Ciucă, la Paris: „Miza noastră principală este reducerea dependenţei de gazul şi petrolul rusesc”

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, în cadrul celei de-a şasea ediţie a Conferinţei de la Paris organizată de Forumul Economic Internaţional al Americilor, că miza noastră principală este reducerea dependenţei de gazul şi petrolul rusesc, transmite News.ro.

Şeful Executivului a arătat că este foarte clar acum că parteneriatul transatlantic nu are doar o componentă de securitate şi apărare, ci şi o dimensiune energetică foarte puternică, iar Statele Unite contribuie la furnizarea de GNL pentru a înlocui o treime din contractele existente cu Rusia până la începutul conflictului.

”Este o deosebită plăcere şi un privilegiu să particip alături de dumneavoastră astăzi, la cea de-a 6-a  ediţie a Conferinţei de la Paris organizată de Forumul Economic Internaţional al Americilor. Aş dori să-i mulţumesc domnului Nicholas Remillard pentru această invitaţie şi, în acelaşi timp, să vă felicit pe toţi pentru standardele înalte ale evenimentului. Ne-am adunat astăzi în „Oraşul Luminilor”, Paris, un spaţiu al avântului social şi al progresului economic, cunoscut nu numai pentru frumuseţea sa, ci şi pentru fervoarea ideilor, a reflecţiilor şi a dialogului internaţional, atât de necesar în zilele noastre. Un mare scriitor est-european, Milan Kundera, a spus pe bună dreptate că „Parisul este mai mult decât capitala Franţei, este capitala lumii”, s spus premierul în discurs.
Şeful Executivului a arătat că acest moment are o deosebită importanţă în plan personal.
”După-amiază, voi avea prima întâlnire la OCDE de când România a primit invitaţia de a începe procesul de aderare la Organizaţie. Pentru noi, miza aderării la OCDE este finalizarea unui proces semnificativ de modernizare a României, consolidat deja prin integrarea în UE, dar şi prin aderarea la NATO. Reformele pe care România le-a întreprins în ultimii 30 de ani ne-au consolidat rezilienţa economică şi socială. Această rezilienţă ne ajută să gestionăm impactul crizelor succesive cu care nu numai continentul nostru, ci întreaga lume s-a confruntat şi cărora încă trebuie să le facă faţă”, a spus el.
Nicolae Ciucă a arătat că ”ne-am confruntat, de-a lungul a multor luni, cu pandemia Covid şi tranziţia de la criză, iar acest lucru a avut repercusiuni în ceea ce priveşte lanţurile de aprovizionare şi producţie. De la sfârşitul anului trecut, alte crize au apărut şi s-au suprapus”.
”Mă refer aici la criza energetică, respectiv la impactul războiului din Ucraina. Invazia ilegală, neprovocată şi nejustificată a Ucrainei de către Rusia ne determină la o acţiune internaţională consolidată şi la aprofundarea cooperării europene şi euro-atlantice. Răspunsul României, similar cu cel al partenerilor noştri cu viziune similară, rămâne ferm şi clar. Nu doar în ceea ce priveşte sprijinirea directă a Ucrainei, ci şi în ceea ce priveşte implementarea măsurilor restrictive decise cu scopul principal de a reduce la maximum sursele de finanţare ale maşinii de război a Federaţiei Ruse”, a arătat premierul.
Nicolae Ciucă a precizat că ”România oferă o platformă solidă de sprijin pentru refugiaţii ucraineni, un centru de asistenţă umanitară pentru Ucraina; cea mai eficientă poartă de acces pentru tranzitul cerealelor ucrainene către restul lumii, un refugiu sigur(safe haven) pentru afacerile ucrainene care pot şi doresc să se mute temporar”.
”Facem toate acestea cu convingerea profundă că, ajutând Ucraina, ne protejăm valorile şi cetăţenii de barbarie. Cu toate acestea, niciun guvern nu va putea acorda un sprijin consistent şi pe termen lung fără a avea de partea sa mediul de afaceri şi societatea civilă. Vă invit pe toţi să vă implicaţi în continuare cu sprijin financiar, proiecte, iniţiative care să permită Ucrainei să câştige războiul”, a menţionat premierul.
Potrivit premierului, ”lecţia învăţată în ultimele luni este că dialogul, cooperarea şi solidaritatea sunt esenţiale nu numai pentru apărarea valorilor şi a modului nostru de viaţă, ci şi pentru consolidarea rezilienţei noastre”.
”Vorbind de dialog, aş dori să insist asupra necesităţii de a evita căderea în capcana izolării egoiste. Pandemia de Covid a devenit un fel de accelerator pentru atitudini care au pus semnul de egalitate între rezilienţă şi revenirea la protecţionism. Este o atitudine greşită! Deşi este necesar să schimbăm paradigma, trebuie în acelaşi timp, să menţinem canale şi fluxuri deschise între cei care împărtăşesc aceleaşi valori”, a arătat premierul.
El a arătat că ”cel puţin în Europa, dependenţele strategice precum cea de gazul rusesc s-au dovedit a fi foarte dăunătoare. Acum este timpul să ne regândim priorităţile, prin revigorarea legăturilor din sectoarele strategice cu parteneri similari”.
”Pentru aceasta, dialogul este important, deoarece nu putem stabili parteneriate win-win fără negociere, compromis sau definirea unor obiective comune pe termen lung.  Dialogul nu este important doar între guverne. Menţinerea unei cooperări dinamice între guvern, mediul de afaceri şi cetăţeni asigură sustenabilitatea deciziilor, precum şi pacea socială. Crizele provoacă societăţile şi economiile, uneori până la limită. De aceea, a rămâne incluziv, a menţine deschise toate canalele de comunicare, poate face diferenţa între succes şi eşec”, a spus premierul.
”Suntem de acord că aceste crize multiple – geopolitice, economice (cu presiuni inflaţioniste), postpandemice – sunt un motiv de îngrijorare pentru cetăţeni, pentru societăţile noastre. Dar mă întreb, istoria nu ne învaţă că ele oferă şi un cadru care permite relansarea fără precedent a unor proiecte majore? Nu sunt ele factorul decisiv pentru a inova şi a aduce valoare adăugată lanţului de aprovizionare şi produselor pe care le punem pe piaţă? Cred că „New Deal” realizat de administraţia americană după marea criză din ’29 ne arată că determinarea şi curajul de a interveni prin toate pârghiile statului pot depăşi cele mai mari dificultăţi”, a mai spus Nicolae Ciucă.
Premierul a subliniat că, ”oglindind această experienţă, putem vorbi acum despre Green Deal, propus de Uniunea Europeană, conceput ca un instrument care nu numai că răspunde provocărilor reprezentate de schimbările climatice, ci şi ne ţine departe de dependenţa nocivă de combustibilii fosili, pe termen mediu şi lung”.
”În acest moment, miza noastră principală este reducerea dependenţei de gazul şi petrolul rusesc. Din februarie, Uniunea Europeană a fost nevoită să-şi accelereze căutarea de rute şi surse  alternative de energie. Este foarte clar acum că parteneriatul transatlantic nu are doar o componentă de securitate şi apărare, ci şi o dimensiune energetică foarte puternică. Statele Unite contribuie la furnizarea de GNL pentru a înlocui o treime din contractele existente cu Rusia până la începutul conflictului”, a spus Ciucă.
Premierul a mai arătat că ”o mobilizare fără precedent stimulează construirea unei noi infrastructuri energetice pentru a conecta Europa de Nordul Africii sau Orientul Mijlociu”.
”Din România până în Centrul Europei, din Polonia până în Grecia, sunt operaţionale noi terminale şi interconexiuni GNL.
Acesta este cel mai potrivit răspuns pentru cetăţenii noştri care doresc ca liderii să acţioneze şi să răspundă nevoilor lor cu determinare şi ingeniozitate. Mai mult, avem mai multe graniţe de trecut. Eficienţa energetică şi stocarea energiei, combustibilii şi sursele alternative, durabile de energie, ne aşteaptă să le valorificăm potenţialul. Trebuie să ne rupem de modul în care am proiectat producţia şi consumul de energie pînă acum”, a spus premierul Nicolae Ciucă.
El a mai arătat că, ”cu toate acestea, în contextul actual, în faţa unor crize suprapuse, tranziţia energetică ar trebui să rămână un obiectiv ambiţios. În acelaşi timp, trebuie evitată presiunea suplimentară asupra industriei şi economiei”.
”Acesta este motivul pentru care România a continuat să parieze pe energia nucleară, în timp ce resursele noastre de gaze naturale din perimetre offshore şi on shore vor sprijini ca surse de tranziţie. Ne pregătim tranziţia energetică, cu o preferinţă vădită pentru o progresie lină”, a spus şeful Executivului.
Premierul a mai declarat că ”o altă tranziţie importantă pentru lumea întreagă, pentru continentul nostru şi pentru România este cea digitală”.
”Accelerarea procesului de transformare digitală a economiei şi societăţii româneşti este fundamentală pentru dezvoltarea României secolului XXI, realizând în acelaşi timp convergenţa cu partenerii europeni şi globali mai avansaţi. În România, ne axăm pe digitalizarea serviciilor publice atât pentru cetăţeni, cât şi pentru companii. Obiectivul principal este de a contribui la transformarea profundă a economiei, administraţiei publice şi societăţii, sporind performanţa şi eficienţa în sectorul public, prin crearea de valoare bazată pe digitalizare, inovare şi tehnologii digitale”, a spus Ciucă.
Premierul a menţionat că ”dincolo de accentul pe care îl punem pe administraţia publică şi economie digitală, educaţia este foarte importantă, nu doar din perspectiva îmbunătăţirii competenţelor digitale la nivelul întregii societăţi româneşti. Procesele educaţionale în sine necesită integrarea transversală a tehnologiei”.
”Într-o societate şi o economie digitalizate, componenta de securitate cibernetică este crucială. Dincolo de capacităţile naţionale, România va găzdui şi Centrul european de competenţă în materie de securitate cibernetică. Acest lucru este de o importanţă deosebită, având în vedere războiul din Ucraina şi riscul intensificării ameninţărilor hibride”, a spus premierul.
Nicolae Ciucă a mai declarat în discurs că ”războiul, criza energetică şi alimentară, inflaţia ridicată nu sunt veşti bune”.
”Cu toate acestea, avem soluţii la îndemână. Cooperarea, politicile publice eficiente, abordările inovatoare nu sunt o soluţie magică, dar ne oferă mijloacele de adaptare şi ajustare. În cazul României, eforturile sunt canalizate spre investiţii şi sprijin pentru cei mai afectaţi de crize. În ciuda inflaţiei şi a preţurilor ridicate la energie, economia României şi-a dovedit rezilienţa în acest context plin de provocări, fiind printre cele mai performante din Uniunea Europeană în trimestrul trei al anului 2022, cu o creştere a PIB pentru acest an estimată la aproximativ 5%”, a arătat premierul.
El a precizat că ”pe termen lung, principalul factor care va influenţa evoluţia PIB-ului este acumularea de capital, prin continuarea implementării unor proiecte de investiţii viabile şi demararea unora noi, impulsionate în mare măsură prin fonduri UE”.
”De aceea, una dintre priorităţile principale ale Cabinetului meu este de a avea o colaborare deschisă între investitori şi Guvern în vederea găsirii împreună a celor mai bune soluţii de dezvoltare. Am încredere că dialogul de astăzi vă oferă deja câteva idei. Vă asigurăm că veţi găsi întotdeauna interlocutori şi parteneri deschişi spre dialog, la Bucureşti”, a spus Nicolae Ciucă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here