Cine sunt noii miniștri ai lui Erdogan

Recep Tayyip Erdogan a prezentat, sâmbătă seara, un nou guvern. Şeful statului a depus jurământul sâmbătă după-amiază, după realegerea sa în funcţia de președinte al Turciei pentru al treilea mandat. Cabinetul, care are în total 17 miniştri, se va întruni pentru prima dată marţi, potrivit News.ro.

Mehmet Simsek, 56 de ani, al cărui nume circulă de câteva zile, preia Ministerul Economiei, a anunţat şeful statului de la Palatul Cankaya din Ankara, care fusese ales de fondatorul Republicii Turce, Mustafa Kemal Ataturk în 1923.

Deja ministru al Finanţelor (2009-2015) apoi viceprim-ministru responsabil cu Economie (până în 2018), Simsek, fost economist la banca americană Merrill Lynch, va avea sarcina de a restabili puţină ortodoxie în politica financiară a ţării cu scopul de a restabili încrederea investitorilor. Sosirea lui ar trebui să liniştească şi pieţele financiare care sperau la asta.

În special, el trebuie să pună capăt politicii de scădere a dobânzilor apărate de preşedinte – contrar teoriilor clasice – pentru a încuraja producţia, dar care mai ales a făcut ca inflaţia să crească cu 73% în medie pe parcursul anului 2022 şi până la 85% toamna trecută.

Hakan Fidan, fost şef al MIT, serviciul turc de informaţii, preia cârma Afacerilor Externe, în locul lui Mevlut Cavusoglu. Cel care a condus „serviciile” din mai 2010, este un credincios al preşedintelui Erdogan, căruia i-a fost deja consilier diplomatic timp de trei ani. „El este păstrătorul secretelor mele, păstrătorul secretelor de stat”, a mărturisit preşedintele în 2012, descriindu-l pe Hakan Fidan drept „un funcţionar public foarte bine pregătit”.

Potrivit unei surse diplomatice occidentale, Hakan Fidan a fost „omul său de încredere ani de zile” şi totodată cel care conduce negocierile cu lumea arabă, Egipt, Emiratele, Libia şi, de asemenea, Siria cu care preşedintele Erdogan încearcă să reia legătura prin Moscova.

În cele din urmă, la Apărare, Yasar Güler, şeful Statului Major al Forţelor Armate, îi urmează lui Hulusi Akar, el însuşi fost şef de stat major care a ocupat această funcţie din iulie 2018. Akar era considerat arhitectul rezistenţei la puciul eşuat din iulie 2016.

La putere de douăzeci de ani, mai întâi ca prim-ministru, Erdogan a numit şi un nou vicepreşedinte, Cevdet Yilmaz, membru fidel al partidului său AKP, deputat pentru Diyarbakir (sud-est) şi deja de mai multe ori ministru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here