Cîțu, propunerea de premier a liberalilor. Delegația PNL care va merge la consultările de la Cotroceni

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Liberalii au anunţat, joi seară, că Biroul Executiv Naţional a decis, în unanimitate, ca la consultările de la Controceni să fie propus Florin Cîţi pentru funcţia de premier, potrivit News.ro.

Propunerea va fi validată, luni, în şedinţa Biroului Politic Naţional. Delegaţia care va participa la consultările cu şeful statului va fi formată din Florin Cîţu, Rareş Bogdan, Gheorghe Flutur, Lucian Bode şi Iulian Dumitrescu.

”Partidul Naţional Liberal a decis în şedinţa Biroului Executiv Naţional, din această seară, ca nominalizarea PNL, pentru funcţia de prim-ministru, la consultările de luni, de la Palatul Cotroceni, să fie Florin Cîţu, prim-ministrul interimar, preşedintele PNL”, au transmis, joi seară, liberalii.
Propunerea va fi validată, luni, în şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.
”Astfel, în conformitate cu articolul 89 litera o, BEX al PNL a decis, în unanimitate, ca propunerea pentru Biroul Politic Naţional al PNL, pentru funcţia de prim-ministru al României, pe care PNL o va face în cadrul consultărilor cu Preşedintele României, Klaus Iohannis, să fie preşedintele PNL, Florin Cîţu”, au mai precizat liberalii.
Aceştia auţă că delegaţia care va reprezenta PNL la consultările convocate de preşedintele României este formată din: preşedintele PNL, Florin Cîţu, şi prim-vicepresedintii: Rareş Bogdan, Gheorghe Flutur, Lucian Bode şi Iulian Dumitrescu.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, la Cernavodă, că va începe consultările cu partidele, pentru formarea unui nou Guvern, luni, de la ora 12.00, la Palatul Cotroceni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here