Ciucă, despre prezidențiale: „Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat”

Foto: Inquam Photos/Saul Pop

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că liberalii şi social-democraţii trebuie să aibă fiecare propriul candidat la alegerile prezidenţiale, întrucât hardcore-ul votanţilor, şi de o parte şi de alta, nu vor vota un candidat comun, acest lucru fiind vizibil inclusiv cu ”experimentul de la Bucureşti”. În ceea ce priveşte propria candidatură pentru prezidenţiale, Ciucă afirmă că este ”prea devreme”, transmite News.ro.

Nicolae Ciucă a declarat, duminică seară, la Prima News, că ”este prea devreme” să să discute despre candidatura lui la alegerile prezidenţiale.

Candidatul va fi stabilit în forurile partidului, după validarea rezultatelor de la alegerile europarlamentare şi locale.

”Eu personal mizez că, înainte de a face publică o astfel de decizie, trebuie să am convingerea că partidul este cel care este cel care vine să susţină – conducerea executivă, liderii de filială şi activul de partidul”, a mai declarat liderul PNL.

Acesta crede că este nevoie ca PNL şi PSD să aibă propriii candidaţi: ”Cred că, în momentul de faţă, este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat pentru că vorbim despre cea mai reprezentativă funcţie din stat, persoana care primeşte cel mai mare vot de încredere din partea cetăţenilor români şi există totuşi (…) hardcore-ul votanţilor şi de o parte şi de alta care, cu certitudine, nu se vor duce să voteze un candidat comun”.

Liderul PNL a explicat că acest lcuru a rezultat şi din experienţa candidatului comun PSD-PNL pentru Primăria Bucureşti: ”Am avut inclusiv experimentul de la Bucureşti”.

Este absolut de luat în seamă – ca o lecţie învăţată – că este bine ca fiecare dintre cele două partide să aibă drumul său.

Pentru democraţie, pentru electoratele fiecărui partid este cea mai bună variantă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here