Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat joi la menţinerea „unităţii” în cadrul comandamentului militar, în contextul în care se confruntă cu critici acerbe pentru demiterea popularului ministru al apărării, Mîhailo Fedorov, aflat în conflict cu comandantul suprem al armatei, relatează AFP, citată de News.ro.
“Un preşedinte în timp de război nu ar trebui să fie nevoit să aleagă într-o astfel de situaţie, sincer”, a declarat Zelenski referindu-se la conflictul dintre ministrul Mîhailo Fedorov şi comandantul suprem Oleksandr Sîrski, adăugând: “Mi-aş dori foarte mult unitatea. Cele două părţi nu au reuşit să o găsească”, a recunoscut el.
Zelenski a făcut aceste declaraţii în cadrul unei discuţii cu presa, scrie Ukrainska Pravda.
Întrebat de ce doreşte să-l înlocuiască pe Mîhailo Fedorov cu Ihor Klîmenko, Zelenski a răspuns: “Având în vedere priorităţile şi situaţia complexă. Pentru că există un dialog dificil între conducerea armatei şi Ministerul Apărării. Un dialog dificil, de altfel, la diferite niveluri. Problema nu ţine doar de personalităţi”.
Potrivit şefului statului, în prezent rămân nerezolvate o serie de chestiuni. “Trebuie să recunoaştem ce este corect la noi şi ce este greşit şi ruşinos. Aceste probleme trebuie rezolvate. Nu spun care dintre aceste două părţi trebuie să le rezolve. Consider că (trebuie să le rezolvăm – n.r.) împreună. Pentru că nu se poate ca aici să învingă doar unul, iar acolo să răspundă doar unul. Nu. Împreună învingem şi împreună răspundem pentru lucrurile care provoacă neînţelegeri şi rezonanţă socială”, a arătat Zelenski.
“Mi-aş dori foarte mult unitatea. Părţile nu au găsit-o. Şi aceasta este o problemă nu doar a părţilor, ci şi a mea. Nu mă dezic de responsabilitate. Şi respect părţile, le cunosc punctele forte, le cunosc punctele slabe şi îmi doresc foarte mult ca ele să întărească Ucraina. Dar lucrurile stau aşa cum stau. Şi într-o astfel de situaţie, soluţia este fie o parte, fie cealaltă, pentru că fără mine ele nu se aşează la masă (pentru a discuta împreună – n.r.)”, a spus Zelenski.
El a subliniat că Ministerul Apărării şi conducerea armatei “trebuie să lucreze singure – zilnic, constant” şi “trebuie să rezolve anumite aspecte la nivelul lor”.
“De aceea, voi demonstra, fără îndoială, consecvenţa acţiunilor mele. Pur şi simplu arăt: dacă părţile nu pot rezolva problema, va trebui să o rezolv eu”, a conchis preşedintele, citat de Ukrainska Pravda.
Joi, la Kiev, în apropierea Biroului Preşedintelui, precum şi în mai multe alte oraşe din toată ţara, au avut loc acţiuni de susţinere a ministrului apărării, Mihail Fedorov, demis în urmă cu o zi. Participanţii au cerut autorităţilor să-l repună pe Fedorov în funcţie în noul guvern şi să nu-i cedeze postul de ministru al apărării lui Ihor Klîmenko.
Marţi, Rada Supremă a aprobat demisia Iuliei Svîrîdenko din funcţia de prim-ministru. Decizia respectivă înseamnă demisia întregului guvern.
Potrivit “Ukrainska Pravda”, miercuri, autorităţile urmau să stabilească noul guvern pentru ca Rada Supremă să voteze noul cabinet de miniştri pe 16 iulie.
Conform surselor “Ukrainska Pravda”, preşedintele a decis că nu va propune candidatura lui Mihail Fedorov pentru funcţia de ministru al apărării. Noul ministru al apărării ar putea fi Ihor Klîmenko, care era ministru al afacerilor interne în fostul cabinet.
De asemenea, sursele cotidianului ucrainean spun că Fedorov rămâne în echipa preşedintelui, “dar ce va face în continuare – se va şti săptămâna viitoare”.
Fedorov însuşi a făcut bilanţul activităţii sale în funcţia de ministru al apărării pe 15 iulie, a povestit ce nu a apucat să realizeze şi a asigurat că îşi continuă misiunea pentru a “învinge inamicul prin asimetrie, rapiditatea inovaţiilor şi forţa organizării”.













