tribunal din Madrid a dispus ca Begona Gomez să fie judecată de un juriu pentru trafic de influență și i-a interzis să părăsească țara, cerându-i să-și predea pașaportul și să se prezinte în fața autorităților de două ori pe lună până la încheierea procesului.

În aprilie, judecătorul Juan Carlos Peinado a inculpat-o pentru deturnare de fonduri, trafic de influență, corupție în operațiuni comerciale și rele practici.

El deschisese o anchetă cu doi ani înainte pentru a stabili dacă Begona Gomez a profitat de calitatea ei de soție a șefului guvernului în scopuri private în cadrul activității sale la Universitatea Complutense din Madrid, ceea ce ea și soțul ei neagă.

Nicio dată nu a fost fixată pentru începerea acestui proces exploziv din punct de vedere politic.

Este una dintre numeroasele afaceri judiciare care i-au pătat în cursul ultimelor luni pe mai mulți apropiați ai lui Pedro Sanchez, amenințând fragila sa coaliție guvernamentală.

Trump cere un ”ordin de restricţie” împotriva lui Meloni înaintea summitului NATO